Sunt doar un simplu om însă port, cu mine, o adevărată furtună. Câteodată, viața-mi tună și fulgeră, încercând să aducă, pe scena sufletului meu, o furtună de emoții. Emoții frumoase sau greu de dus. Emoții – curcubeu, ce îmi înseninează fiecare clipă sau emoții – uragan, ce mă ajută să învăț lecții dureroase, dar atât de importante! Am ales să scriu povești inspirate din furtunile vieții mele, dar și întâmplări reale. Întâmplări ce au venit, în viața mea, tunând și fulgerând, aducând un vânt neiertător și măturând tot ce era mai frumos, dar și întâmplări ce m-au îmbrățișat, ca niște aripi de înger, – reușind să mângâie acolo unde au fost răni. Te invit să intri în lumea mea, să îmi cunoști furtuna de emoții și să învățăm, împreună, cum să zâmbim și cum să ieșim uscați din fiecare strop de ploaie al vieții.
*
„Atât ne lasă viaţa ce trece, pe lângă noi și prin noi, ca o furtună: amintiri. Lacrimi zâmbitoare în ochi. Secetă. Ploi. Curcubeu. Emoţii. Zâmbete.
Astăzi vreau să stau doar eu cu mine. Vreau să îmi amintesc. Oameni. Fapte. Vorbe. Locuri. Amintirile, însă, îmi apar în dezordine. Amintiri vechi de ani de zile se întrepătrund cu amintiri de câteva minute. Labirint.
Deseori îmi amintesc momente ce s-au petrecut cu câteva săptămâni înainte, ca şi când s-ar fi întâmplat ieri şi îmi dau seama că timpul, de fapt, nu există. El nu trece. Noi trecem prin timp. Trecut, prezent, viitor…nu, nu există! Existăm doar noi, corpuri călătoare în timp. Ne întoarcem în trecut, prin amintiri şi călătorim în viitor, prin planuri imaginate.
Îmi simt viața un labirint. De emoţii. Lacrimi. Zâmbete. Frică. Siguranţă. Amintiri. Însă labirintul de amintiri nu are menirea de mă încurca, ci de a mă ajuta să mă regăsesc. Nimic nu este întâmplător. Sunt convinsă, aşadar, că amintirile îmi revin, în memorie, cu un anumit scop.
În această noapte, voi lăsa gândurile să circule libere. Eu doar le voi privi. Voi privi labirintul de aminitiri ce îl vor forma. Şi, cu puţin curaj, mă voi plimba prin el. Cu fiecare pas ce îl voi face, totul se va schimba în jurul meu. Voi retrăi clipe, dureri şi fericiri, căzături și realizări. Voi fi un simplu spectator ce va trece, ca un fulger, prin propriul trecut.
Mă întreb dacă-mi va fi uşor…nu ştiu. Ştiu doar că-mi va fi furtună. Şi mai ştiu că, după orice furtună, apare liniștea. Aşa cum a fost mereu. Aşa cum va fi. Gândurile-mi vor fi călăuze.
Ah, cât de frumos va fi momentul în care sufletu-mi va străluci a curcubeu!
(…)
Noi, oamenii, am creat timpul doar ca să auzim cum trecem prin viaţă, în paşi de dans, pe ritmul ticăitului. Secunda trece pe lângă noi, fără să ne întrebe dacă vrem să mai zăbovim lângă ea sau nu. Fără să îi pese dacă suntem sau nu pregătiţi pentru o nouă secundă, pentru un nou timp, pentru un nou pas în viaţă.
Tic-tac. Tic-tac. Tic-tac – auzim, iar şi iar. De la un ceas putem învăţa multe! Chair dacă el nu vorbeşte pe limba noastră. Atât trebuie să ne spună, pentru a ne deschide mintea, inima şi ochii. Pentru a ne demonstra că timpul trebuie preţuit, căci între un simplu tic şi un banal tac multe se pot întâmpla…
Întotdeauna am considerat că aripile timpului sunt secundele. Fiecare secundă care trece este, de fapt, o bătaie de aripă, exact ca cea a fluturelui. Aşa percep eu trecerea timpului. Îmi imaginez că secundele sunt stoluri de fluturi ce se eliberează şi îşi iau zborul în univers.
Fluturi cu ale lor aripi colorate, magice, frumoase. Aşa este şi timpul, cu ale lui secunde colorate, magice, frumoase, dar și misterioase. Niciodată nu ştii ce se va întâmpla în secunda următoare. Poţi doar să bănuieşti. Aici este frumuseţea. Iar culoarea timpului, cred eu, este dată de micile bucurii ale vieţii – un zâmbet, iubirea, o faptă bună colorează atât de furmos fiecare secundă!
Timpul se întinde în univers şi se măreşte mereu. Nu încetineşte, nu oboseşte, nu adoarme. Ce bine ar fi, totuşi, să mai doarmă şi el, din când în când! Oare nu o fi obosit? Oare nu o vedea şi el câţi oameni îşi doresc ca timpul să stea, câteodată, în loc?
Există momente atât de frumoase în viața mea, încât tot ce îmi doresc este ca timpul să se oprească! Atât!” (Furtună de Emoții – Adelina Fundătureanu)
Multumesc mult pentru articol!
Comentariile sunt închise.