– continuare de aici –
„Mi s-a terminat iubirea! Vreau să divorțăm!” A fost ghilotina care m-a lovit în moalele capului fără niciun avertisment. Cum șocul a fost iminent, creierul a intrat în „shut-down” imediat. Mi-au amorțit gândurile și nu am putut să spun decât „Dacă asta vrei, divorțăm!” Nu mi-a venit nicio întrebare…nu reușeam să mă concentrez să cer vreo explicație. Mi se părea ireal. Subconștientul meu doar a acceptat. Ce i-aș mai fi putut spune unui om căruia i se terminase iubirea? …Că îi mai cumpăr eu un kilogram sau îi dau de la mine cu împrumut?
Am plecat spre casă și am privit televizorul închis timp de vreo două ore. A doua zi am încercat să aflu și eu de ce… dar „îi era și așa prea greu și nu putea să vorbească!” O săptămână mai târziu, am izbucnit cu toată forța și mi-am dat seama că mie nu mi se terminase iubirea… inutil… decizia era luată! Era pregătit să-mi suporte orice până la obținerea semnăturii în fața notarului…
Mi-am spus că sunt puternică și voi trece ușor peste lovitura de grație după aproape 20 de ani de căsnicie și un copil… m-am trezit singură într-o casă nouă și izbucneam în lacrimi dimineața înainte să deschid ochii. Seara ieșeam în oraș să uit, nu cumva să rămân cu mine singură acasă și să-mi trăiesc doliul. De fapt, ăsta e primul sfat pe care îl primești de la toată lumea: nu sta în casă să plângi, ieși în oraș… nu contează cu cine… doar ieși… fă orice… numai să fugi cât mai departe de tine… Greșit!!!
Când prima cunoștință divorțată mi-a spus că i-a luat cam 6 luni să se repună pe picioare, mi-am spus că eu nu voi pierde jumătate de an din viață ca să-mi ling rănile… ei, bine, în realitate, mi-a luat cam un an și jumătate până când am simțit că sunt bine cu mine însămi și asta numai datorită ședințelor săptămânale de terapie! Citisem în articolul unui psiholog american că atunci când te confrunți cu infidelitatea partenerului, dacă nu apelezi la ajutor specializat, durează cam 5 ani până când vei reuși să-ți scoți din minte toate gândurile care se învârt non-stop într-o ruminare păguboasă care te menține blocat(ă) în rolul de victimă.
Pe scurt, tot ce mi-am dorit a fost să contrazic statistica și să mă reconstruiesc în cel mai scurt timp posibil. Am reușit după doi ani și jumătate! Confirmarea a venit de la o colegă nouă care mi-a observat detașarea cu care vorbesc despre fostul spunându-mi: „Tu de când ești divorțată? Cunosc persoane care încă mai simt furie după 5… 6 ani de la divorț! Tu cum ai reușit?”
A fost prima dată când am simțit că am reușit! După un drum lung și cu mult efort! Nimic nu se întâmplă de la sine și nu, timpul nu le vindecă pe toate! Trebuie să muncești în fiecare zi cu tine, să îți dai timp să-ți trăiești tristețea până la fundul paharului, să-ți acorzi blândețe când corpul tău îți dă semne că are nevoie de odihnă, să te „biciuiești” atunci când simți că gândurile negre preiau controlul minții tale, să-ți construiești o rutină solidă de exerciții și învățare, să-ți reorganizezi complet viața și să te reașezi din nou pe primul loc. Tu ești cea mai importantă persoană din viața ta și dacă nu îți acorzi toată atenția și iubirea de care poți da dovadă, nu vei avea nimic de oferit nici copiilor, nici celor dragi din familia ta! Regula cea mai importantă când ești în avion, în cazul depresurizării, este ca tu să-ți pui mai întâi masca de oxigen ca după aceea să-i poți ajuta și pe ceilalți!
În articolul următor, îți voi scrie despre beneficiile divorțului și îți voi da câteva teme de reflecție pe care le vom discuta împreună în articolele următoare.
Trăiește! Iubește! Roagă-te!
sursa foto: freepik
– va urma –
