Ne cunoaștem de peste 20 de ani. O admir pentru profesionalism, talent (mult talent!), modestie și, deși drumurile ni s-au despărțit, încă ne leagă acea prietenie care rămâne indiferent câți ani sau kilometri se aștern între doi oameni. Simona Pădurețu este artist scenograf în România și sunt sigură că deja i-ai admirat munca în multe filme românești, deși nu ai știut că îi poartă semnătura.
– Simona, îți mulțumesc că ai acceptat să ni te destăinui. În primul rând, aș vrea să te întreb ce înseamnă să fii artist scenograf?
E mult spus „artist scenograf” in cazul meu. Aprofundez cu fiecare proiect in funcție de ponderea lui de ARTISTIC, să spunem… Sunt proiecte și proiecte.
Pot spune că scenografia are o pondere importantă în contextul unui proiect artistic. Este acel suport vizual in care personajele (film, teatru) fac corp comun și exprima stări.
Scenografia este pânza pe care pictează personajele! 🙂 Eu pregătesc pânzele astea în măsura în care pot și mă pricep.
– Ai știut dintotdeauna că vrei să urmezi acest drum? Îți aduci aminte cum a fost admiterea la UNArte?
Hm, admiterea a fost greuță. După primul an de facultate am optat pentru secția de scenografie. Mi s-a părut un domeniu complex. Este, de fapt, un domeniu complex și implică muncă în echipă, ceea ce-mi place foarte mult!
– Care a fost cea mai importantă/interesantă întâmplare din anii facultății?
Importantă, nu tocmai, poate interesantă prin prisma faptului că a trebuit să preiau niște decoruri de film de pe la mijlocul proiectului, eu fiind un simplu asistent începător. Scenograful renunțase la proiect.
Nu știu câtă încredere inspiram eu atunci. Au urmat câteva săptămâni încărcate de stres. dar și de provocări frumoase. L-am dovedit!
Am dormit într-un cort, în zona Vulcanii Noroioși, fără apă curentă, fără încălzire. În domeniul ăsta de activitate petreci puțin timp în birou. Marea majoritate a timpului ești pe platourile de filmare sau în locațiile în care se construiesc și se amenajează decorurile. Pot spune că te solicită și fizic.
– Cum ți-ai început cariera? Cum ai făcut trecerea de la băncile școlii la lumea filmului?
Proiectul menționat mai sus cred că a fost primul meu pas în aventura asta! Eram în anul 3 de facultate. Multe neajunsuri, piedici, mulți neoameni…
Am și acum proiecte (reclame publicitare) neplătite din perioada aia. Nu dau nume, dar am refuzat și refuz orice colaborare cu ei.
Astea au fost începuturile. În mare parte, lucram pe zona asta de reclame publicitare și, de acolo, ușor, ușor m-am axat mai mult pe film. Să zicem că au fost niste conjucturi favorabile. Mi-a plăcut și-mi place mult mai mult.
– Când ai căpătat încredere deplină în forța ta creativă? Care au fost cele mai importante confirmări pe care le-ai primit?
Încredere capăt cu fiecare proiect care iese bine și f bine. Încă mai am emoții înaintea începerii unui nou proiect! Poate că asta înseamnă nu neaparat neîncredere, ci, mai degrabă, grija lucrului făcut bine și f bine.
Mă mulțumește încântarea actorilor când intră în decoruri, mulțumirile colegilor de echipă, regizori, directori de imagine, producători.
Nu mă îmbăt cu apă rece! Premii? Pentru mine nu sunt relevante.
– Știu că ai un portofoliu impresionant și, chiar dacă nu-ți place mereu să vorbești despre realizările tale, eu tot te rog să „dai din casă” și să menționezi cele mai dragi proiecte în care ai fost implicată.
Impresionant?
Să nu exagerăm. Mi-au plăcut mult colaborările cu regizorii Cristian Mungiu („Bacalaureat”, „R.M.N.”) și Corneliu Porumboiu (‚La Gomera”), toate prezente in selecțiile oficiale de la Cannes.
– Cinci nominalizări pentru Best Art Direction, respectiv Best Production Design, dar și un premiu (2020 Winner Gopo Award – Best Art Direction (Cele mai bune decoruri) pentru „La Gomera” (regizor Corneliu Porumboiu, 2019). Felicitări! Știu că, acum câțiva ani, ai afirmat într-un interviu că „nu devii mai deștept după vreo nominalizare sau după vreun premiu”. Cu toate acestea, fiecare nominalizare sau premiu au rolul lor în cariera unui artist, nu crezi? Ce rol au jucat pentru tine aceste reușite?
Am un GOPO pe care i l-am dăruit nepotului meu. Stă acolo, lângă TRANSFORMERS-ii lui. Cam atât!
– Cum este pe un platou de filmare românesc? Care este relația ta cu actorii, regizorii, dar și cu restul „actorilor” din spatele ecranului care fac posibilă magia filmului?
Uneori e bine, alteori mai puțin bine… Trăim în România, nu? Depinde foarte mult și de suportul echipei de producție. În ultimii ani am avut norocul să lucrez cu profesioniști chiar dacă bugetele nu erau generoase. Pentru mine contează sinceritatea și implicarea.
Nu degeaba se spune CU BANI POATE ORICINE!
Au fost însă și proiecte cu bugete rezonabile. Evident că-ți este limitată creativitatea atunci când bugetul e mai mic decât ai estimat. Uneori mai iese si câte-un BICI…
Iese și pentru că ai avut suportul tuturor celor din echipa și pentru că a fost pus în valoare extraordinar de un director de imagine talentat și pentru că regizorul a știut să valorifice la maximum fiecare bucățică din decor și pentru că multe altele.
Sunt proiecte și proiecte, echipe și echipe.
Nu interacționez prea mult cu actorii, ci, mai degrabă, cu regizorul, directorul de imagine și alte departamente, în funcție de complexitatea proiectului. Dacă proiectul presupune și efecte speciale, atunci va exista și o interacțiune cu acel departament. Și relația cu departamentul costume e importantă, în mod special în faza de început în care se conturează conceptul proiectului. Sunt detalii care țin de integrarea costumelor în decor. Cromatic etc.
– Teatru sau film? Interior sau exterior? Ce preferi?
Cu teatrul nu am cochetat.
Prefer filmul. Îmi plac toate fazele prin care trece până la finalizare: prospecții de locații, discuții pe scenariu, schițe tehnice, artistice, discuții pe schițe, pregătirea decorurilor, LUMINAREA LOR, filmarea, proiecția materialului montat și faza finală, când e gata de lansat cu ghetuțele lustruite!
Prefer decorurile construite în exterior pentru că se integrează așa de frumos cu mediul înconjurător, cu marele artist, NATURA! E mult mai greu. De multe ori, înfrunți ploi, vânt, nămeți sau caniculă și tot de multe ori faci zi din noapte.
– Cum se construiește un decor de la zero? Care sunt etapele obligatorii? Câtă libertate de creație are un artist scenograf pe platoul de filmare?
Se construiește pe hârtie în prima fază și apoi se discută cu managerul de construcții variantele care să intre în buget. Da, bugetul! ASTA DICTEAZA MULTE!
Pe hârtie, poți fi cât vrei tu de creativ. În momentul în care ți se dă un buget, după o discuție creativă cu regizorul, încerci și e musai să găsești o variantă de decor care să susțină tehnic și vizual proiectul. Dimensiunile lui sunt date de complexitatea acțiunii scenariului. Uneori se construiesc pârți de decor, urmând ca imaginea de ansamblu să fie completată în postproducție.
Bun. Te apuci de treabă! Stai și supervizezi construcția cu tot cu finalizare care presupune și pictură, patină, amenajare decor cu mobilier, recuzită măruntă etc. Alegi și propui variante de finisaj. Te asiguri că e totul pregătit pentru filmare.
– Cum alegi proiectele în care decizi să te implici? Care este factorul decisiv?
Oamenii. Da, e important să lucrezi cu oameni în care ai încredere, cu care ai mai lucrat etc. E vorba și de multă chimie la mijloc. E un job de echipă și fără prea mult EGO.
– Dacă ai da timpul înapoi, ai lua-o de la început? Ai urma același drum?
Visam să mă fac astronaut când eram mică! Tata visa să ajung medic veterinar, să-i urmez meseria. Bunica m-a încurajat să-mi urmez vocația. Am crescut la bunici și toată copilăria mi-am petrecut-o cu ei zi de zi, mare parte prin atelierul de tâmplărie al bunicului. Mă fascina tot ce făcea el, un om simplu, fără carte. Bunica era Dumnezeu pentru mine!
Probabil, aș lua-o de la început! Ține de latura asta creativă.
– Când ai timp pentru tine, ce preferi să faci?
SĂ CĂLĂTORESC! Să vad cât sunt de mică!
– O întrebare de care nu scapă niciuna dintre intervievatele Chic-Elite: Care este viziunea ta vizavi de femeie și putere? Te consideri feministă?
Femeia și puterea se pot îmbina nemaipomenit de bine sau de rău, în aceeasi măsura în care și bărbatul și puterea pot face același lucru.
Femeile trebuie să fie conștiente de forța lor, forță care nu știrbește feminitatea, să-și accepte vulnerabilitatea și s-o transforme într-o sursă de forță interioară.
Suntem cât se poate de egali în tot și-n toate!
Mulțumim!
Cu drag!
