Primul Congres al Numerologilor din România, cel mai important eveniment de profil al anului, organizat de Asociația Numerologilor din România, a reunit, sâmbătă, 19 octombrie 2019, în premieră, specialiști și pasionați de numerologie din întreaga țară – medici, psihologi, sociologi, ingineri, IT-iști, profesori, educatori, traineri, economiști, avocați, influenceri, reprezentanți mass-media, într-un schimb de experiență relevant în domeniu. Scopul declarat al acestui eveniment a fost recunoașterea și promovarea numerologiei ca instrument de cunoaștere și de cercetare de maximă importanță în dezvoltarea personală și profesională a oamenilor, dar și deschiderea de noi orizonturi de cercetare interdisciplinară. Din echipa de organizare a făcut parte și Roxana Iorgulescu Bandrabur, un premiat jurnalist român pasionat de numerologie. Chic Elite și-a propus azi să afle de la Roxana mai multe despre acest domeniu, nu foarte cunoscut, trebuie să recunoaștem. De altfel, profesia de numerolog sau consultant în domeniu nu este recunoscută în România, nu există în codul CAEN (așa cum există cea de astrolog, de pildă), astfel că, orice pas – cât de mic, în direcția unei acceptări oficiale este foarte important.
Ce este numerologia și cum te ajută cunoașterea ei în viața de zi cu zi?
Numerologia este o știință care se ocupă de studiul cifrelor și al numerelor. Dacă matematica se ocupă cu studiul cantitativ al acestora, numerologia se ocupă cu studiul calitativ al lor. Este o știință mai mult decât metafizica, centrată pe valoarea simbolică a numerelor, adică tot ce au acumulat acestea, ca imagine aflată în spatele a ceea ce se vede, în milioane de ani: o vibrație, o însușire a materiei, a naturii, a vieții. Să vă dau un exemplu. Un citat, pe care îl consider elocvent și pe care îl puteți găsi chiar în primele file ale volumului „Numerologia în viața fiecăruia” (carte de căpătâi pentru numerologi), semnată de Anatol Basarab: „Numărul este cuvântul tainic: el este unda și lumina, cu toate că nimeni nu le vede; el este ritm și muzică, cu toate că nimeni nu le aude. Cifra este neschimbătoare, dar variațiile ei sunt fără de hotar. Orice formă de viață este o manifestare concretă a cifrei” („Amintirile lui Zeus”)
Foarte pe scurt, pot să vă spun că data nașterii, în complementaritate cu numele (pe acesta, însă, îl putem modifica de-a lungul vieții) formează un cod care însoțește omul întreaga viață. Un cod ce ne permite, prin analiză numerologică, să aflăm cu mare precizie calitățile și vulnerabilitățile omului. Cu acestea putem lucra mai departe pentru o accentuare a personalității lui sau o atenuare, după caz, în așa fel încât să atingă forma sa optimă din punct de vedere material, social și spiritual. Accentuez aici că toate cifrele din data nașterii, cele văzute și cele nevăzute (pe care le aflăm prin calcul) sunt importante. Nu doar cifra de destin, așa cum adesea întâlnim în spațiul online, public, mesaje demonetizate. Calculul numerologic, când este vorba despre o persoană privată, implică o doză foarte mare de intimitate. De aceea, profit de ocazie să îi îndrum pe cititorii noștri să caute răspunsuri numerologice de la profesioniști, nu pe youtube sau prin sms-uri, la grămadă.
Prin numere înțelegem și aspectele unei zile, ale unui an, cum este bine să acționăm într-un anumit moment, când este bine să luăm decizii, când putem demara proiecte, pe scurt spus: facem salturi calitative în viață. Prin cunoașterea numerelor ne îmbunătățim viața. Suntem mai prezenți în propriul nostru gând, în propria emoție și, evident, în faptă. Ne asumăm consecințele oricărei decizii și nu mai căutăm soluțiile în exteriorul nostru. Preluăm conducerea propriei vieți.
Cine apelează la serviciile numerologilor? Am văzut că există și firme interesate de acest domeniu. Cum poate ajuta un numerolog o companie?
Da, în ultimii ani, numărul companiilor care au apelat la servicii de consultanță numerologică – atât la nivel de angajați, cât și la nivel managerial – a crescut, iar firmele au oferit un feedback foarte încurajator privind colaborarea în acest sens și au raportat optimizarea activității de management, o mai bună motivație a angajaților și creşterea productivităţii. Un simplu detaliu, de exemplu, legat de alcătuirea echipei în funcție de ziua nașterii membrilor acesteia, optimizează procesul de muncă. Și sunt multe alte chestiuni ce pot fi calculate numerologic: ziua, luna, anul în care este bine să semnezi un contract, caracteristicile partenerului de afaceri, cum ar trebui făcute ierarhiile în organizație ș.a.m.d.
În acest sens specialiștii reuniți în cadrul Primului Congres al Numerologilor din România au adus argumente în formularea de răspunsuri pertinente la provocările de pe piața muncii și oferirea de soluții în multe departamente din companii, în special cel al Resurselor Umane. În contextul fenomenului de migrație, de pildă, un program complex de conștientizare bazat pe analiza numerologică a statisticilor oficiale poate îmbogăți proiectele de politici sociale ale României. Doar prin înțelegerea, de exemplu, a raportului dintre A AVEA (planul subconștient, 3 6 9 în matrița numerologică), A FACE (planul conștient, 2 5 8 în matriță) și A FI (planul supraconștient, 1 4 7 din punct de vedere numerologic) în viața fiecăruia dintre noi, am putea schimba foarte multe. Ce-ați zice dacă începând cu acest moment ne-am propune cu toții, la români mă refer, să avem virtuți. Nu credeți că ar veni la un moment dat și banii? Cred cu tărie că virtuțile sunt foarte bine plătite, căci peste tot în lume este nevoie de Oameni, nu doar de forță de muncă. Iar dacă acești Oameni și-ar da mâna și-ar face ceva pentru țara lor, cred că am vorbi despre România în alți termeni la negocierile cu marile Puteri. Sigur, raționamentul poate continua, dar știu că cititorii dumneavoastră au găsit deja alte și alte răspunsuri.
Cum poți deveni expert în numerologie? Exista în România tradiție în studiul numerologiei sau o școală de profil?
Expert în numerologie cred că este mult spus. Din punctul meu de vedere, Anatol Basarab este expert. Dar el studiază de la vârsta de 11-12 ani. Deci, oricât ai fi de ascuțit la minte, vorbesc acum de cei din generația mea, de exemplu, nu ai atât timp fizic la dispoziție pentru a observa și apoi pentru a experimenta această vastă știință. Fascinant la maestrul nostru, Anatol Basarab, dincolo de numere, este capacitatea de a muta principiile și mecanismele de la un sistem la altul, prin similitudine, respectând, desigur, proporțiile. La cursurile lui începi o călătorie prin care îți poți lărgi conștiința, o călătorie în care treci de la istorie la geografie, de la fizică la chimie și biologie sau anatomie, de la cum funcționează un motor la viața furnicilor într-un mușuroi ori alinierea planetelor de la Soare. Pentru că, practic, despre asta este Numerologia, este despre tot, despre Întreg și despre ceea ce îl compune.
Deci exista o legătură intre numerologie și astrologie sau psihologie?
Exact. Matematica și numerologia sunt baza oricărui alt sistem. Una din perspectivă cantitativă, cealaltă din perspectivă calitativă, așa cum spunem ceva mai devreme.
Ca să închei ideea. Există mai mulți numerologi care țin astfel de cursuri. Dar, dintr-o credință proprie, aceea de a merge cât mai spre rădăcină, recomand cel puțin un curs sub îndrumarea lui Anatol Basarab. Este, totuși, cel care a adus numerologia la acest nivel, educațional, în România postdecembristă. Astfel, acumulezi baza care te va împiedica ulterior să scurtcircuitezi adevărul fundamental. Pentru că vei folosi calculele matematice într-o manieră și interpretare obiective, așa cum, de altfel, ești învățat să o faci la aceste cursuri, fără aprecieri subiective așa cum, oameni fiind, cu orgolii, mulți sunt tentați să o facă. Desigur că o bună detaliere a beneficiilor pe care le aduce studierea acestei noi direcții de cunoaștere a personalității omului ar fi de dorit să fie organizată pe scară educativă instituțională, căci amplificarea orizontului de căutare și cunoaștere științifică se branșează pe căutarea sinelui. Visez ca numerologia să fie studiată în școli încă din clasele primare. Copiii au capacitatea de a înțelege lucrurile simple mult mai repede decât adulții. Ar fi cel mai solid stâlp identitar, consider. Asta, desigur, dacă ne pasă real de neamul acesta, de continuitatea pe care avem obligația să o asigurăm limbii noastre române și spațiului teritorial în care trăim. Dacă ne dezicem de asta, vom trăi consecințele propriilor alegeri, situație în care nu avem dreptul să ne mai plângem vreodată că ne merge rău, că suntem nefericiți, că nu suntem recunoscuți, că țării nu îi pasă de noi. Știința numerelor, desfășurată în reguli fizice mecanice și cuantice, explică extrem de clar și aceste lucruri.
Tema prezentării tale în cadrul Primului Congres al Numerologilor din România a fost: „Boala și prototipul mental. Gânduri, sentimente, obiceiuri și rolul conștientizării acestora în regăsirea Sensului” . Despre ce este vorba mai exact?
Tema nu o putem dezvolta acum din lipsă de spațiu. Dar pot să vă spun că și în domeniul sănătății, calculul numerologic este absolut revelator. Adică, calcularea matriței numerologice (din data nașterii) este prevenția perfectă. Acolo se vede cu exactitate vulnerabilitatea noastră, potențialul bolii înainte ca aceasta să se instaureze în corpul nostru fizic. Iar, în cazul unei boli, analiza numerologică îți aduce cheia cu care poți descuia acele blocaje energetice. E bine să nu uităm că: „Boala nu este nici o cruzime, nici o pedeapsă, ci doar o remediere, un instrument de care se leagă sufletul nostru pentru a ne arăta greșelile pe care le facem, pentru a ne determina să ne abținem de la a face greșeli mai mari, pentru a ne împiedica de la suscitarea mai multor umbre și pentru a ne îndrepta din nou pe calea Adevărului și pe cea a Luminii, de la care nu ar fi trebuit să ne abatem niciodată… Boala este consolidarea în corpul fizic a unei atitudini mentale” (dr. Edward Bach)
Neluând în seamă acest adevăr, continuăm să mergem la doctor, în căutarea pastilei vindecătoare, deci alegând confortul de a nu munci în permanență cu noi, iar medicii, mulți dintre ei, din păcate, și în zilele noastre tratează bolile doar sub aspectul existenței corpului. Fără să facem legături între ceea ce gândim, ceea ce simțim, ceea ce auzim, ceea ce vedem, ceea ce mâncăm, ș.a.m.d. și afecțiunea de care suferim. Cu alte cuvinte, din necunoașterea și ignoranța omului, la care adăugăm și interesele economice ale marilor companii farmaceutice, cercul se închide, iar boala capătă valoarea pedepsei aplicate de Dumnezeu, uitând că noi suntem, de fapt, centrul vieții noastre, că după cauză vine efectul și că nimic nu se pierde, totul se transformă.
Tu cum ai descoperit numerologia? Cum interferează cunoștințele pe care acestea ți le oferă cu viața ta profesională și personală?
Întrebările au început de timpuriu pentru mine. De multe ori, mă surprind spunând că am o armată de îngeri deasupra capului. Cumva, parcă cineva anume mă ghidează tot timpul. În copilărie, asta m-a făcut să mă gândesc că sigur este ceva dincolo de ceea ce văd. Începând cu momentele în care mă durea ceva fizic și după ce punea mama mâna pe acel loc, brusc nu mă mai durea. Apoi, manifestam ciudățenia caselor, să zicem așa. Erau case în care nu puteam intra. Simțeam o presiune care ajungea chiar să se manifeste în planul corpului fizic. Mă întrebam, de pildă, de ce unii oameni rezistă și alții nu într-un cuplu. De ce oamenii buni arată într-un fel, iar cei întunecați arată altfel. De ce mi se îndeplinește tot ce îmi doresc din și cu tot sufletul. De ce nu trebuie să mint la școală că s-a spart țeava și că din cauza inundației din casă am întârziat la școală. (Pentru că a doua zi chiar se spărgea). Mai târziu, am aplicat aceasta la pana roții de la mașină. Și… tot așa… Adult fiind, nu conteneam să mă mai minunez de ce nu mă doare nimic în vacanță sau atunci când mă implic în acțiuni care îmi aduc bucurie, oricât de grele ar fi și oricât de mult timp ar necesita acestea. Aceste căutări au primit sens și logică, odată cu numerologia, știința care mă ajută ca într-o lume a întrebărilor, jurnalismul, pasiune pe care o dezvolt ca profesie de 22 de ani, să găsesc răspunsurile de substrat.
Și, chiar dacă Ediția I a Congresului Numerogilor din România a luat sfârșit, închei cu același cod, sub care s-a desfășurat acest eveniment.
6 Cu pragmatism
3 vino să vorbim despre
9 transformarea
8 lumii… a mea, a ta, a noastră.
Mulțumesc!
Mulțumim și noi pentru această fereastră pe care ne-ai deschis-o către o cunoaștere aprofundată a realității pe care o trăim, căci – nu este nicio rușine s-o recunoaștem – majoritatea dintre noi ne oprim doar la primele sale straturi. Pe Roxana Iorgulescu Bandrabur o găsiți pentru mai multe detalii pe Numeroviva. Mult succes!