Acasă Life Coching Oana Sandu: „Femeile pot fi egale cu barbatii doar in ceea ce...

Oana Sandu: „Femeile pot fi egale cu barbatii doar in ceea ce priveste drepturile si libertatile”

140
0

Oana, iti multumim ca ai acceptat
provocarea Chic Elite de a te lasa descoperita de catre cititoarele noastre. Calatoria ta pana la cine esti azi a fost una lunga si deloc usoara, iar cele experimentate si invatate de tine pot servi drept exemplu si incurajare pentru orice femeie. Ma refer aici, desigur, atat la cartea ta de debut, despre care vom vorbi imediat – si pentru care te felicit! -, dar si la formarea ta ca antrenor NLP.

Asadar, cine este Oana Sandu?

Sunt un om caruia ii plac provocarile, ca tot pomeneai de asta. Dincolo de rolurile in care m-am aflat intr-o etapa sau alta, pot spune despre mine ca sunt un om care a trait experiente profund transformatoare, luand de trei ori pana acum viata de la capat si gasind puterea sa continue drumul chiar si atunci cand totul parea pierdut. Sunt de neoprit atunci cand imi propun ceva si o persoana foarte selectiva, in special cu oamenii alaturi de care aleg sa-mi petrec timpul. Oana Sandu iubeste plenar si are multe motive pentru care sa se simta binecuvantata.

Ce inseamna NLP si cum ai ajuns antrenor NLP? Cui te adresezi si cum poti fi contactata de cei ce au nevoie de ajutorul tau?

NLP vine de la programare neurolingvistica, o disciplina desprinsa din psihologie si care-si propune sa evidentieze legaturile si interactiunile subtile dintre minte, emotii si comportament, prin acel instrument care face permeabila bariera dintre mintea constienta si cea subconștienta, si anume limbajul. Un anumit model de limbaj pe care aceasta disciplina il propune prin tehnicile sale testate cu succes de mai bine de patruzeci si cinci de ani. Adevarata putere a programarii neurolingvistice consta in felul in care ne ajuta sa devenim mai influenti cu noi insine, consolidand relatia cu propria persoana, relatie care este in foarte multe cazuri si cea mai neglijata. Programarea neurolingvistica ne pune la dispozitie instrumente prin care sa ne bucuram de sanatate fizica, emotionala, relationala si profesionala.

In urma unui moment de cumpana petrecut in urma cu cativa ani, mi-am dorit foarte mult sa inteleg de ce mi s-a intamplat ce mi s-a intamplat, sa cunosc in profunzime comportamentul uman si cum pot fi gestionate mai usor efectele negative ale unor emotii. Cautarile mele s-au intersectat atunci cu NLP, am rezonat imediat cu acest domeniu si astfel am deschis o poarta catre o lume noua cu posibilitati nebanuite. Am inceput sa lucrez intens cu mine, am participat la seminarii, conferinte, workshopuri si, cand am vazut ce schimbari au loc in viata mea aplicand informatia la care ajunsesem, am vrut sa trec la un alt nivel si sa lucrez cu oamenii. M-am inscris la cursuri, mi-am obtinut certificarile de care aveam nevoie si astfel am ajuns sa lucrez ca antrenor NLP. Folosesc, in mod constant, instrumentele pe care aceasta cunoastere mi le pune la dispozitie, atat pentru a cultiva relatia cu mine insami, cat si pentru a lucra cu altii. Pe langa certificarile NLP, sunt si practicant Reiki si am competente in hipnoza. Oamenii care vor sa lucreze cu mine ma pot gasi fie pe retelele de socializare, fie pe canalul meu de Youtube.

Oana Sandu – Antrenor NLP | Molde | Facebook

Oana Sandu – YouTube

Ce a insemnat pentru tine, din punct de vedere personal si profesional, sa traiesti atatia ani intr-o tara ca Norvegia, tara a carei limba si cultura nu au aproape nimic in comun cu cea natala? Ai reusit sa te adaptezi usor? Ai fost in contact cu comunitatea romaneasca de acolo? Cum ai trait intoarcerea in Romania?

Adaptarea mea in Norvegia, tara in care am locuit mai bine de treisprezece ani, a venit la pachet cu un concentrat de provocari: clima, lipsa rudelor si a prietenilor, limba, diferentele culturale. In primii mei ani petrecuti pe taram scandinav, in sufletul meu s-a dat o lupta apriga intre acolo si aici si a fost nevoie de timp pentru a face ciocnirea dintre cele doua lumi atat de diferite suportabila. Acestei experiente a strainatatii, cu tot ce mi-a dat si mi-a luat ea, atat in plan profesional, cat si personal, i-am dedicat un capitol in cartea mea de debut, capitol care se numeste Cantonament in Norvegia. Vreau sa le las cititorilor placerea de a descoperi intreaga poveste in carte, asa incat ma voi opri aici cu raspunsul la partea aceasta de intrebare, nu inainte insa de a mai spune ca aceasta felie mare de viata traita acolo ramane una importanta si are un loc aparte in inima mea.

Legat de comunitatea romaneasca, da, am fost in contact, pe cat de des a fost posibil. Ne adunam aproape in fiecare an de 1 decembrie si sarbatoream ziua nationala, mai organizam diverse alte intalniri de socializare in timpul anului si ne facea placere ori de cate ori ne vedeam si puteam vorbi si glumi in limba noastra. Am avut ocazia sa cunosc acolo romani aflati la varf in domeniile lor de activitate, oameni care nu s-au sfiit sa porneasca de jos intr-o tara straina si care nu s-au dat batuti pana ce nu au ajuns acolo unde si-au propus. Pe unii dintre ei i-am si intervievat de fapt pentru vlogul meu de dezvoltare personala pe care l-am creat acum un an si ceva pe Youtube. Consider ca povestile acestea de viata pot fi surse de inspiratie, de putere si de motivatie si pentru altii.

Intoarcerea in Romania am trait-o cu mare bucurie. Bucuria pe care o simte sufletul care dupa ce rataceste un timp gaseste drumul inapoi spre casa, spre locul de care apartine cu adevarat. Si bucuria e cu atat mai mare cu cat stiu ca, dupa ce am gasit drumul spre acel acasa al sufletului meu, nu am cum sa ma mai ratacesc. Imi traiesc prezentul romanesc cu tot ce aduce el si inima-mi sopteste ca nu-si doreste sa fie nicaieri altundeva decat aici, alaturi de oamenii pe care-i port si care ma poarta in suflet. Experienta de pana acum mi-a aratat ca nu stiu sa iubesc altfel decat romaneste.

Ai fost in permanenta in preajma „literelor”, asa ca publicarea unei carti era doar chestiune de timp. Pentru debut, ai ales un subiect extrem de delicat, caci nu este simplu sa vorbesti despre sine, mai ales cu sinceritate si fara artificii, asa cum ai facut-o tu in „Dialoguri cu primul meu sot si iubirea de dupa divort”. Ce inseamna cartea asta pentru tine?

Pentru mine inseamna mai mult decat o carte. Este un rod al sufletului meu, un copil simbolic care a avut nevoie de nouă luni pentru a se naste. Au fost noua luni intense in care orice ragaz am prins l-am dedicat scrisului. Cartea a fost scrisa aproape integral in Norvegia si au fost multe dupa amieze in care dupa ce terminam programul de lucru aproape ca nu faceam altceva decat asta. Nu mai vorbesc de sfarsiturile de saptamana care erau dedicate aproape in intregime acestei activitati. Eram constienta ca dupa ce ma intorc in Romania dinamica lucrurilor se va schimba, viata mea va curge intr-un alt ritm, mult mai alert , asa incat am vrut neaparat sa termin acest proiect literar inainte sa fac aceasta schimbare radicala. Visam cu ochii deschisi la fericirea de a-mi tine propria carte-n maini anul acesta. Sunt foarte bucuroasa ca lucrurile s-au aranjat asa cum mi-am dorit.

Cum crezi ca vor privi cititorii faptul ca ti-ai expus in scris sufletul, ca pe un act de slabiciune sau, dimpotriva, ca pe confirmarea incheierii si a vindecarii unui capitol important, dar dureros din devenirea ta?

Cred ca este nevoie de mult curaj sa-ti expui sufletul, lucrul acesta nu ascunde nicidecum vreo slabiciune. Nu ca ar fi ceva in neregula cu slabiciunile noastre. Suntem oameni si la un om nu intalnesti numai puterea, ci si vulnerabilitatea lui. Si e foarte bine ca-i asa. Scrierea acestei carti a fost pur si simplu materializarea unei dorinte a sufletului meu si am ales sa povestesc despre experientele limita pe care le-am trait, fara teama ca voi fi judecata, in mod onest si autentic. Am vrut sa impartasesc si altora felul in care eu am ajuns la vindecare emotionala. Sunt oameni care trec prin contexte similare. M-am gandit ca, prin marturisirile pe care le fac in aceasta carte traita, dau mai departe aceasta vindecare, contribuind astfel la scurtarea suferintei lor. Pentru ca inca un lucru invatat pe propria piele a fost acesta: daca durerea este inevitabila, suferinta este optionala si sta in puterea noastra s-o curmam.

In ce masura a constribuit experienta ta in NLP la scrierea „Dialogurilor”?

Formarea aceasta a fisarii evenimentelor de viata a fost construita pe parcursul drumului meu de filolog. Experienta din domeniul programarii neurolingvistice si celelalte tehnici de autocunoastere pe care le-am experimentat nu au facut altceva decat sa dezvolte ceea ce exista deja, impregnand actiunile mele in moduri dintre cele mai subtile.

Cand are loc lansarea si de unde poate fi achizitionata cartea ta?

Lansarea are loc pe 10 decembrie, ora 17:00, la Romexpo, in cadrul Targului de carte Gaudeamus. Este o onoare pentru mine să fiu prezentă la acest eveniment, mai ales ca autoare debutanta.

Cartea poate fi achizitionata momentan de pe site-urile Editurii Coresi. Comenzile din Romania se pot face :

Romanii din strainatate pot accesand acest link:
Dialoguri cu primul meu soț și iubirea de după divorț. Roman autobiografic – Cărți pentru Diaspora (epublishers.eu)

Ulterior, dupa lansare, ea va fi disponibila si pe Emag si in marile librarii.

Consideri ca autorul trebuie sa se implice activ in promovarea propriilor carti sau munca sa se termina odata ce a scris cuvantul „sfarsit”?

Acesta ar fi scenariul ideal, dupa parerea mea, ca autorul odata ce a scris cuvantul „sfarsit” sa nu mai aiba grija promovarii propriilor carti. Stim foarte bine ca lucrurile nu se intampla asa. Cel putin, nu din cate cunosc eu si nu cu autorii debutanti. Reprezentantii editurii si autorul reprezinta sunt o echipa si e foarte important sa se faca tot posibilul pentru ca cititorii sa stie de produsul respectiv si achizitionarea lui sa le fie cat mai la indemana.

Ce mai urmeaza in plan profesional (si aici includ si scrisul)?

Acum, ca am revenit in Romania si pandemia nu ne mai restrictioneaza, imi doresc sa sustin evenimente de dezvoltare personala si la sala, nu doar in mediul online, ca pana acum. Mi-a fost foarte dor de oameni si de interactiunea directa cu ei.

In ceea ce priveste scrisul, voi continua pe acest drum. Am cateva idei de proiecte literare despre care voi vorbi la momentul potrivit.

O intrebare de care nu scapa niciuna dintre intervievatele Chic-Elite: Care este viziunea ta vizavi de femeie si putere? Te consideri feminista?

In societatea norvegiana, de exemplu, femeile au aceleasi drepturi si libertati ca ale barbatilor. Lucru care in Romania nu se intampla… inca. Constat oricum ca si aici lucrurile s-au mai schimbat si mentalitatile sunt ceva mai rafinate. Consider ca femeile pot fi egale cu barbatii doar in ceea ce priveste drepturile si libertatile. Altfel, nu. Suntem foarte diferiti si, daca am sti sa folosim aceasta complementaritate in avantajul nostru, al tuturor, societatea in care traim ar arata un pic altfel.

Multumesc tare mult!

Iti multumesc si eu, iar celor care citesc acest interviu le spun ca oriunde in lume s-ar afla sa aiba grija de inima lor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Introduceți aici numele dvs.