Metal Poetry este o lume în sine cu propria ei poveste de viață armonios împletită cu drumul parcurs de mine.
Am început în 2008 să restaurez motociclete, eu fiind motociclistă din 2003. În timp, am trecut la ansamble de mașini și apoi la marea mea dragoste: restaurarea obiectelor de cult și de artă. Am creat pentru prima oară în 2014 și nu am insistat prea mult până prin 2015/2016.
N-am avut niciodată o viziune artistică și, fiind o persoană care a urmat doar școli cu profil real (masterandă în fizică-chimie), mi-a lipsit abilitatea de a vedea creația în tot procesul ei.
Privind în urmă, am senzația că am ajuns să creez artă în metal datorită unui cumul de situații. Mi-a plăcut întotdeauna să citesc și am trăit prin cele peste o mie de cărți citite, sute de vieți. În 2010 a murit tatăl meu, iar eu am căzut de pe piedestalul pe care mă vedeam, din sânul siguranței financiare și m-am trezit o copilă singură, fără bani și fără acoperiș deasupra capului. Pe scurt, din copil de bani gata am ajuns cu câțiva saci de lucruri în stradă.
Experiența din cărți am început să o aplic ușor ușor în toate situațiile complicate ale unei vieți lipsite de sprijin, finanțe și siguranță. A trebuit să învăț să mă descurc și în urma tuturor dramelor și traumelor am rămas în viața mea cu experiențe bogate și oameni excepționali.
Prin 2016 am început să simt acut, organic, nevoia să spun ceva, să vorbesc despre vârfurile pe care nu le vedem când suntem la poalele stâncilor, despre felul oamenilor, miracolul vieții, despre momente și despre continua luptă cu viața.
Nu știu să desenez, nu am răbdarea și finețea necesară să lucrez cu sticla, lemnul, ceramica sau hârtia așa că mi-am îndreptat privirea spre metalul pe care îl cunoșteam din restaurări. Am crezut că dacă trăiești intens o emoție, o stare și o vezi clar cu ochii minții, va fi ușor de transpus într-un obiect. M-am înșelat de două ori. În primul rând, am descoperit că procesul creației în sine, ca muncă cu metalul nu este la fel de ușoară cum pare în filmulețele de pe internet. Am stricat materiale și scule insistând să exersez. În al doilea rând, am descoperit că mintea mea s-a format într-un anumit fel în timpul școlilor, și nu văd viața la fel ca un artist, astfel a trebuit să învăț să creez ceva artistic prin pași matematici.
Artiștii au o emoție și văd rapid forma perfectă în material pentru ea. Eu trebuie să transpus emoția într-o poveste și apoi să gândesc logic fiecare etapă a creației astfel încât să compun un obiect din simboluri specifice poveștii, care la final să transmită o emoție. Mi-a fost cumplit de greu de multe ori pentru că nu văd trecerea formelor complexe de la 2D la 3D și invers, fiind nevoită să-mi descompun obiectele tridimensionale în planuri și să le construiesc individual.
Metal Poetry a apărut în 2017 odată cu motto-ul meu „Vând povești, obiectele sunt bonus!”. Poate pare ciudat că o Poezie Metalică vinde Povești, dar este cea mai bună descriere pentru cum văd viața și cum îmi compun obiectele.
Îmi place să cred că existența este o poezie, fiecare parte a unei vieți este un vers din această cuprinzătoare poezie. Fiecare cuvânt din fiecare vers are o poveste în spate pentru că altfel nu ar fi fost ales. Momentele vieții sunt povești ce pot fi rezumate printr-un cuvânt simbol, mai multe povești/cuvinte dintr-o perioadă devin o strofă. Rezultă o poezie compusă din povești.
Metal Poetry este o poezie din momentul în care am creat primul obiect, până în clipa în care îl voi compune pe ultimul. Versurile ei sunt seriile de obiecte, iar cuvintele sunt creațiile individuale. Fiecare obiect al meu are o poveste în spate, nici un obiect nu a apăratul de dragul de a face o formă din metal. Am avut ceva de spus, m-am luptat să descopăr o metodă prin care să creez un obiect și am forțat metalul să îmbrace informația respectivă.
Tot prin 2017 am realizat că obiectul în sine nu transmite complet tot ceea ce vreau eu să spun, așa că am început să mă joc cu scrisul, să descriu în mici povești ideea din spatele creației. Se spune că artistul nu trebuie să-și explice arta, pentru că este ceva subiectiv ce trebuie lăsat liber pentru propria viziune a privitorului. Sunt și nu sunt de acord, obiectele mele oricum au o sumedenie de simboluri ce dau frâu liber imaginației, dar au și o poveste care trebuie spusă așa cum am simțit-o și care nu vreau să fie greșit interpretată pentru că fiecare strop de sudură are ceva anume de spus.
Joaca mea cu scrisul a dus la apariția cărților, ultima publicată „Copiii Viitorului” este o lume nouă compusă din lumile personajelor. E un joc pe mai multe planuri într-o poveste fantasy. Am descris niște situații interne, gânduri și viziuni pe care nu le-aș putea pune în metal niciodată așa cum le văd. Scrisul îmi completează lucrările în metal.
Continui să lucrez și să creez, deși meseria în sine nu e nici pe departe satisfăcătoare financiar, pentru că am mare încredere în puterea artei și a culturii. Arta a avut dintotdeauna abilitatea de a forma convingeri, de a schimba viziuni și de a mișca mase. Mai mult decât atât, arta a fost cea care a revoluționat multiple domenii prin descoperirile făcute de la chimie până la tehnologie. Arta a fost la începutul multor specialități și continuă să se dezvolte concomitent cu ele.
Pentru mintea mea de fizician-chimist, arta este o știință multidisciplinară și omniprezentă.
Subiectul principal al lucrărilor mele este mintea umană și existența ei în complexitatea vieții. Surprind momente care descriu miraculoasa perfecțiune a unei vieți nedrepte, reușita unui om cu handicap, dragostea unui om chinuit, caracterul vertical născut din traume, golul oamenilor cruzi, puștiul oamenilor traumatizați, frigul celor singuri etc.
Îmi place să spun povești pentru că sunt metoda sigură prin care poți transmite ceva care să fie bine primit. Învățăm eficient atunci când ne distrăm, suntem relaxați și liberi să visăm. Poveștile au această fantastică abilitate de a ajunge la mintea și inima omului.
Nu m-am pregătit pentru o viață de artist, am urmărit alte meserii, am învățat alte lucruri, viața însă a avut alt plan pentru mine și mi-a forțat mâna în direcția asta. Sunt sculptor în metal fără voia mea și continui să o fac de dragul celor care îmi apreciază lucrările și pentru cei care văd importanța artei și a culturii în viața unei societăți.
Cine sunt eu? Metal Poetry by Cristina Dinu, o poveste ce sper că nu se va încheia odată cu moartea mea și va continua să se scrie singură prin ceea ce va aduce în viața oamenilor care întâlnesc sculpturile și cărțile mele.
