Ca om de comunicare esti uneori in situatia de a cumpani cat de etica este implicarea in anumite proiecte, pentru ca exista produse, servicii, actiuni care – dincolo de promisiunea lor ispititoare, „impachetata” abil prin diverse strategii si tehnici de comunicare, pot fi daunatoare. Pentru trup si/sau suflet.
Cu mintile „luate” de perspectiva si obiectivul obseda(n)t al succesului in piata, intreprinzatorii sau initiatorii a diverse actiuni pot… „pierde” din atentie „detalii” importante pentru cei pe care ii vizeaza prin demersurile lor.
Industria alimentara este una cu miza importanta in aceasta privinta. Adresandu-se unei nevoi primare, deci care nu presupune prea multa convingere spre consum, si in conditiile unui numar insemnat de competitori, industria a devenit foarte atenta la modul in care oamenii… percep produsele. (Poate mai atenta decat la produse in sine).
Produse similare sunt diferentiate arbitrar prin ceea ce numim „marci” sau „brand-uri”, un complex de atribute pe care cei care le gestioneaza isi doresc sa le „imprime” in mintea (potentialilor) clienti/lor. Cand realitatea criteriului calitatii e „prea putina” sau chiar problematica, se pluseaza prin „poveste”. Pe cat posibil emotionala… Si prin marketing.
S-a mers atat de departe – si nu de azi, de ieri -, in materie de „promisiuni ispititoare”, incat produsele urmaresc sa cucereasca… inimile si sunt „imbracate in vesminte magice” – atat prin aspect sau forma de prezentare, cat si prin povestea creata in jurul lor. Nu mai sunt produse in sine, ci promisiuni de implinire a unor nevoi departe de cea pe care o pot temporar satisface efectiv. Nevoi pe care produsele, oricat de elaborate, n-au cum le implini, intrucat tin de dimensiuni ale fiintei ce n-au de-a face cu consumul. Este, insa, o fantezie intretinuta. O fantezie in care se pot pierde insisi producatorii.
In industria dulciurilor, fantezia e miza mare. Pare decisiva in a deveni „cel ales” din marea de culori, arome, forme..
Nu ezit sa numesc zaharul drept cel mai accesibil si larg raspandit drog legal. Aproape omniprezent in produsele alimentare, comporta nu doar riscuri pentru sanatate de la varste extrem de mici, ci este si calea de acces a oricarui alt tip de dependenta.
Efectul placut pe care consumul de produse dulci il are asupra noastra este aproape instantaneu, dar urmarile neplacute sunt inevitabile. Si ades antreneaza reale probleme de sanatate.
Ca orice om obisnuit, sensibila (foarte) la acest capitol, de la o vreme am devenit mai atenta la ce anume si cat consum. Am fost suprinsa sa observ – lucru ce nu imi fusese evident pana cand eu insami nu devenisem constienta de asta, parinti incarcand cosurile cu produse cel putin discutabile. Probabil ca un om usor de ispitit comercial este la fel de vulnerabil si in ipostaza de parinte, desi nimeni nu pune in discutie grija fata de copii. Suficienta, totusi?!
Stim cat de importanta este alimentatia pentru calitatea vietii pe tot parcursul ei. Numeroasele probleme aparute „pe filiera alimentara”, de la diverse alergii, la afectiuni ce se pot croniciza si boli propriu-zise. Avand contributia ei la aceasta problema, industria dulciurilor ar fi cazul sa-si reconsidere pozitionarea. Daaar…
Spunea o colega din domeniu ca nu putem arunca vina pentru rau doar spre cei care il intretin si ca responsabilitatea individuala e esentiala.
Sunt de acord, doar ca, cu toata responsabilitatea individuala, in materie de dulciuri slabiciunile noastre sunt indiscutabile si, in plus, un procent extrem de mic de produse ar satisface exigentele. Altfel spus, nu prea ai de unde sa alegi.
Criterii de calitate + sanatate:
- cantitatea si tipul de zahar/indulcitor NATURAL folosit
- ingrediente naturale (in cazul ciocolatei si al derivatelor: procentul de cacao; recomandabil cat mai mare; pentru mine, min.75%)
- lipsa: adaosurilor, aromelor artificiale, colorantilor, conservantilor
- + unul subiectiv: cat mai putin marketing de produs, de fantezie creata si intretinuta
Pe acest fond „m-a intalnit” viata cu produse care imi dau incredere ca aceasta nisa va creste. Nu o cunosc pe antreprenoare, nu am vreun contract de consultanta sau promovare, asa ca de pe pozitie neutra mi-am dorit sa aflu mai multe.
Am inteles ce a motivat acest business si ce sper sa-l faca sa creasca frumos: intoleranta copiilor antreprenoarei la proteina din lapte.
Cat despre munca mea din „laboratorul de creatie este, recunosc, obositoare, complicata si tare migaloasa, fiindca totul este facut cu propriile maini, dar o fac cu atata placere si sunt atat de multumita ca pot da viata si personalitate unor simple bomboane, incat aproape nu o pot numi munca. Sunt ore in sir in care amestec, maruntesc, modelez, aleg formele, gradul de umplere, usuc, modific, gust, nu-mi place si o iau de la capat … Sunt cumva orele mele de poezie, cele in care sunt un fel de alchimist al fericirii.
De fapt, nu am inceput aceasta afacere gandindu-ma la avantajele financiare, ci am vrut sa ofer altceva celor ce cautau o ciocolata sanatoasa, perfect echilibrata si cu gust inedit, care sa placa deopotriva si copiilor si persoanelor care sunt preocupate de silueta si de sanatate, iar reactia celor care le gusta este pentru mine rasplata suprema.
M-a interesat sa descopar omul care il gestioneaza. S-a lansat in aceasta aventura-de-rasfat-sanatos dupa un parcurs ca economist la baza si organizator de evenimente, la varsta 40+ ani si ofera cea mai credibila si curata poveste pe care am reusit sa o descopar in domeniu. Recunosc ca am incercat sa-i gasesc „artificii de marketing”, dar m-a surprins placut sa NU le gasesc 🙂
Produsele imi transmit acelasi lucru.
Intr-un cadru ce ar putea fi descris ca mix intre un laborator de farmacie si atelier de creatie, se deruleaza povestea Corinne Chocolat.
Haideti sa o descoperim pe creatoarea pasionata, Corina Ifrim Drăgulinescu, altfel.
I: Draga Corina, inteleg care sunt resorturile care te-au adus pe acest drum, m-as bucura sa ne dezvalui ce anume te-a incurajat sa investesti 45.000 euro in acest business? Dincolo de niste calcule propriu-zise, inevitabile intr-un plan de afaceri cu atat mai mult pentru un economist, ma refer la „acel ceva” din interiorul tau care a facut imposibil sa rezisti imboldului de a te darui unei pasiuni dincolo de anturajul apropiat, intr-o piata in care nu e usor „sa te vezi” si „sa cresti”.
Afacerea aceasta nu a fost in planul meu de la bun inceput. Inceputul a fost o nevoie personala, care mi-a deschis ochii catre o nisa de piata in care ma gaseam, de fapt, si eu, in calitate de consumator, fara sa constientizez insa acest lucru.
In urma cu 6 ani, cand am luat decizia de a crea un echilibru in alimentatia mea, am decis sa incep cu o perioada de cateva luni (nu am fixat clar cate, ca sa nu fiu dezamagita daca nu reusesc), in care sa elimin proteina animala, zaharul si fainoasele. Ei bine, atunci am constatat cat de mica este oferta de produse din ciocolata raw/ vegane, eu fiind o mare consumatoare de ciocolata. Simteam nevoia de dulce, dar regimul alimentar nu-mi mai permitea ciocolata clasica. Am gasit cateva sortimente in magazinele de profil, dar am fost dezamagita si de gust, si de aspect.
Am inceput sa caut retete pe net, le-am adaptat, astfel incat sa ajung la o ciocolata pe gustul meu. Am repetat de cateva ori reteta, am oferit celor din jurul meu sa guste, am primit feedback si am continuat. Dupa doar cateva luni, am simtit ca trebuia sa mai fac ceva, o ciocolata alba ….si tot asa m-am jucat cateva luni. Dupa un an si ceva, incurajata de reactiile pe care le primeam oferind dulciurile mele fara zahar si fara proteina animala, am luat decizia sa infiintez o firma si sa incep sa vand ce produceam. Mi-au fost alaturi sora mea si nasa copiilor mei. Ele nu doar ca m-au incurajat, dar au fost dispuse si sa ma sustina financiar.
Am inceput cu un plan de afaceri care presupunea o investitie mica, pana in 10000 euro. Si asta pentru ca habar nu aveam ce inseamna sa faci ciocolata raw/ vegan de calitate, care sa fie gustoasa, sa arate bine si sa aiba si un ambalaj atractiv. Treptat, cu cat castigam mai multa experienta in domeniu, cu atat deveneam mai exigenta cu produsele mele. Eu voiam ca ciocolata sa fie fina, sa nu se simta pulberea cu care indulceam ciocolata, doar ca pulberea nu este liposolubila si oricat de fina era se simtea ca un zat. Aveam un simt deosebit de a percepe acea pulbere.
Am avut norocul sa am alaturi de mine oameni cu experienta in domeniul dulciurilor si care m-au ajutat foarte mult. Sprijinul lor si experienta acumulata m-au determinat sa fac mai multe investitii in aparatura, intr-un laborator amplasat central. In paralel, am continuat activitatea principala, care presupunea numeroase deplasari in afara Bucurestiului. Nu a fost deloc usor. Copiii mei erau mici, aveau nevoie de multa atentie, iar eu nu mai stiam cum sa ma impart intre casa, serviciu si laborator. Am avut toata sustinerea mamei mele si a sotului meu, fara de care in mod cert nu m-as fi descurcat.
Impreuna am luat decizia sa ne mutam intr-un imobil unde sa am si locuinta, sa fiu mereu in preajma copiilor, dar si un spatiu dedicat pentru laboratorul de ciocolaterie. Si asta s-a intamplat chiar in urma cu un an.
Din pacate, am fost surprinsi de pandemie si am inceput sa simt imediat ca veniturile s-au subtiat considerabil, intrucat targurile si expozitiile s-au anulat. Corinne Chocolat din aceste targuri si expozitii isi obtinea principalele venituri. Era absolut necesar un site si un shop on line, drept pentru care am bifat si aceste obiective de indeplinit.
Cred ca niciodata nu poti pune stop investiilor, daca vrei sa cresti si sa ai ceva de spus in piata. Am multe idei, dar am nevoie si de multe lucruri pentru a le pune in practica.
I: Cand nu esti in universul ciocolatei, ce iti bucura viata? Te-as ruga sa depasim raspunsul firesc: familie, copii, prieteni..
Imi mai ramane timp pentru altceva? Asa am fost tentata sa iti raspund imediat. Dar, gandindu-ma mai bine, am constatat ca sunt multe lucruri care ma fac fericita si pe care le-am facut (in mare parte) chiar si in anul care a trecut, asa dificil cum a fost, lucruri pe care le fac si in continuare, fara costuri mari, cele mai multe.
Sa spun „multumesc!”
Sa stau pe balansoar si sa simt parfumul florilor din curte, sa observ animatia din copaci si din iarba. Si asta imi place sa fac dimineata devreme, la ore la care oameni inca mai dorm. E multa liniste in jur si asa am ocazia sa vad si sa aud numai ce-mi place.
Sa stau pe malul marii si s-o privesc intens, s-o intreb de ce ma facineaza asa de mult si in aceasi masura ma sperie forta ei.
Sa fiu la munte, sa privesc cerul instelat langa un foc de tabara.
Sa revad locurile in care m-am simtit bine
I: Cum vezi lumea din jur peste aproximativ 10 ani? Ce crezi ca se va schimba profund si ce elemente comune va avea cu cea de azi? Care crezi ca este cel mai mare pericol potential, dar si cea mai mare oportunitate a „maine”-lui?
Dupa cum a evoluat in ultimii ani tehnologia, as zice ca nu am atata imaginatie sa pot spune cum va arata lumea peste 10 ani. Eu sper ca vor fi cat mai multi cei care vor dori sa manance ciocolata mea, fara zahar .
Cred ca cea mai mare oportunitate a zilei de maine este sa nu mai lasam frica si teroarea sa ne domine sufletul si sa ne conduca vietile.
I: Nu stiu care sunt varstele copiilor, dar ce a fost sau este diferit in copilaria lor fata de a ta?
Copilaria mea a fost una fericita. Chiar daca nu aveam multe oprtunitati in orasul in care m-am nascut si am crescut pana la varsta de 11 ani, cred ca am profitat de tot ce se putea face atunci si acolo. Am facut carting, balet, handbal, desen, dans modern.
M-am catarat in toti copacii si vara, in vacanta, aveam zile cand stateam multe ore intr-o cazemata facuta de noi, copiii, in zarzarul din spatele blocului. Ne luam mancare de acasa si o imparteam intre noi, acolo sus in zarzar. Cat de gustoase erau pateul, rosia, castravetele si branza!
Nu as schimba nimic, sau aproape……Cred ca as renunta la episodul cu inghititul unui inel, pe cand aveam 5 ani…., in rest a fost cat se poate de bine.
Ma uit la ei, Matei, care are 13 ani si Maria, 9 ani, si ma intreb daca ei sunt fericiti. Cand ii intreb, ei spun ca sunt fericiti, dar ar mai vrea sa le fac asta, sa le mai dau aia……ramane un rest. Am incercat sa indeplinesc cam toate dorintele lor. Pe unele le-am indeplinit iar pe altele nu am vrut sau as fi putut doar daca aveam foarte multi bani. Copiii sunt un izvor nesecat de rostit dorinte…, cel putin Maria cam asa este.
Daca ii lasi in fata unui calculator sau pe telefon sa se joace, ei spun ca sunt foarte fericiti si ca noi nu ii intelegem. Asa sa fie, oare?
Pe mine daca ma lasau parintii afara la joaca, fara sa ma limiteze la un numar de ore, eram cea mai fericita. Sa fiu cu alti copii era cel mai frumos lucru pe care il doream. Si copiilor mei la fel, le place sa se joace cu alti copii, dar pentru ca se poate si de la distanta sa comunici sau sa te joci cu cineva , au adoptat metoda si le place.
I: Daca ar fi sa mentionezi o femeie care te inspira, cine e? Sau daca nu, ce anume consideri important in definirea „femininului” si ti-ar placea sa se regaseasca in devenirea fetiei tale, Maria?
Imi plac cateva femei din jurul meu, le admir pentru curajul lor de a lua viata in piept si de a nu ramane intr-o dependenta materiala fata de barbat . Am facut o firma cu doua dintre ele si pe langa curajul pe care l-au dovedit, au mai dovedit caracter puternic si resurse nelimitate de a arata celor din jurul lor ce inseamna sa iubesti cu adevarat viata si oamenii.
