Un nou concept pe piata serviciilor pentru animale de companie isi incepe activitatea, de la jumatatea lunii noiembrie, in Balotesti: un hotel pentru animale, in cadrul unui proiect de antreprenoriat social, in care vor fi angajate persoane din grupuri vulnerabile.
Initiativa Organizatiei Suedeze pentru Ajutor Umanitar Individual a plecat de la un studiu al pietei de profil care a scos la iveala mai multe oportunitati. Potrivit datelor furnizate de compania de cercetare Euromonitor, in Romania exista 11,5 milioane de animale de companie, dintre care 70% sunt caini iar 30% pisici. Conform aceluiasi studiu, jumatate din populatia tarii pleaca in cel putin o vacanta de sapte zile pe an. Majoritatea hotelurilor si pensiunilor nu permit, insa, accesul turistilor cu animale de companie, ceea ce se poate dovedi o adevarata corvoada pentru proprietari, care depind de bunavointa rudelor si a cunostintelor pentru a-si „plasa” animalul de companie. Gradul mediu de ocupare anuala raportat de unitatile de cazare existente in Romania este in prezent de 80%.
Obiectivul proiectului este de a crea o structura puternica pe termen lung, capabila sa se sustina financiar din serviciile oferite, astfel incat sa pastreze locurile de munca pentru persoanele angajate, apartinand grupurilor vulnerabile. Este momentul ca societatea romaneasca sa sustina concret astfel de persoane si sa le integreze, sa le dea posibilitatea sa fie active si utile, nu sa le marginalizeze.
Organizatia Suedeza pentru Ajutor Umanitar Individual ofera de 23 de ani servicii sociale, dupa modelul suedez, pentru persoane cu dizabilitati severe, cat si pentru varstnici cu posibilitati financiare reduse sau fara familie. Infiintata in 1992 cu sprijinul organizatiei suedeze „Individuell Manniskohjalp”, asociatia are in prezent inscrisi pe liste 250 de potentiali beneficiari ai serviciilor. 160 de persoane cu dizabilitati si varstnici beneficiaza de serviciile asociatiei in fiecare an.
Echipa Hello, Pet! spera ca proiectul sau sa contribuie la aceasta schimbare de mentalitate. Ar fi un pas important catre o societate mai generoasa si mai responsabila. In plus, isi doreste sa creeze, alaturi de parteneri din randul ONG-urilor dar si companiilor private, o comunitate a iubitorilor de animale. Isi propune sa creeze un punct de legatura intre acestia, pentru a se ajuta reciproc cu informatii, sugestii si schimb de experienta.
“Alegerea locului pentru astfel de afaceri este esential. Am facut un efort sustinut ca sa identificam un loc potrivit. Cream astfel o structura economica in mediul rural in comuna Balotesti si oferim in acelasi timp potentialilor clienti un loc la indemana, usor de gasit si de identificat si, mai ales, in drumul lor atunci cand pleaca si se intorc de la munte, din concediu, din deplasarile în interes profesional sau iesirile din weekend” – explica Mihaela Mohorea, Director al Organizatiei Suedeze pentru Ajutor Umanitar Individual, initiatoarea proiectului.
Echipa Hello, Pet! are nevoie de sprijinul vostru, pentru a afla mai multe despre ce va doriti de la un hotel de profil, daca sunteti proprietari de animalute de companie si pentru a incheia parteneriate cu persoanele sau organizatiile si companiile care activeaza intr-un domeniu similar, prin urmare asteapta cu drag comentariile voastre la finalul acestui material.
Hello, multumim!