„După
patru zile groaznice petrecute în nenorocitul ăla de pat de spital,
a sosit ziua externării. După câteva examinări care, după
părerea medicului, erau necesare pentru evaluarea stării mele de
sănătate, semnez actele de externare, urmând ca peste zece zile să
revin pentru un nou control. Trag aer cu putere în piept, atunci
când ies pe ușile spitalului și chiar dacă sunt nevoit să
folosesc cârjele pentru a mă deplasa, sunt fericit că m-am ales
doar cu un picior rupt. Partea proastă este că sunt nevoit să îl
accept pe fratele meu pe post de șofer. Armando conduce ca un maniac
și o să încerc pe cât de puțin posibil să apelez la el și la
serviciile sale. La dracu’! Dacă mașina mea nu era în service, o
lăsam cu dragă inimă pe mâna Joannei, chiar dacă nu este o
șoferiță prea strălucită. Măcar cu ea eram în siguranță.
Mama m-a anunțat deja de vreo două zile că o să pregătească o
masă în familie în seara asta și trebuie să recunosc că am
emoții. Nu vreau ca bunicii mei sau vreun alt membru al familiei să
o judece pe Joanna pentru comportamentul tatălui său. Armando vine
zâmbind în direcția mea, asta după ce a parcat mașina la baza
scărilor, și îmi pune brațul pe după gâtul lui, vrând să mă
ajute să cobor mai ușor. Mersul sau, mai bine spus, tropăitul
într-un picior este al dracului de obositor și de inconfortabil,
dar strâng din dinți și continui să înaintez spre mașina
fratelui meu, pentru a nu-i da motive de îngrijorare. Când acesta
mă așază pe scaunul pasagerului simt că am ajuns în Rai, dar de
cum se urcă la volan și demarează cu viteză, Raiul se transformă
în Iad. Idiotul rânjește, mulțumit de isprava lui, și are mare
noroc că se află la volan, altfel îi trăgeam una peste față,
doar să-i șterg rânjetul de drac de pe chip.
— Ce
dracului gonești cu viteza asta? îl iau la rost, doar că Armando
nu se stresează deloc. Uneori am impresia că nenorocitului ăstuia
i se rupe de toată lumea și că singura persoană pe care o iubește
este chiar el. Sunt plin de nervi și se pare că nemernicul îmi
simte zbuciumul interior, atunci când calcă și mai tare
accelerația.
— Nu
îmi spune că accidentul te-a transformat într-un fricos, mă ia
peste picior, după cum îi este obiceiul. Pufnesc enervat de
cuvintele sale și îmi mușc limba, vrând să-mi țin sub control
înjurăturile care vor să fie rostite.
— Ai
vrea tu, ripostez. Nu îmi este frică, doar că vreau să ajung
întreg la Joanna și la copilul meu, nu să mă întorc în salonul
ăla insuportabil. Armando reduce considerabil viteza și se pare că
aducerea în discuție a nepotului său l-a adus cu picioarele pe
pământ. Sunt atât de nerăbdător să ajung la iubita mea și să
o știu în siguranță în brațele mele, încât acum încep să
regret că l-am determinat pe fratele meu să meargă regulamentar.
La un moment dat, după minute bune de liniște, Armando rostește
întrebarea și curiozitatea începe să mă macine.
— Josh,
pot să te întreb ceva?
— Ce?
Mă
întorc cu jumătate de corp spre el, vrând să-i pot observa mai
bine gesturile, dar acesta continuă să mă țină în suspans.
— Promiți
să nu te superi?
Îmi
dau ochii peste cap în fața comportamentului său copilăresc.
Niciodată nu mi-a plăcut suspansul, iar el o știe mult prea bine.
— Spune
odată și termină cu prostiile, îi cer, iar el se conformează
numaidecât.
— Relația
voastră nu este deloc afectată de ceea ce încearcă să facă
tatăl Joannei?
În
vocea fratelui meu se poate simți cu ușurință teama și îi
înțeleg pe deplin cuvintele, doar că iubirea mea pentru Joanna
este mai puternică decât orice răutate pe care ar face-o părintele
ei și nu o să-l las niciodată să-mi ia fericirea.
— De
ce ar trebui să fie afectată? Nu mă interesează de nebunul ăla,
frate! Eu o iubesc pe ea și nimeni și nimic nu o să schimbe asta.
Armando
zâmbește, mândru de răspunsul meu, și continuă să fie atent la
drum, chiar dacă menține deschisă conversația.
— Îmi
place cum gândești, mă complimentează, iar eu îmi arcuiesc
sprânceana, luat prin surprindere de comportamentul său, total
neobișnuit. Parcă ai fi bunicul Armando, spulberă magia, neputând
să se abțină.”
Romanul „Tripleții Smith” poate fi achiziționat de aici, aici și aici.
Fragment din volumul „Cum să vorbești ca să fii înțeles” de Daniela Irimia
PARTENER MEDIA LA
Acest website foloseste cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.
Lasa un comentariu