Capitolul 9 – Golul din suflet
„Omul, atunci când părăsește această lume, în urma lui lasă un gol și un dor ce se vor simți în viețile celor dragi. Erau sentimente care i-au cuprins sufletul Danyei după ce și-a pierdut mama. Avea momente când își dorea să se cufunde într-un somn profund, doar ca să nu mai simtă durerea ce o măcina încet, încet. Îi lipsea mult ființa care i-a vegheat fiecare pas până atunci – vocea ei caldă, acele brațe în care mereu își găsea alinare – și ar fi vrut să o cuprindă din nou pentru a-i lua toată durerea, să-i simtă prezența. Însă știa că dorința a ei va fi imposibil de îndeplinit.
Într-o seară, copleșită de tristețe și de dor, s-a retras în cameră mai devreme, dorind să se așeze în pat, unde putea să plângă în voie, fără să fie văzută. Însă, când a închis ușa, a simțit dorința să mai scrie ceva, dar, în timp ce își căuta jurnalul în sertarul unde obișnuia să-l pună, a observat un pachet învelit într-o hârtie roșie. L-a desfăcut, întrebându-se ce poate fi în acel pachet, dar, pe măsură ce îndepărta coala de hârtie, și-a amintit de cadoul pe care i-l dăduse mama ei.
În acest pachet era un album cu coperta roz pal pe care era lipită poza ei, făcută la câteva ore după ce s-a născut, și în partea de sus scria: „Pas cu pas vei descoperi viața așa cum este ea”.
Pe prima pagină era așezată o altă poză în care mama ei o ținea în brațe și, în timp ce mângâia acel chip drag, citi un alt mesaj din care și-a dat seama cât de mult a fost dorită în viața părinților ei.
S-a așezat în pat, căutându-și o poziție cât mai comodă între perne, a început să se uite cu atenție la fotografiile din album, citind mesajele care erau frânturi din viața ei. Acele mesaje îi reaminteau de cele mai importante momente din copilărie, de fiecare sfat primit de la mama ei, care o îndemna să-și asculte sufletul. Era descrisă fericirea părinților atunci când ea a rostit primul cuvânt, a făcut primul pas, în timp ce era încurajată și, cu fiecare cuvânt scris, simțea iubirea mamei ei.
Își reaminti de emoțiile trăite în prima ei zi de școală, citind gândul mamei pentru un nou început și realiza cât de mult a fost susținută, pentru a putea deveni omul care era în acel moment. Ca într-un film, îi reveneau în minte toate povețele, având sentimentul că ele îi pot fi ghid spre o viață frumoasă, așa cum avusese mama ei și abia atunci a înțeles ce valoare avea albumul pe care îl ținea în mână.
Când a dat ultima pagină, era poza făcută împreună cu părinții în dimineața zilei în care a împlinit 18 ani; lângă ea, era o scrisoare în care mama ei își presimțea sfârșitul călătoriei din această lume.
„Draga mea,
Încă din pântec ți-am simțit fiecare mișcare, nouă luni inimile noastre au bătut în același timp, mi-ai simțit fiecare emoție, iar acest lucru ne-a legat pentru totdeauna, chiar și dincolo de moarte.
Ți-am vegheat somnul, țin minte fiecare moment în care ai râs, în care ai plâns și fiecare dorință de a ta pentru mine era un fapt ce trebuia să fie îndeplinit, sau o nouă provocare de a-ți explica faptul că unele lucruri nu se pot obține atât de ușor. În toți acești ani, am fost nedespărțite, nu am lăsat să treacă o zi fără să te îmbrățișez, pentru că mereu am considerat că este important să-ți arăt dragostea ce ți-o port, ca să te ajute să te apropie cât mai mult de mine. Întotdeauna mi-am dorit să-ți urmezi visurile, pentru că am știut că doar așa vei ajunge să fii mulțumită de tine, lucru ce m-a făcut să mă simt și eu mulțumită, deoarece zâmbetul tău a fost și este bucuria mea supremă. Acum mă uit la tine și mă simt fericită că îți sunt mamă, iar tu, fata mea cea iubită, ești gata să te transformi într-o femeie capabilă să treacă peste orice obstacol și care va învăța să se bucure de ea însăși.
Mai am un singur lucru pe care trebuie să-l spun înainte de a încheia această scrisoare. Eu simt că sfârșitul vieții mele se apropie, dar niciodată să nu uiți că orice sfârșit are un nou început și acela va fi al tău. Știu că vei suferi, îmi vei simți lipsa și că dorul îți va cuprinde sufletul, iar acele momente vor fi foarte grele pentru tine, dar vreau să cred că nu te vei lăsa doborâtă de ele.
Așa cum ți-am spus în toți acești ani, greutățile mereu ne vor ajuta să progresăm și propriile experiențe vor fi poteca spre împlinirea noastră. Încă un lucru foarte important este că, pentru a ști să prețuiești un răsărit de soare, trebuie să cunoști întunericul nopții, așa cum această pierdere a mea te va învăța să apreciezi mai mult oamenii care fac și vor face parte din viața ta. Îmi doresc ca într-o zi aceste rânduri să-ți fie de folos, să-ți reamintească să te bucuri de tot ce te înconjoară și, mai ales, să-ți urmezi visurile. Eu, prin acest album și prin această scrisoare, mereu îți voi vorbi de fiecare dată când le vei deschide și prin ele îmi vei simți prezența.
Te voi iubi mereu! ”
Danya strânse scrisoarea la piept, lăsându-și lacrimile să se prelingă rând pe rând pe obraji, încât să-i curețe toată durerea ce o avea în suflet. Se uita din nou la acele poze, gândindu-se că și mama ei a trecut prin aceeași pierdere, iar dacă ea a putut să treacă peste acea durere, va putea și ea.
După ce a făcut câțiva pași prin cameră punând în dulap câteva haine, s-a așezat pe scaunul din fața oglinzii. Pe masa de toaletă era lănțișorul pe care l-a primit de la mama ei în ziua de Crăciun și, atingându-l, începu să simtă o energie ce încet încet îi învăluia tot trupul. Apoi s-a uitat în oglindă și începu să-și analize fiecare trăsătură a feței, i se părea ceva schimbat la ea, parcă era mult mai matură, mai frumoasă, ceea ce îi dădea încredere în ea. Luase în mâna dreaptă lănțișorul de aur, uitându-se la el prin oglindă în așa fel încât se vedea și pe ea în același timp. Observa cum strălucea în bătaia becului, urmărea lacrima care se mișca dintr-o parte în alta, apoi s-a privit preț de câteva minute fără să se gândească la nimic. A închis ochii și atunci în ea s-a produs o schimbare, a conștientizat că trebuie să-și revină, să încerce să-și găsească liniștea sufletească, să aibă grijă de casă, dar cel mai important lucru era să se bucure de viață. Și-a spus că trebuia să aibă grijă de tatăl ei care era pierdut în gândurile lui.
După un somn profund, Danya s-a trezit cu gândul să înceapă o nouă etapă din viața ei. Prima dată a deschis geamul și s-a lăsat învăluită de aerul rece de afară care a făcut-o să zâmbească. Fredona o melodie din repertoriul lui Celine Dion, în timp ce pregătea micul dejun și cafeaua, apoi și-a chemat tatăl la masă.
– Știi, m-am gândit să-mi caut un job, pentru că mai avem foarte puțini bani din cei pe care i-ați strâns și, vorba mamei, unul dintre noi trebuie să lucreze, spuse Danya în timp ce tatăl ei privea în gol.
– Și acela ar fi trebuit să fiu eu, dar nu pot, nu mă simt în stare să fac nimic și nu reușesc să mai fiu omul de altădată.
– Stai liniștit, înțeleg cât de greu îți este să te obișnuiești cu gândul că mama nu mai este printre noi, dar vom fi unul lângă altul și va fi bine!
– Bine? Pentru mine bine nu va mai fi niciodată, nici măcar nu știu cum voi putea trăi când o singură zi mi se pare că trece așa de greu, spuse Eduard cu un oftat adânc.
– Știu cum este, pentru că așa simt și eu. Însă aseară am realizat că mamei nu i-ar plăcea dacă m-ar vedea plângând mereu, din contra, mi-ar spune că îmi pierd timpul degeaba, în loc să-mi urmez visurile.
– Și să fii fericită, asta e cel mai important. Uită-te la mine, am visat să am destui bani ca să cumpăr această casă, mașina pe care mi-am dorit-o, să nu ne lipsească nimic, ție să-ți ofer tot ce ți-ai dorit și, într-adevăr, am reușit. Însă fericirea mea s-a stins odată cu mama ta și tot ce am agonisit nu mai înseamnă nimic pentru mine, deci poți să ai de toate, dar, dacă nu ești fericit, nimic nu mai are valoare.
– Știu la ce te referi și știu că ți-e foarte greu, dar nu mai putem face nimic, decât să încercăm să ne obișnuim cu această durere.
– Îi simt lipsa în fiecare secundă, am senzația că sunt într-o continuă așteptare să o aud cum intră pe ușă. Mi-e atât de dor să o mai cuprind în brațe, să stau de vorbă cu ea, să o mai am lângă mine în fiecare seară și să-i admir zâmbetul în amurgul dimineții. O visez într-o lumină și mereu îmi zâmbește, dar dispare de fiecare dată când vreau să mă apropii de ea.
– Vezi? Acest lucru este un semn că sufletul ei și-a găsit liniștea. Uite, tată, dacă eu voi lucra, tu ai putea să te ocupi de casă, să gătești, să faci curățenie și poate, în timp, îți găsești un job. Nu ar fi o idee bună să-ți îndrepți atenția spre alte lucruri și să uiți de durere? îl întrebă Danya și își puse mâinile peste ale lui Eduard.
– Durerea asta mi-a lăsat-o iubita mea soție și nu o voi putea îndepărta niciodată, pentru că nu pot uita de ea.
– Atunci, spune-mi ce pot să fac ca să te ajut?
– Ca să mă ajuți în ce sens? o întrebă Eduard după ce își aprinse încă o țigară.
– Fumezi din ce în ce mai mult și bei peste măsură, nu mai ai poftă de mâncare, toate astea îți pot afecta sănătatea.
– Fumatul chiar reușește să mă mai liniștească, nu pot adormi fără să beau, iar dacă aș renunța la tutun și la alcool cred că aș înnebuni, deci, în cazul meu, ele sunt benefice.
– Momentan, dar nu și peste un an sau doi când le vei simți efectele, în plus, să nu uităm că ai putea să devii dependent de alcool, deci trebuie să ai grijă.
– Un an sau doi ar fi o veșnicie fără ea, spuse Eduard, privind în gol.
– Ce ai spus, tată?
– Nimic, fata mea, nu am spus nimic…
Eduard s-a ridicat de la masă și s-a dus în birou unde obișnuia să se uite la poza lui Amy ore în șir. Fără soția lui, casa i se părea un loc pustiu, dorul de ea îl măcina în așa fel încât viața pentru el devenise o povară. Își căuta alinare în fumul de țigară, pierzându-se printre amintiri parcă dintr-o altă viață în care el a fost fericit, dar totul s-a sfârșit odată cu Amy, nume pe care îl rostea de sute de ori pe zi.
Danya, din locul unde stătea, și-a urmărit tatăl până ce ajunse la ușa biroului și, după ce a închis-o în urma lui, a oftat adânc și a început să răsfoiască ziarul din fața ei. Se uita pe pagina cu anunțuri pentru angajări, sunând la câteva firme care angajau secretare, dar i se ceruse experiență, ceea ce ea nu avea. Apoi a sunat la un hotel pentru un post de cameristă și i s-a spus să se prezinte la interviu în acea după-amiază. După ce a închis telefonul, s-a apucat să curețe prin bucătărie, timp în care își făcea în minte planul pentru a lăsa o impresie cât mai bună celor de la hotel. Deși nu era unul dintre joburile la care se gândea ea, pentru început i s-a părul destul de bun.”
Romanul „Captivă între bine și rău” poate fi achiziționat de aici.
