Acasă Proiectele voastre De la scriitoare la creatoare de lumânări parfumate

De la scriitoare la creatoare de lumânări parfumate

97
0

Leila Sandra M. autor de meserie, newsletter marketing manager la compania multinațională pentru care lucrez de nouă ani și de câteva luni antreprenoare în primul meu business.

M-am născut într-un orășel montan, Reșița, am umblat prin lume și am revenit. Este un oraș superb, dar din păcate mic și abia acum, după muți ani începe să se dezvolte. Poate reușeșsc și eu să contribui la dezvoltarea lui, măcar pe parte culturală.

Din dragostea față de frumos și pentru că sunt o cititoare înrăită, conceptul primei lumânări parfumate Fogveli a apărut în urma acestor factori.

Dacă ar fi cineva să mă întrebe „Cum de te-ai gândit la businessul acesta?” nu aș ști ce să răspund. A fost o sclipire de moment. După ani de zile în care m-am tot gândit ce aș putea face, ce aș putea crea, ce ar fi OK, a apărut din senin. Eram singură acasă, soțul fiind plecat în delegație prin țară și de nicăieri a venit ideea „Și dacă am face lumânări parfumate naturale?”. L-am sunat, i-am povestit la ce m-am gândit și astfel a luat naștere FOGVELI.

Știam deja că nu vom intra cu un produs inovativ pe piață mai ales că acest „trend” este deja în creștere și sunt foarte mulți care fac asta, dar consider că mereu este loc de mai bine și de „altfel”. Așadar, prima noastră colecție a fost colecția CREATOR care cuprinde patru arome diferite: Cititor – Tei înflorit, Artist – Lemn de santal, Artizan – Cașmir și Scriitor – Cafea turcească (aromă care momentan este în stoc epuizat și a fost bestsellerul nostru).

Nu am renunțat încă la job-ul actual, deci pot spune că momentan lucrez în două locuri full time.

Începutul ne-a luat prin surprindere și nu mi-aș fi imaginat niciodată, chiar dacă sunt mai încrezătoare de fel și optimistă, că noul business va lua o amploare atât de mare într-un timp atât de scurt. Pentru că nu cunoștea nimeni brandul nostru și fiind realiști ne-am gândit că va dura până când lumea va fi interesată de produsele noastre, am turnat doar zece lumânări. Am rămas fără ele în doar două zile. Am mai comandat materiale, am mai turnat câteva, am rămas din nou fără. Am început să facem reclamă și am fost contactați de un magazin fizic care a fost extrem de interesat de produsele noastre.

Așa, în doar trei săptămâni de când am început să torn lumânările, a trebuit să fugim și să ne înființăm firma pentru a intra în legalitate și a face totul ca la carte.

Pe perioada sărbătorilor am lucrat la foc automat. Eu sunt cea care se ocupă atât de design-ul etichetelor, de prepararea lumărilor, de concept și de social media, iar soțul meu se ocupă de partea administrativă și de logistică. Suntem o echipă.

Cu toate că partea mea creativă există probabil de când m-am născut, nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să creez lumânări.

Mi-am dorit întotdeauna să pot oferi un produs care să ajute într-un fel sau altul, nu doar să aducă bani. De accea, am optat pentru ingrediente 100% naturale. Nu am vrut să iau ingrediente ieftine. Ceară de soia, parfum natural (nu uleiuri esențiale), recipiente din sticlă (care pot fi reciclate), fitil din bumbac. Desigur, față de lumânările din comerț, cele pe care le producem noi au un preț puțin mai mare, dar pe termen lung sunt mult mai benefice. Țin la sănătate și îmi pasă de mediul nostru înconjurător.

Sper ca într-o zi să pot renunța la job-ul actual și să mă focusez 100% pe pasiunea și businessul pe care l-am început, dar până atunci trag tare ca să le fac cât mai bine pe amândouă. E adevărat că de mult ori mi se pare dificil să găsesc un echilibru, dar consider că atâta timp cât îți dorești cu adevărat să reușești, nimic nu te poate opri.

De curând am lansat și magazinul online www.fogveli.com la care am lucrat amândoi zi și noapte. Eu din nou pe partea grafică, visual și soțul pe partea tehnică. A fost o adevărată provocare, a trebuit chiar să învăț un pic de codare, dar într-un final a ieșit totul așa cum ne-am dorit.

În momentul de față lumânările noastre sunt prezente în Oradea – Naturisse Organic Shop, pe muntele Semenic – La Popasul Cerbului Pensiune și în Germania – Librăria Adler.

Am planuri foarte mari pentru anul 2023, mai ales că acest an va determina direcția în care se îndreaptă Fogveli. Pe cei din Cluj îi aștept să ne întâlnim față în față și să ne cunoaștem mai bine în toamnă la Târgul RoCreator, unul dintre cele mai importante târguri de artizani din România și poate cu puțin noroc în vară la Zaiafet pe Lună. Pe cei care nu pot ajunge, îi aștept oricând pe Facebook, Instagram, magazinul online și pe harta artizanilor: www.raiseyourlocals.shop

Pentru toate femeile care visează să facă ceva diferit, dar poate nu au curajul sau s-au lovit mereu de „nu o să îți meargă” „e prea greu pentru tine” eu le spun să facă ceea ce simt cu încredere. Nu e ușor, obstacole vor fi mereu, dar în final, mai bine încerci decât să stai să te întrebi „cum ar fi fost dacă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Introduceți aici numele dvs.