Cynthia Orszagova: „Sunt o mare admiratoare a feminitatii”

In peisajul complex al literaturii contemporane, Cynthia este o aparitie inedita, atat prin subiectul cartilor sale, cat si prin faptul ca, desi scrie perfect in limba romana, aceasta nu este limba ei materna. Corect? Imi spui care a fost drumul de la slovaca la limba romana si la romanele deja publicate?

Buna! Multumesc pentru invitatia de a raspunde acestor intrebari interesante si, de asemenea, pentru cuvintele frumoase din prezentare. Da, limba mea materna e slovaca, insa, desi vorbesc, gandesc si am facut scoala in slovaca, in 95% din timp, scriu in romana. Am scris insa cateva povesti foarte scurte, texte mai degraba, in slovaca. Unul chiar a fost citit în cadrul unui club de lectura al unei biblioteci judetene din Slovacia.

Cum ti-a venit ideea scrierii romanului „Scrum in vant”, roman de fictiune sociala?

Cred ca pot raspunde prin vorbele scriitoarei Tatiana Țibuleac, care (parafrazez) a spus că ea cel mai bine poate să inteleaga oamenii nefericiti, ciudati. Si asa am fost si eu la acea vreme, caci nu ma vedeam scriind despre nimic fabulos. Povestile mele erau mai degraba un cer gri, decat un Paris sclipitor. Simt ca am trecut de etapa aceea si am simtit-o cel mai bine cand am inceput sa lucrez la „Art Nouveau”. Insa, mai specific vorbind, in primavara lui 2019 am intalnit in gara din Timisoara un adolescent de etnie rroma si de acolo mi-a venit ideea. Mai ales ca tot continuam sa ma intersectez cu el, chiar si in alt oras (Arad).

Dar a romanului „Art Nouveau”? Ce este acela „realism magic”?

La „Art Nouveau”, povestea a fost oarecum fragmentata. Prima data, ideea de a scrie o poveste care sa aiba ca punct central cazinoul din Constanta, mi-a venit in 2015, cand am fost la mare cu niste prietene. Dar nu poti face o poveste daca nu ai macar doua-trei elemente care sa fie cumva conectate. Cativa ani mai tarziu, am dezvoltat o reala fascinatie pentru Nasterea lui Venus, de Sandro Boticelli (deci de aici a venit partea cu tabloul), iar in pandemie am descoperit ca rezonez foarte mult cu cinematografia europeana a secolului trecut, mai ales cea franceza. Stii tu, Alain Delon, Mireille Darc, dar si Brigitte Bardot sau, din alta zona si tara, Romy Schneider, Karlheinz Boehm etc. Am unit punctele si a rezultat „Art Nouveau”. Realismul magic este, in principiu, un gen care imbina elemente ale realului, cu cele ale fantasticului. Domnisoara Christina, a lui Mircea Eliade ar intra aici, dar am si operele lui Stefan Banulescu.

Ne oferi un citat, un scurt paragraf din carte menit sa starneasca curiozitatea cititorilor?

Uite, voi oferi chiar doua, daca imi permiti. Ambele din „Art Nouveau” si din acelasi capitol, in care descriu cazinoul anilor 60.

„In fata lui se profila o cladire pe cat de sobra, pe atat de feerica, ce parca se ridicase chiar in acel moment din Marea Neagra – dovada fiind valurile inspumate pe care Leon le putea auzi lovind fundatia edificiului. Din ferestre se revarsa o lumina puternica si galbena, ce facea cazinoul sa semene cu un felinar imens sau, mai degraba, cu un far calauzitor ce indruma marinarii rataciti pe ape, spre tarm, soptindu-le ca au ajuns acasa.

(…)

Parterul era puternic luminat de un candelabru sofisticat ce trona deasupra unei scari in trei rampe, cu o balustrada din feronerie in spirale. Sunetele fine ale unui pian rasunau intre peretii decorati cu picturi murale, reliefuri florale, ferestre cu bolta si vitralii colorate.”

In ce masura studiile tale (Psihoterapie cognitiv comportamentala) te-au ajutat la scrierea celor doua romane?

La „Scrum In Vant” destul de mult, caci trebuia sa intru in sfera sanatatii mintale, insa la „Art Nouveau”, nu foarte mult. „Art Nouveau” este practic un basm, dar mai pentru adulți, cu mitul reinterpretat al sirenei.

Este important pentru un scriitor sa aiba o relatie directa cu cititorii? Care este relatia pe care o ai cu publicul tau?

Da, este important si este necesar, iar cu Facebook/Instagram este si foarte posibila o asemenea relatie. Cu unii dintre ei vorbesc regulat, cu altii ocazional, cu multi nu am vorbit niciodata. Incerc insa sa raspund la fiecare recenzie in parte si, de obicei, le preiau parerea si o postez pe contul meu, cu multumiri. Indiferent daca e o parere buna sau nu.

Dar cu editura?

Si cu cei de la editura am o comunicare foarte buna. Imi pare extraordinar de rau ca sunt la celalalt capat al tarii, caci sigur ne-am intalni mai des. Am iesit in oras vara trecuta si a fost o seara memorabila. Sper sa ne vedem si vara asta. Dar sa zic si profesional, caci imediat am ales sa vorbesc despre partea personala. Velvet Story este o editura tanara, dar care creste tot mai tare, si ea nu creste de la sine, ci pentru ca oamenii care se ocupa isi dau interesul. In mediul online, sunt foarte prezenti si au fost de la bun inceput, si acum vad ca se extind treptat si in librarii. Pentru o editura noua, este un progres foarte vizibil. Sa nu mai vorbim de live-urile pe care le facea Simona pe Facebook, pentru a promova nu doar pe noi, autorii editurii ei, ci si pe multi altii. Mai rar vezi asta in lumea literara.

Asta asa este, pot sa confirm, si eu am fost invitata Simonei Tanasescu in cadrul emisiunilor ei „Incotro cartea romaneasca?”, desi nu sunt autor Velvet Story.

Care este urmatorul tau proiect editorial?

Este ceva diferit (din nou) fata de cartea anterioara. Lucrez la o poveste care necesita destul de multa documentare, mai ales pe partea de atmosfera, cu desfasurare in Uniunea Sovietica a anului 1981. Am ales aceasta perioada din mai multe motive insa mi-a placut mai ales relativa stabilitate… care nu era tocmai o stabilitate, ci o stagnare – de fapt se si numeste „Era Stagnarii”. Nu am vrut sa o plasez nici in perioada lui Stalin, dar nici in Perestroika. Povestea se invarte in jurul unei fabrici care, oficial, se ocupa de produse comerciale, dar are in compozitia ei laboratoare secrete pentru… altele. Romanul in sine are si elemente de romance, spionaj, paranoia specifica epocii, dar si conditiile de trai ale cetateanului sovietic de rand. Cozile la magazine, sondajele de opinie, cultul (sa ii zic asa) al blugilor. Plus ca era si perioada Razboiului Rece, tensiunile acelea foarte intense intre sovietici si americani.

Te consideri o invingatoare?

Uneori.. Insa nu pun foarte multa presiune pe mine. De cele mai multe ori, castigul depinde de doua lucruri: ceva ce depinde de tine (eforturi si pregatiri) si ceva ce nu poti controla. Uneori, e o chestiune de noroc sau circumstanțe.

Crezi in teoria lui „nu am timp pentru nimic”? Tu cum procedezi? Reusesti sa-ti faci timp pentru tine?

Nu prea. Cu siguranta ca am perioade in care chiar nu am timp pentru nimic. Toata lumea le are, insa nu este ceva constant. Aproape zilnic merg la sala dupa munca. Daca nu ma duc la sala, fie imi caut de lucru prin casa, fie ies in oras – cu prietenii sau la vreun eveniment cultural. Seara, fie citesc, fie scriu.

O intrebare de care nu scapa niciuna dintre intervievatele Chic-Elite: Care este viziunea ta vizavi de femeie si putere? Te consideri feminista?

M-am considerat in clasa a zecea, desi nu cred ca am inteles conceptul. Eram innebunita dupa Marilyn Monroe (inca imi place) si am citit o carte interesanta, scrisa de Ellie White – Femei Celebre. Nu era insa o carte feminista, ci mai degraba una care promova ideea de feminitate si senzualitate, dar si inteligenta feminina. Inca o mai rasfoiesc, dar nu stiu daca datorita continutului sau pentru ca imi aminteste de liceu. Totusi, cred ca si datorita continutului. Sunt o mare admiratoare a feminitatii.