Citesti acum…
Andreea Savulescu: „Suntem aici ca sa facem magie”

Andreea Savulescu: „Suntem aici ca sa facem magie”

de  Cristina Lincuiulie 25, 2022

Cine este Andreea Savulescu? Care sunt cele mai importante lucruri care iti definesc traiectoria in viata?

Cine sunt eu? Este o intrebare la care caut inca sa imi raspund. Am 36 de ani si ma aflu in continuare in procesul de a ma descoperi, de a ajunge la Sinele meu Autentic, iar asta am inteles ca o pot face doar in contrast, pe masura ce realizez cine nu sunt. Ce stiu cu certitudine este faptul ca nu sunt traumele mele, nu sunt rolurile si nici etichetele care mi s-au lipit. Sunt om, iar oamenii sunt iubire si eu ma straduiesc sa ma conectez cu iubirea din interiorul meu, pe masura ce dau straturile neiubirii deoparte. Cred ca traiectoria mea in viata este definita de dorinta constanta de a contribui la binele umanitatii, iar asta o fac in mare parte prin scris, pe masura ce contribui la binele meu personal. Ceea ce iubesc cel mai mult in viata asta este sa descopar, sa cred in nevazut, sa strang informatiile care ajung la mine, sa le dau o forma accesibila si sa le impartasesc cu ceilalti.

Cand trebuie cineva sa apeleze la psihoterapeutul Andreea Savulescu? Care este rolul tau in viata celor ce-ti cer ajutorul? Cum stabiliesti de ce are nevoie fiecare?

De regula, la mine ajung oameni care sunt undeva in apogeul durerii, au intrat in contact profund cu emotionalitatea lor si simt ca trebuie negresit sa elibereze ce e inauntru, asadar oameni determinati si dispusi sa sufere o vreme, pentru ca la inceput, in psihoterapie, poate fi mai greu si de abia apoi mai bine.

Psihoterapia se bazeaza pe rezonanta, asa ca recomandarea mea este ca fiecare sa isi aleaga psihoterapeutul in functie de intuitie, si chiar daca i s-a recomandat un anume specialist, daca nu se simte confortabil cu acela, este de preferat sa comunice asta si poate lucrurile se indreapta. In caz contrar, e de preferat ca procesul sa fie incheiat, intr-un mod asumat – spun asta deoarece multi oameni nu gasesc in ei puterea sa afirme ca nu pot sau nu isi doresc sa mearga mai departe, insa aceasta asumare poate fi un prim pas catre vindecare. Daca un om a rezonat cu un psihoterapeut si a avut progrese, nu inseamna ca altul va rezona la randul lui, pentru ca oamenii sunt diferiti, traumele diverse, nevoile si asteptarile de asemenea. Succesul terapeutic are cea mai mare legatura cu relatia dintre psihoteraput si persoana din fata lui. In ceea ce ma priveste, timpul meu este limitat, oamenii ajung la mine mai greu, in general am programatorul plin si multe cereri de sedinte.

Ca psihoterapeut, responsabilitatea mea este aceea de a ghida, de a insoti oamenii in calatoria lor de redescoperire, in vindecarea traumelor care le provoaca suferinta si ii tin blocati, in intoarcea la iubirea din interiorul lor. Nu detin baghete magice, nu am super puteri si nici nu sunt un salvator. In viata, nu avem puterea decat de a ne salva pe noi insine, asistati de oameni care cunosc psihicul si emotionalitatea umane. Eu sunt unul dintre ei. Asa cum imi place sa spun, lucrez cu materialul clientului, munca cea grea o face el insusi.

Ce inseamna hipnoza ericksoniana si cine poate beneficia de acest tip de terapie?

Hipnoza poate fi de mai multe feluri, clinica, ericksoniana, regresiva. Eu am specializare pe cea ericksoniana, insa folosesc tehnica atat pentru stimularea inconstientului in scopul de a gasi acele solutii care ii sunt potrivite si benefice clientului, cat si in vindecarea amintirilor traumatice. Este o tehnica terapeutica prin care, asa cum am specificat, accesam inconstientul, cel care este aproximativ 90% din fiinta noastra, intr-o maniera mai rapida decat in psihoterapia clasica – vorbita, ca sa zic asa. Ea presupune inducerea unei stari de relaxare potrivite pentru accesarea unor amintiri traumatice din trecut, in scopul eliberarii si vindecarii emotionale, dar poate fi folosita si pentru programarea mentala. Hipnoza NU este ceea ce vedem la TV (aceea este hipnoza de scena) si nici ceea ce vedem pe alte canale de socializare (unde rezultatele sunt prezentate, uneori, intr-o maniera care incurajeaza iluzionarea mai degraba decat vindecarea); pe parcursul sesiunilor hipnotice, persoana intra intr-o stare de transa, adica undele creierului sau incetinesc si se instaleaza starea de siguranta, ramanand, in acelasi timp, perfect constienta de sine si de lucrurile care se vorbesc. Niciodata inconstientul nu duce omul pe un taram caruia sa nu ii faca fata, de aceea este o metoda sigura si in acelasi timp mai rapida ca altele.

Pentru cei ce inca nu sunt familiarizati cu termenii, care este diferenta dintre „terapie” si „coaching”?

Coaching-ul este o meserie ce poate fi practicata de catre orice persoana care urmeaza niste cursuri, ba chiar am observat ca, uneori, chiar si de persoane care nu au studii acreditate in aceasta directie. Ea abordeaza lucruri de suprafata si se concentreaza pe „a face”. Psihoterapia este practicata de catre o persoana cu studii superioare in domeniu, cu formari, cu acreditari de la Colegiul Psihologilor, cu multe ore de terapie personala obligatorii si cursuri si se concentreaza si pe „a simti”. Psihoterapeutul este specialistul care poate aborda problematici profunde si poate sustine vindecarea emotionala. Din cunostintele mele, coaching-ul abordeaza diferite arii ale vietii, tintit si cu accent pe rezultate concrete. Eu nu contest utilitatea sa, insa consider ca, daca nu eliberam ceea ce caram cu noi, oricat de multe metode practice am incerca si oricat de utile ar fi pentru o vreme, bagajul emotional din trecut ne va trage inapoi de fiecare data. De aceea, recomand ca, daca se doreste neaparat partea de coaching, sa fie combinata cu psihoterapia si sa se apeleze la oameni acreditati in aceste domenii.

Mai ai timp sa scrii pe blogul andreeasavulescu.ro? Ce subiecte abordezi?

Nu am mai scris de foarte mult timp, insa am foarte multe lucruri puse pe foaie, carora urmeaza sa le dau o forma inainte de a fi publicate. De asemenea, voi aduce si o nota de noutate blogului si am in plan proiecte noi de vindecare emotionala, diferite de cele pe care le-am prezentat pana acum. In schimb, in ultimii doi ani am urmat cursurile unei noi formari, in domeniul psihotraumatologiei si, pe masura ce am studiat, acumulat informatii si facut corelatii, am scris o noua carte, ce va fi lansata chiar acum, in iulie.

Esti autoarea celor mai vandute carti scrise de un psihoterapeut din Romania – si pentru asta te felicitam! Este vorba de „Ziua in care m-am iubit cu adevarat” si „Traieste autentic”. Te rog sa ne vorbesti despre fiecare dintre ele. Cui se adreseaza si care este misiunea lor?

Multumesc, nu stiu ce spun statisticile, nu m-a preocupat acest aspect,  asa ca am sa te cred pe cuvant si ma simt onorata. Este drept ca, pentru un autor roman, am vandut enorm de multe exemplare, peste 200 000. Cand Bookzone a publicat cartile, nu aveam nicio asteptare, nu mi-am imaginat cum va fi, nu am avut targhet de vazari, eram doar implinita cu ceea ce facusem, in mine era liniste. Nici nu stiam ce urma sa se intample, iar ceea ce am vazut dupa lansare, mi-a dat de inteles ca, atunci cand facem ceea ce ne pasioneaza, ceea ce ne place, ce ne reprezinta, cand energia noastra trimisa catre lume este pura si fara interes, se intampla astfel de miracole, care ar trebui, de fapt, sa fie normalitati.

Cartile mele sunt testamentul meu. „Traieste autentic” a fost scrisa in 2012, cand mi-am dat demisia din corporatie pentru ca ceva in mine striga tare ca asta sunt menita sa fac. Am facut gesturi nebunesti in viata mea de pana acum, dar nu din acelea care te pun in pericol, ci din acelea dictate de intuitie si se pare ca totul a fost intr-un scop frumos, ceea ce am scris avea un rost. Aceasta carte este mai structurata, mai practica as spune, foarte actuala inca, stilul american.

„Ziua in care m-am iubit cu adevarat” este o carte foarte personala, care imbina concepte psihologice cu experiente proprii si cu acele tehnici de vindecare emotionala pe care le cunosteam in 2019, atunci cand am scris-o. Este o carte care a inspirat foarte multi oameni si a deschis numeroase procese de vindecare, iar pentru asta sunt extrem de recunoscatoare Universului ca m-a inzestrat cu aceasta abilitate de a spune lucruri dificile intr-un mod atat de usor de inteles, si imi sunt recunoscatoare mie pentru ca am ramas mereu conectata cu Universul acesta si l-am ascultat.

Cea de-a treia mea carte reflecta, de asemenea, nivelul de constiinta la care ma aflu azi si aduce in discutie adevaruri pe care ne este greu sa le vedem, pentru ca dor, dar si perspective psihologice noi, intarite, evident, de exemple personale. Este o carte ca o trezire, care are menirea de a sparge bula iluziilor in care traim, pentru ca astfel putem procesa durerea dinauntrul nostru pentru a scoate la suprafata ceea ce se ascunde in noi – iubirea.

Care este relatia ta, in calitate de scriitor, cu publicul larg? Un scriitor trebuie sa-si promoveze singur opera sau treaba lui ia sfarsit odata cu publicarea cartii?

Cred ca fiecare ar trebui sa faca asa cum simte. Eu am incercat ambele variante si ma avantajeaza mai mult aceea in care ma ocup doar de ce stiu sa fac mai bine, sa scriu. Cred ca fiecare om ar trebui sa faca in special ceea ce iubeste si ce e in acord cu el si sa lase fiecare specialist sa lucreze partea lui. Insa uneori nu ne permite, dar mai presus de asta, este o realitate faptul ca, in societatea romaneasca exista aceasta cultura cum ca trebuie sa le stim pe toate si sa le facem pe toate, mentalitate care ne blocheaza si ne tine pe loc. Cu totii am putea face orice, insa de ce sa nu facem doar ceea ce ne aduce fericirea si sa ne dedicam cu toata fiinta, astfel incat sa inspiram si pe altii? Eu consider ca nu suntem aici ca sa concuram, sa fim in competitie, sa demonstram, ci suntem aici ca sa ne sustinem reciproc, sa ne respectam meseriile si talentele unice si sa conlucaram pentru binele suprem al omenirii. Probabil ca, dupa ce ne vom vindeca traumele, dupa ce ne vom imbratisa copiii raniti din interior, care au nevoie de a fi vazuti, validati, apreciati, ne vom putea conecta unii cu altii, cu adevarat, dincolo de ranile trecutului.

Spicuiesc din descrierea ta de pe site-ul editurii Bookzone: „Am inteles ca eu sunt creatorul propriului meu Univers. Iar lumea pe care mi-am faurit-o este magica si imi ofera puterea de a-i ajuta si pe altii, de a te ajuta pe tine sa devii arhitectul propriei tale vieti.” Crezi ca poate fiecare dintre noi sa ajunga aici? Care e calea?

Da, eu cred ca de asta suntem aici, ca sa facem magie. Magia e inauntrul nostru, al fiecaruia, trebuie sa ne vindecam pentru a ajunge la ea. Sensul vietii este dat de a privi in interior, nu in exterior. Calea este angajamentul pe care e nevoie sa il ia fiecare om fata de el insusi, acela de a vindeca ranile emotionale, ca sa ajunga la iubire si sa se conecteze astfel si cu ceilalti.

Cea mai mare realizare. Dar cel mai mare esec? Ce ai invatat din fiecare dintre ele?

Cred ca mintea mea a fost antrenata sa nu mai gandeasca in termeni de esec/succes, de aceea nu imi vine in minte niciun raspuns. Cred insa ca m-a ajutat faptul de a ramane conectata cu interiorul meu, care este conectat, la randu-i, la univers, Sursa, Creatia Suprema, Dumnezeu sau cum vrea fiecare sa ii spuna. Cred ca cel mai important lucru pe care l-am facut eu a fost acela de a ma intoarce catre mine si de a ma prioritiza. Din locul acel am inceput sa influentez si sa ii ajut si pe altii. Nu cred in esec, cred in alegeri care, la momentul in care au fost facute, au fost cele mai potrivite pentru mine, la nivelul de constiinta pe care il aveam atunci. Ar fi nedrept sa privesc catre mine, cea din trecut, cu ochii din prezent si sa ma critic. Vindecarea prespune intoarcerea catre variantele noastre anterioare, cu compasiune si blandete. 

O personalitate publica, indiferent de domeniul in care activeaza, trebuie sa fie implicata in viata sociala? Este de datoria sa sa ia pozitie publica fata de evenimentele majore ale societatii?

Cred ca singura datorie pe care o avem in viata aceasta este aceea de a afla cine suntem noi insine si de a da un exemplu de toleranta, acceptare si iubire incurajand, in acelasi timp, unitate, mai degraba decat a lua parti si a ne intoarce unii impotriva altora. Dezbinati, nu vom ajunge niciodata mai departe. Cred ca datoria fiecarui om, persoana publica sau nu, este aceea de a fi fidel adevarului si de a incuraja intoarcerea la iubire. Eu incerc sa ma tin de asta, desi in continuare ma observ, uneori, emitand judecati de valoare si simtindu-ma revoltata. Drumul catre iubire se face pe etape…

Daca ai putea sa te intalnesti cu tine proaspat absolventa si ai putea sa-ti dai un singur sfat, care ar fi acela?

Esti suficienta! Atat mi-as spune si m-as imbratisa.

Daca suntem ceea ce consumam nu doar din punct de vedere alimentar, as vrea sa te intreb la ce filme sau spectacole ai mai fost, dar si ce mai citesti. Si daca tot vorbim de citit, ai autori romani contemporani preferati?

Nu am mai fost la spectacole in ultima vreme, nu ma uit la televizor si nici nu sunt fan filme si seriale, ultimul film vizionat a fost „Elvis”, cartea pe care o citesc in prezent se numeste „Putere versus forta”, de David Hawkins, in acelasi timp ascult foarte multe audiobook-uri; ador sa calatoresc si simt ca acest lucru ma implineste spiritual si ma trece dincolo de limitari, ma ajuta sa inteleg ca lumea este si altfel decat o cunosteam si mi-o imaginam eu, si astfel am ajuns sa accept si mai mult diversitatea, dar si sa apreciez mai mult tara noastra. Dar cel mai mult ador sa urc pe munti si sa ma incarc din natura, daca ar fi sa aleg sa fac doar un lucru toata viata, as face asta, muntele m-a ajutat sa depasesc starile de anxietate si sa ma reconectez cu esenta mea. Recomand fiecarui om sa iasa in natura, sa isi ia o carte sa citeasca, sa urce pe munti, sa faca ceea ce ii spune intuitia ca i se potriveste.

Dintre autorii contemporani ii prefer pe Mircea Cartarescu, Alice Nastase si Aurora Liiceanu.

O intrebare de care nu scapa niciuna dintre intervievatele Chic-Elite: Care este viziunea ta vizavi de femeie si putere? Te consideri feminista?

Aleg sa privesc aceasta intrebare atat din punctul de vedere al femeii care a trecut prin anumite experiente, asadar din perspectiva personala, cat si din cea psihotraumatologica. Nu ma consider feminista, nu sunt impotriva a ceva sau pro ceva, insa observ unele lucruri si ma ghidez intotdeauna dupa principiul „sanatos/nesanatos”. Eu consider ca femeile sunt fiinte extrem de puternice, iar puterea lor vine din capacitatea de a simti. Totul este energie, asta spune fizica cuantica, aceea care continua fizica newtoniana, care sustinea ca suntem materie. Cea mai puternica energie, care pune lumea in miscare, este emotia. Consider ca noi, femeile, aveam o incredibila putere creatoare, pentru ca suntem fiinte mai in contact cu trairile noastre, si, poate, tocmai de aceea de-a lungul omenirii ni s-au interzis lucruri. Aceasta din urma este o ipoteza personala.

Ce consider a fi o realitate general valabila, observata si prin ochii specialistului, este faptul ca femeile sunt, in continuare, extrem de abuzate, in diverse forme, unele vizibile, altele subtile. Atat de abuzate, incat am ajuns sa consideram abuzul ca fiind normal, ba chiar de multe ori ne este imposibil sa il identificam, pentru ca nu stim altfel. In continuare observ ca exista foarte multa discriminare de gen, in continuare femeilor le sunt puse etichete si li se cer diverse favoruri, sunt etichetate, lovite, abuzate sexual. Asta spune despre noi, ca umanitate, ca ascundem multe traume si de aceea ne privim mai degraba ca pe obiecte decat ca fiinte, din pacate. Cred, totusi, ca puterea noastra iese tot mai mult la suprafata, pentru ca suntem dispuse la a ne vindeca traumele, la a pune limite, la a vorbi despre abuzurile la care am fost supuse, despre a ne cere drepturile.

Personal prevad ca va veni o perioada foarte confuza la nivel global, in care vechile paradigme se vor darama, rolurile si mastile nu ne vor mai folosi ca pana acum, adevarurile vor iesi la lumina, ne vom transforma ca umanitate. Va parea mai rau, pentru ca vor iesi la suprafata toate traumele din interiorul nostru, iar traumele sunt urate, insa, ce iese la lumina, nu mai este umbra, poate fi vazut si vindecat, iar vindecarea ne va duce mai departe, la un alt nivel de constiinta. Exista o tot mai mare nevoie de real si de autentic.  

Care este reactia ta?
Articol bun
0%
Autor recomandat
0%
Despre autor
Cristina Lincu
Comentarii

Lasa un comentariu

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord