Citesti acum…
Vorbitul in public, rusinea si copiii

Vorbitul in public, rusinea si copiii

de  Dana Tudormai 7, 2017

Mihaela Mathe, antreprenor, autor si trainer Speakers Club Junior, si-a dedicat pasiunea fata de vorbitul in public copiilor, pe care ii sustine spre a se exprima in public creativ si fara bariere legate de rusine sau frica. Cu generozitate, Mihaela a impartasit pentru Chic-Elite cateva trucuri care le pot fi utile parintilor, pentru a-si incuraja copiii sa se manifeste asa cum sunt: minunati!

– Cum te-a condus drumul dezvoltarii tale profesionale spre Speakers Club Junior?
As merge pe drumul dezvoltarii personale pentru ca Speakers Club Junior este rezultatul unei pasiuni imbinate cu placerea de a fi in preajma copiilor si de a le oferi o altfel de dezvoltare. 2015 a fost anul in care am descoperit ca poti imbina placutul cu utilul, adica pot sa imi folosesc abilitatile creative pe o nisa de dezvoltare personala in care accentul se pune pe dezvoltarea increderii si a comunicarii – Arta de a vorbi in public.

Daca la inceput am luat totul in joaca, de a face ceva pentru mine in timpul liber care imi mai ramanea intre coordonarea business-ului si familie, pe masura ce imi dezvoltam abilitatea de a vorbi in public, imi doream tot mai mult sa dau mai departe catre un altfel de public, catre juniorii aflati la varsta la care neincrederea, teama, frica incep sa isi faca simtita prezenta.

– Care este relatia ta personala cu vorbitul in public?
Este o valoare personala. Imi plac schimbarile, lucrurile noi si creative, iar vorbitul in public este clar un mod de dezvoltare a gandirii creative, logice si critice.

– A fost o abilitate avuta in mod natural? Cum erai in copilarie, din acest punct de vedere?
Exista un mic procent, 1% poate, dintre vorbitori, care se nasc cu darul acesta, care sunt in stare fara niciun efort sa tina lumea cu sufletul la gura, sa-si amuze publicul, sa vorbeasca despre orice, transformand banalul in extraordinar…

Eu fac parte din categoria persoanelor care isi dezvolta continuu prin practica abilitatea de “a vorbi” intr-o comunicare eficienta, clara si convingatoare. Am totusi un atu acela ca imi place sa imi exprim liber ideile, parerile, opiniile, invatand sa impachetez totul intr-un mod captivant si placut pentru public.

 – Cum ti-ai dezvoltat aceasta calitate si de ce?
A fost o unealta de dezvoltare personala determinata de directia in care actionez profesional. Pozitia pe care o am in cadrul business-ului pe care il dezvolt in domeniul telecomunicatiilor presupune un lucru constant cu oamenii din companie, iar comunicarea cu acestia este pe primul loc. Nu poti comunica cu totii la fel, iar sedintele de management si vanzari sunt punctul cheie care aduna laolalta tipuri diverse de persoane pe care este necesar sa le faci sa inteleaga acelasi lucru prin modalitati adaptate modului lor de perceptie. Este exact ceea ce public speaking-ul dezvolta. Tehnici, metode, planuri de a comunica cu un public larg si divers, prin care captezi atentia si te faci inteles.

– Ce impact a avut asupra vietii tale usurinta de a comunica in public?
1. Te disciplineaza. Oricat de bun orator ai fi, ai nevoie de pregatire, iar daca vrei ca fiecare discurs al tau sa fie un succes, ai nevoie de disciplina.
2. Iti creste increderea in tine. Primele 3 minute sunt o presiune emotionala fantastica pentru orice speaker, indiferent de cate ore de practica ai. Asa ca atunci cand reusesti sa iti controlezi emotiile, sa transmiti un mesaj clar si sa aduci o schimbare in perceptia publicului, stii ca ai reusit, devenind tot mai increzator in tine.
3. Ii poti inspira pe cei din jur prin puterea propriului exemplu.
4. Inveti sa-ti vinzi imaginea si ideile. In ziua de azi public speaking-ul este o unealta utila pentru dezvoltare si persuasiune.

– Iti poti aminti o experienta de impact pentru tine vis-a-vis de vorbitul in public?
Prima prezentare in public. Este momentul zero cand constientizezi ca nu esti chiar atat de curajos precum stiai, cand emotiile isi fac de cap si cauti sa te uiti oriunde numai sa eviti privirea publicului.

Imi aduc aminte si acum primul feedback constructiv primit cu privire la prima mea prezentare. Inca de la inceputul prezentarii, m-am urcat pe podiumul din spatele meu determinata de nevoia de a fi cat mai departe de public, ceea ce publicul a simtit asa ca evident a taxat: “nu te sui pe podium pentru ca esti inalta, domini de sus publicul si creezi o distanta, care ne face sa nu mai fim interesati de ceea ce spui”. Din acel moment locul meu a fost doar langa public, chiar si atunci cand vorbesc de pe scena gasesc o modalitate ca sa ajung langa public in randul intai.

– Dar o „perla” a unui copilas speaker, care te-a pus pe ganduri?
Copiii sunt geniali si pot spune ca fiecare prezentare a lor imi ofera ceva de gandit. Nu putine au fost momentele in care am plans efectiv datorita  modului inspirational in care si-au expus ideile, de gandirea profunda pe care o au si de cat de bine inteleg lumea noastra a adultilor. Fiecare intalnire de practica, reprezinta un nou prilej de a invata din ideile lor.

O cale de dezvoltare personala pentru copii

Cum este generatia actuala de copii atunci cand este pusa in situatia de a vorbi in public?
O generatie impartita, dar totusi unita prin cunostintele vaste pe care le au. Sunt copii care au curaj de a vorbi in public, pentru care frica de a vorbi in public nu este un obstacol, pentru ca au crescut intr-un mediu care a promovat increderea, libertatea de exprimare si convingerea ca fiecare avem un cuvant de spus. Din pacate aceasta categorie este restransa. A doua categorie majoritara este cea a copiilor care se exprima liber doar in mediul lor de confort – familie, prieteni, comunitati de studiu. Aceasta este categoria cu care imi place sa lucrez, unde se vad rezultate extraordinare, atunci cand isi depasesc teama de a vorbi in public.

– Ai observat care sunt cele mai mari greseli ale parintilor, care ii inhiba pe copii sa se manifeste in public?
Cred ca totul este determinat de mediul in care noi, parintii, am fost crescuti, si ma refer la generatia parintilor care au cunoscut regimul comunist. Recunosc in acesti parinti elementele de limitare, constrangere si control pe care regimul le instaura. Vrem sa controlam totul din jurul copiilor – lipsa libertatii de actiune induce o inhibare si la nivelul exprimarii libere.

Investim in dezvoltarea lor pe linii care sunt in trend – lectii de muzica, dans sau inot, foarte bune de altfel in dezvoltarea abilitatilor personale, insa sa nu uitam ca au nevoie si de o dezvoltare personala pe linia increderii, stimei de sine, coordonarii si stabilirii de obiective, elemente care fac obiectul unor altfel de cursuri pe care le acceptam cu greu. Ii criticam cand spun ceva gresit in public, in loc sa le oferim feedback constructiv, prin care sa ii facem sa isi inteleaga modul in care au actionat si sa gaseasca singuri schimbarea.

Iar, cel mai important cred ca este faptul ca uitam sa ne dezvoltam noi ca persoane si parinti. Nu putem sa le pretindem copiilor sa fie intr-un anumit mod daca exemplul personal arata contrariul. Din aceasta cauza, nu putem accepta anumite linii de dezvoltare pentru copiii nostri pentru ca noi am ramas la un anumit nivel.

– Ce putem face, ca parinti, prin obiceiurile curente legate de educatie si joaca, sa ii incurajam pe copii sa se exprime creativ, in public?
Albert Enstein spunea ca “Imaginatia este mult mai importanta decat stiinta”. Explorarea unei multitudini de posibilitati contribuie la stimularea imaginatiei, iar imaginatia joaca un rol crucial in procesul creativitatii. Haide sa ii provocam in fiecare zi sa perceapa lucruri normale din jur dintr-o perspectiva noua personala, in care formele capata dimensiuni noi sau sunt prezentate intr-un mod cu totul diferit. Sa ii invatam sa puna intrebarile corecte. O minte lipsita de imaginatie poate sa observe raspunsurile gresite, dar este nevoie de o minte creatoare pentru a sesiza intrebarile gresite. De ce trebuie spus lucrul in felul acesta? Care este aspectul contrar? Care este povestea din spatele acestei idei?

– Apar situatii in care incurajarea copilului de a se exprima in public este prost inteleasa? Unde punem, totusi, o limita?
Limita apare la modul in care percepem ideea de “incurajare” vs ideea de “impingere” sau “fortare”. Atunci cand vorbim de incurajare este clar ca si copilul este interesat, isi doreste sa faca acest lucru, iar in aceasta situatie noi, parintii, suntem doar simpli educatori-observatori. Pentru mine decizia parintilor de a-si inscrie juniorii la cursuri este pe planul doi. Mai intai discut cu juniorii pentru a fi sigura ca stiu unde se afla, apoi ii implic in joc ca sa inteleaga ceea ce facem si sa decida daca isi doresc cu adevart acest tip de dezvoltare.

– Ce facem atunci cand copilul este extraordinar in familie, insa in public „ii este rusine”? Cum scapam de aceasta rusine?
In primul rand este important sa intelegem ce determina aceasta “rusine”. Ce simte copilul atunci cand se sfieste sa vorbeasca in fata altor oameni? Poate fi teama de a vorbi in fata unor persoane necunoscute sau frica de a nu fi criticati si revin aici la exemplul de mai sus, cand mentionam critica ca o greseala a noastra.

Abia dupa ce stabilim ceea ce copilul simte, putem aplica diverse metode care au ca si scop fie controlul emotional, fie determinarea de a vorbi liber si deschis, asumandu-si propiile idei.

Eu vad aceasta diferenta in comunitatea de practica, intre copiii care au o teama de a vorbi si care insista sa fie parintii alaturi de ei in sala pe parcursul intalnirilor de practica, pentru a avea un punct de confort, si acei copii care refuza prezenta parintilor in sala tocmai pentru ca o spranceana ridicata ii face sa se simta speriati de ceea ce vor spune parintii.

– Cum jonglam cu sistemul de invatamant, bazat pe control, autoritate si disciplina, pentru a hrani, totusi, creativitatea si initiativa copilului?
Nu pot spune ca putem jongla, pentru ca acesta este sistemul de invatamant si ei petrec mult timp in cadrul institutionalizat. Ceea ce putem face este sa ii ajutam sa inteleaga diferenta intre a fi acolo la scoala si a fi in societate. Sa fim noi cei care le oferim libertatea necesara atunci cand sunt in societate.

Imi aduc aminte ca am fost intrebata de catre un junior “ce pot face ca la cursuri ne invatati sa punem intrebari si sa ne exprimam liber opiniile, iar la scoala mi se spune sa raspund doar cand sunt intrebat, iar intrebarile le pune doar profesorul?”

I-am invatat atunci ce inseamna ascultarea activa, prin simularea unor jocuri in mediul scolar, realizand ca pot asculta informatia primita, pot procesa din ea ceea ce le este de interes si pot afla mai mult pe cont propiu, purtand apoi discutii creative cu noi, parintii.

– Romanii au o meteahna – cand vad un copil care de exemplu refuza sa interactioneze cu ei prima oara, il catalogheaza imediat: e timid / rusinos. Am patit-o cand eram mica si o aud si azi, des, in cazul altor copii. Copilul o aude de atatea ori, ca incepe si sa creada acest lucru. Cum ne ferim copiii sa nu isi insuseasca astfel de catalogari, ei fiind foarte „permeabili” cand sunt mici?
Confirmandu-le atunci pe moment ca decizia de a interactiona cu acele persoane le apartine si ca ei sunt cei care stiu cand, cum si cu cine pot vorbi, in locul presiunii de tipul “Haide, mami, vorbeste si tu cu domnul sau doamna”, sau a criticii directe ca nu vrea sa vorbeasca. Explicandu-le prin joc si exemple ce inseamna a fi timid sau rusinos, realizand si o comparatie cu momentele din viata lor cand au fost catalogati in acest fel.

Copiii invata uitindu-se la oamenii din jur, parintii. Fii tu prima persoana care spune „Salut”, prima care se introduce sau care incepe o conversatie cu o alta persoana, invitand apoi copilul sa faca acest lucru, iar daca refuza fii tu cea care ofera o explicatie, pentru a nu da ocazia celeilalte persoane de a cataloga copilul ca timid.

Faceti complimente altor persoane mai des, observati ceea ce va place la oameni (prieteni, familie si straini), spuneti unui strain ca va place un articol vestimentar, sau unui prieten cat de buna a fost cina pregatita, totul in fata copiilor. Ajutati-va copilul sa invete prin comentarii pozitive despre cum v-ati simtit cand ati facut aceste lucruri, precum: „Am crezut ca va fi mai greu de atat.” „Nu a fost distractiv, dar sunt bucuros ca am purtat aceasta conversatie” sau „Nu a mers atat de bine cum credeam, dar macar stiu ce sa discut data viitoare”.

– Ce iti propui cu Speakers Club Junior?
Sa transform pasiunea intr-un concept de referinta local si national, dezvoltand un program care imbina mai multe laturi de dezvoltare personala in acest domeniu – expresivitatea vorbirii, elementele de control personal, autenticitate si influentare. Ma gandesc totodata la crearea unei grupe de adoloscenti cu varsta cuprinse intre 16-18 ani, unde nevoile unei astfel de dezvoltari sunt mult mai vizibile.

Care este reactia ta?
Articol bun
0%
Autor recomandat
0%
Despre autor
Dana Tudor
Dana Tudor
Jurnalist, consultant comunicare, personal branding si employer branding Am o experienta de aproape 20 de ani in comunicare si in presa scrisa si online, de business si life-style. Am contribuit la dezvoltarea unor branduri premium in presa romaneasca (Project Manager Eva.ro, redactor-sef Cariere) si am avut ocazia de a interactiona cu mii de manageri, antreprenori si guru internationali din mediul de afaceri, precum si cu unii dintre cei mai buni specialisti din diverse domenii care contribuie la un stil de viata frumos si echilibrat (parenting, nutritie, coaching, vestimentatie, etc.). Principale directii de activitate ale Buticului meu de Inspiratie sunt: employer branding si cursuri de life-style pentru angajatii companiilor, content mastery, PR & media relations, branding personal.
Comentarii

Lasa un comentariu