Bilantul… a devenit un fel de obligativitate formala pe care inca unii dintre noi o mai respecta, dar doar pentru a simti ca au incheiat anul rotund si cu datoria implinita, chiar daca bilantul in sine nu reflecta aceasta implinire. Oare are rost o astfel de recapitulare? Eu cred ca da, cu o singura conditie: aceea de a transcede formalul. Daca este sincer, are un rol curativ extraordinar, este un fel de spovedanie prin care anul care a trecut este dezlegat si lasat liber sa-si ia zborul catre arhiva, implinirile si neimplinirile sale fiind fixate la fundatia noului an. Pe care astfel il putem cladi solid, cu un start rodnic. Desigur ca bilantul anului care trece este insotit de planificarea celui care vine. Setarea de obiective. Multe derivate din cele ale anului trecut, poate transformate de experienta acumulata. Astfel, senzatia ca avem controlul asupra incontrolabilului ne ofera o mai mare siguranta de a pasi in necunoscutul noului an. Inarmati cu obiective si spalati de pacatele nerealizarilor anterioare, noul an pare mult mai usor de cucerit. Chiar daca, la sfarsitul sau, procesul se va repeta. Insa se va repeta cu cateva bifari in plus si asta conteaza. Pe scara proprie de valori, de dorinte si de realizari sa mai urcam o treapta. Suntem unici judecatori valizi a ceea ce suntem si facem, astfel ca aceste socoteli si analize sunt exclusiv intime. Dar daca ajung cumva si la ceilalti, datoria acestora e sa intoarca privirea, la fel cum ar face-o daca te-ar vedea, din greseala, despuiat de haine. Caci acum ti-au zarit sufletul despuiat. Iar daca au nerusinarea sa traga in continuare cu ochiul sau, mai mult, sa si comenteze, ignora-i. Nu au niciun drept si, probabil, ca propriul bilant este fie inexistent, fie atat de dureros, incat isi gasesc alinare in ceilalti intr-un mod cat de poate de lamentabil. Dar cum ora bilantului este doar pentru tine, aceste aspecte exterioare nu sunt deloc insemnate.
La multi ani!
Eu l-as reduce la doar câteva chestii bune. La ce bun sa-mi amarasc sufletul cu toate celelalte care, oricum, ar dezechilibra balanta? În plus, cum ai spus si din ce-mi aduc aminte de la serviciu, bilantului îi urmeaza un plan pentru urmatorul an. Eu nu mai respect planul de mult timp. Nici la voia întâmplarii nu as zice ca las. Realitatea este întotdeauna diferita de calculele noastre, de proiectii, de planificari. Cred ca am început sa pun pret pe altceva, si anume sa ma concentrez pe „ce iese”, atunci când iese… Sa nu mai scap ocazii, sa fructific partile bune a acestora si sa ma bucur de momente. O fi bine, o fi rau…