M-am trezit, ca de obicei, cu fața la perete. Era sa scriu pietre. Nu in sensul ala! Imi place sa ma trezesc cu fata spre el, spre perete, ca primul lucru pe care-l voi vedea — si primul gand constient — sa fie florile pictate de mine. Desigur, nu-s vreo pictorita, da’ stiu sa desenez flori cat de cat. Si chipuri! Si pietre! Dar asta e alta poveste si vreau s-o concep pe asta, care, chipurile, sta sa inceapa, fara deraieri. Uneori incape si pisica in larghetea gandului, lipita de perete sau cate-un iubaret de sufragerie — eu nu dorm in dormitor! —, in vagi descrieri, dar nu o sa mai pomenesc nici de miorlaiturile [...]