Daca acest colt de lume ar avea o Alee a celebritatilor, stiu pe cineva care sigur ar primi o stea. Urmele trecerii sale pe aici deja exista, imposibil de sters. Sunt urmele pasilor sai pe scena, in Center of the Arts, si in inimile copiilor ce au dezlegat, sub calda sa indrumare, tainele dansului. Am vazut de curand filmul „Desert dancer” si nu m-am putut opri sa nu ma gandesc… Oare ce inseamna dansul intr-o lume putin diferita?
In ultimii ani, dupa ce i-a invatat pe copiii italieni dansuri populare romanesti si dupa experienta din 2011 de la Teatrul de Balet din Sibiu, unde a coordonat o echipa ce a adunat laolalta dansatori din mai multe tari, doamna Stela Cocarlea, balerina si coregraf, a deschis un capitol nou in viata culturala a Kuwaitului. Fetite din aceasta tara au deslusit tainele dansului clasic si contemporan, indragostindu-se iremediabil de poante, de sala cu oglinzi, covor de balet si bara.
Centrul de Arta din Kuwait si proiectul „Once upon a dream” raman niste realizari greu de egalat intr-o tara in care dansul nu este ceva foarte obisnuit.
Ce anume v-a facut sa acceptati ceea ce, la prima vedere, parea o aventura?
Munca de pionierat care nu este usoara si nu e pentru oricine, caci trebuie sa fii puternic motivat, sa accepti provocarea, chiar daca pare imposibil. Am fost membra fondatoare a Companiei de balet „Oleg Danovski”, atunci cand o mana de artisti am raspandit aceasta frumoasa, dar grea arta, in toate colturile lumii, fiind „ambasadori ai frumosului”… pe langa compania de balet am introdus un nou concept de spectacol in cadrul Muzeului de Arta din Constanta, cu 30 de ani in urma; pentru prima data se vorbea de sincretismul artelor, de performance, deci tot pionierat. Am anihilat barierele dintre diferite culturi prin Dans.
Imi imaginez ca a sadi pasiunea pentru dans in inimile copiilor este o provocare irezistibila. Cu ce planuri ati pornit spre Kuwait, si in ce masura v-ati atins scopurile? Cat de greu a fost?
Planurile mele legate de Kuwait au fost: intreaba-ti Inima, simte Emotia, foloseste Inteligenta si Actioneaza! Nu stiam prea multe lucruri despre aceasta tara, mai ales din punct de vedere cultural, dar am acceptat pozitia de director de centru de arta pentru ca de, la inceput, mi s-a spus ca va fi greu, ca va trebui sa construiesc… sa sadesc o floare in plin desert! Spatiul pus la dispozitie a fost generos, dar gol. A trebuit sa aduc covor special pentru balet tocmai din Ungaria, a trebuit sa fixam barele de lemn si oglinzile specifice salilor de balet, si apoi am asteptat copiii. Ei au fost motivatia mea de a merge mai departe. Nicaieri in lume nu am intalnit atata pasiune si pofta de a dansa, de la cei mici de 3 ani, pana la cei mari, adulti. Nu numai lectii de balet, dar am creat si coregrafii special pentru ei, si chiar i-am invatat istoria baletului, pentru ca ei nu prea aveau informatii despre aceasta arta.
V-ati confruntat cu situatii delicate sau cu mentalitati care sa va descurajeze?
Da, m-am confruntat cu situatii delicate, dar prin diplomatie si abilitate am reusit chiar sa le pun pe perete reguli pe care sa le respecte atat studentii, cat si parintii. Au functionat cu succes. Eu nu m-am dus acolo sa ma impun, ci sa construim impreuna, sa invatam unii despre cultura celorlalti, sa ne respectam si sa lasam Arta sa vorbeasca. Am pornit cu 3 eleve si ajunsesem la 200 de studente pe care le-am format de la primii pasi si primele pozitii de dans clasic, pana la dans in pointe sau dans contemporan. In aproape 2 ani e ca si cum as fi luat un copilas de la nastere si l-am adus in faza de a merge singur in picioare.
Am fost fascinata de contrastul in imbracamintea studentelor adulte, acoperind tot corpul si parul, dar odate intrate in sala de balet, cat de minunate erau in feminitatea lor, gratia si expresivitatea lor in dans! Nu existau reguli, ci doar libertate in miscare si fascinatia pasilor pe care ii descopereau in dans.
A existat un moment – cheie in toata aceasta aventura, menit sa declanseze marea simpatie de care va bucurati aici?
Punand mult suflet in tot ce am cladit acolo, am primit apreciere si iubire din partea elevilor si mult respect din partea mamelor kuwaitiene.
Am cateva randuri scrise la plecare de catre elevele mele… „Dear Miss Stela, thank you for making my dream come true, I’ll forever be grateful. I love you so much… Reem…”; „Dear Miss Stela, I want to thank you for passing down to me your love, passion for ballet. You give me the confidence to be better. You believed in me from day one. I will always remember your joy of life and how you keep a smile on your face even in hard times. Nouf…”; „We will miss you, you are a very amazing ballet teacher to us. We’ll never quit ballet. We hope you continue teaching dancers, because they will be really blessed! Sara and Hessa” si multe, multe alte scrisori de multumire.
„Once upon a dream” va ramane pentru totdeauna in inimile micutelor balerine si ale spectatorilor. Cum a luat nastere acest proiect?
„Once upon a dream” a fost primul spectacol de balet in acel spatiu, pe care l-am amenajat ca un teatru cu reflectoare, cortina, costume si machiaj. De fapt, spectacolul spunea povestea noastra, inceputa din visul acelor fetite de a deveni balerine; in visul fetitelor am regasit si visul mai vechi al mamelor care si-ar fi dorit si ele, pe ascuns, sa danseze. Invitata am avut-o pe o fosta colega de companie care acum e prim balerina in America, Jenna Johnson. In acest prim spectacol am avut dansuri arabe, rusesti, chinezesti, clasice, contemporane. La sfarsitul spectacolului, ca sa pun o amprenta a identitatii mele romanesti, am dansat Ciocarlia pe muzica Maestrului Gheorghe Zamfir, intr-un costum autentic popular daruit de catre Excelenta sa Domnul Ambasador Vasile Sofineti. Trebuie sa subliniez sprijinul considerabil al Domniei Sale in toata aceasta perioada.
Nu am stiut cum va reactiona publicul, dar cand am vazut toata sala in picioare aplaudand cu toata bucuria, atunci am stiut ca „misiunea” mea a fost indeplinita.
E greu sa lucrati cu copiii, mai mici sau mai mari?
E frumos. Odata cu primele lectii in pointe, au aparut si primele rani la degete. Printre lacrimi de durere spuneau ca „degetele lor s-au indragostit de balet” si astfel invatau si prima lectie de disciplina, a invatarii durerii fizice, transformand-o intr-o bucurie a creatiei.
„Laboratorul” de lucru, peste tot in lume, e o sala de balet cu podea, cu oglinzi aburinde de sudoarea care curge ritmic precum o clepsidra, de parca tot nisipul din desert s-a adunat printre trupuri si masoara timpul. Generatiile se schimba, sala si oglinzile raman ca o marturie a iluziei pe care o cream in acel spatiu.
Misiunea dumneavoastra aici s-a incheiat acum mai putin de un an. Cu ce sentimente ati parasit Kuwaitul?
Am plecat pentru ca eram foarte obosita. Deja ajunsesem la 8 – 9 ore de munca in fiecare zi. Am vrut sa aduc o alta profesoara sa ma ajute, dar nu gasisem pe cineva sa vina acolo. Imi trebuia o persoana cu multa rabdare, pasiune si sa stie si engleza. Cand am plecat din Kuwait, am simtit ca imi las o parte din suflet acolo; floricica aceea din desert pe care o sadisem, acum era un buchet de flori. Interesant este ca in Kuwait m-am simtit ca „acasa”… imi este tare dor de balerinele mele.
Ce alte amintiri aveti din aceasta tara?
In Kuwait am descoperit un muzeu al caligrafiei arabe care, pur si simplu, mi-a taiat respiratia. Cat de frumoasa e aceasta arta a scrierii! Am fost indragostita de bazarul lor Mubarakia, vechi de sute de ani, in care culoarea si aromele condimentelor, culorile esarfelor si ale fructelor, iti aduceau in fata un spectacol din „Seherezada”. Iubesc Kuwaitul si o parte din mine a ramas acolo, alaturi de elevele mele si de dunele de nisip… Desertul, o mare clepsidra care cerne timpul…
Sunteti o femeie de succes. Ati atins si alte domenii ale artei?
Succesul e ca la un spectacol cand lumea aplauda si simti cum iti spala inima de tot ce e greu, ca sa poti sa o iei mereu de la capat. Pe mine m-au fascinat intotdeauna drumurile neumblate, cele care ma provoaca sa caut continuu, de aceea, pe langa balet, am creat forme de spectacol in care se combina desenul animat cu jazz-ul sau corpul dansatorului pictand pe panza, culoarea fiind o alta dimensiune; sau un spectacol „Artmonii”, in care lutul, in mana sculptorului, se impleteste cu dansul contemporan, muzica live si poezia. Am facut coregrafia la piese de teatru antice ca „Antigona” sau „Meedea” cu studentii de la Universitatea Ovidius. Am publicat cate ceva si exista si o carte scrisa despre mine in SUA, se cheama „Broken Pointe”. Este scrisa de o legenda a jazz-ului, Washington Rucker. In curand o sa apara!
Revenind la acel spectacol cu lutul, dansul, poezia si muzica: eu sunt fascinata de lut, de aceasta bucata de materie, de neinceput, care atunci cand incepi sa o plamadesti, opune rezistenta mai intai, apoi se lasa modelat in mana ta si devine Arta. Asa este si lucrul cu corpul uman, pe care l-am resimtit in lectiile mele, repetitiile de la balet. Am fost director, profesor si coregraf, dar, in primul rand, am fost mentor; prima mea preocupare a fost sa le insuflu dragostea si respectul pentru aceasta arta.
Fiica dumneavoastra va mosteneste talentul si dragostea pentru dans?
Fiica mea este o combinatie de Om al marii, puternica in decizii si situatii, ea fiind ofiter pe vas de croaziera, dar are si o sensibilitate aparte in a picta. Este un real talent. A fost si la scoala de balet, avand calitati deosebite pentru balet si actorie. Cand era micuta, o purtam cu mine la repetitii si nu numai ca stia rolurile toate, dar si le interpreta ca o adevarata artista. Sunt tare mandra de ea, de Omul care e astazi, de calitatile ei umane, de inteligenta ei .
Un gand pentru incheierea acestei conversatii?
As vrea sa spun ca in comunitatea romanilor din Kuwait am gasit oaza din care mi-am extras puterea de a merge mai departe, de a-i face mandri ca fiecare in parte am contribuit la respectul si aprecierea de care Romania se bucura in Kuwait. Fiecare dintre romanii de aici ar merita o stea pe o Aleea a celebritatilor.
Ce ramane in urma trecerii mele prin aceasta viata? Un artist plastic dobrogean foarte cunoscut, Ion Titoiu, a spus dupa un spectacol al meu: „A fost un spectacol fermecator. Ca de obicei, Stela vine cu surprize frumoase, ceea ce demonstreaza ca este o mare doamna a baletului romanesc”.
Si, as completa, o mare doamna care a sadit o gradina in desert, transformand fascinatia neinceputului intr-o poveste fara sfarsit, ca o Seherezada a dansului, aducandu-i magia in inimile tuturor.
