Citesti acum…
Stalpii societatii

Stalpii societatii

de  redactiaianuarie 12, 2016

cu umbrela

Probabil ca ati auzit despre aceasta piesa de teatru scrisa de Henrik Ibsen. Este o demascare a falselor pudori, a ipocriziei si a imaginii afisate de societatea burgheza intr-o anumita epoca, este o satira la adresa celor care se considera persoane responsabile, serioase, pastratori ai traditiilor intr-o comunitate.
Veti spune ca de la mijlocul secolului al XX-lea a trecut ceva timp, iar societatea noastra s-a dezmortit substantial, oamenii devenind mai dezinvolti, mai familiari, mai putin predispusi minciunii. Eu nu cred asta. Poate ca s-au schimbat perceptiile, judecata de valoare este mai putin rigida, dar intr-o anumita patura sociala, de obicei cea cu multi bani si mai putina minte, aparentele inca fac legea. Si nu ma refer aici neaparat la persoane publice.
I-am admirat intotdeauna pe cei care au stiut ce, cum si cand sa faca gestul potrivit sau sa spuna cuvintele potrivite. Eu am fost genul de copil paralizat de timiditate, mai tarziu transformat intr-un adolescent tacut, incapabil sa-si manifeste emotiile sau interesul din complezenta. N-am putut sa fac compromisuri mult timp, n-am putut sa spun “imi place”, “iubesc”, “imi pare rau” atata vreme cat nu simteam nimic din toate acestea. Sinceritatea mea interioara nu mi-a folosit deloc intr-o societate plina de “stalpi” capabili de orice cameleonism social. Pur si simplu a trebuit sa trec prin jumatate de viata si nenumarate experiente pentru a pricepe ca tacerea sau inactiunea nu sunt chiar deloc de aur. Odata cu varsta a venit si abilitatea de a exprima lucruri tare indepartate de adevaratele mele sentimente. Oare ma transform intr-un stalp al societatii? Nici vorba! Sunt inca departe de gratia unora care se misca pe poante prin canalele misterioase ale planetei numite “civilizatie”.
Cateodata, pentru ca tot am pomenit de planeta, ma intreb ce caut eu in acest loc. Este evident ca sunt o maestra a gafelor sociale, desi cu timpul intensitatea acestora s-a mai atenuat, iar eu nu mai resimt groaza sau rusinea de rigoare, ci doar un amuzament sanatos. De la prima poezie ce trebuia recitata intr-o serbare scolara, uitata pe de-a’ntregul, a curs multa apa prin albia vietii mele si, desi cunosc bunele maniere, tot am scapari impardonabile la evenimente diverse. Ultima oara cand am incercat sa organizez o cina festiva la mine acasa, mi-am dat seama ca uitasem fata de masa dupa ce aranjasem artistic restul acareturilor. Noroc ca vizitatorii erau vechi prieteni si nu s-au impotmolit in asemenea amanunte de prisos, ma cunosteau prea bine.
Am o cunostinta care duce relatiile sociale la rang de arta. Nu ma pot impiedica sa o admir. N-a invatat asta in vreo scoala speciala, pur si simplu observa si isi insuseste cu maiestrie. Nu exista intreprindere in care sa nu se avante cu entuziasm si este omul bun sa organizeze absolut orice. Telefoane, promisiuni, linguseli, asigurari de servicii cu dobanda inzecita… Persoana in cauza o scoate la capat indiferent de greutati. Este un adevarat stalp al societatii deoarece reuseste sa catalizeze oameni si situatii. Si, culmea!, se informeaza si tine minte.
Imi spun cateodata ca imi lipseste vreo gena. Imi dau seama ca prima impresie conteaza, chiar si in fata unora mai inteligenti decat media. Cunostinta mea razbeste datorita primei impresii, o superficialitate ce macina societatea de astazi. Luata la bani marunti, este o catastrofa. Gafele ei sunt mult mai grave pentru ca tin de cultura generala. Insa degeaba am eu notiuni de evolutionism, astronomie sau fizica cuantica, citesc istoria lumii si imi dau cu parerea despre viata de apoi daca uit sa zic “la multi ani” doctoritei de familie pe 10 ianuarie (chestie reala pentru care am receptionat o ironie din partea cadrului medical), cu toate ca ii multumisem fierbinte, de cateva ori, ca ma primise fara programare. Sincer vorbind, urarea mi se paruse inutila, vechea mea nepasare imi facuse bucata, de ce naiba m-ar fi interesat pe mine cati ani, lungi sau nu, fericiti sau nu, urma sa traiasca doctorita, de vreme ce singura interactiune cu ea era in momentele cand imi prescria vreo reteta. Si logica asta as extinde-o la o groaza de persoane din jurul meu daca nu mi-as da totusi seama ca le-as jigni crunt.
Astazi, inainte sa traversez strada, o babuta s-a atarnat de bratul meu. Era operata la picior si m-a rugat sa o ajut sa ajunga la posta pentru ca are de platit niste facturi. Mi-a multumit la fiecare pas. Sper ca multumirile astea s-au adaugat pe rabojul personal tinut de cineva, acolo sus, iar faptul ca uit sa zic “la multi ani” cui trebuie atarna mai putin in balanta judecatii de apoi.
Cu timpul, stangacia mea s-a metamorfozat intr-o oarecare abilitate de a face haz de necaz de propriile mele derapaje sociale. Am invatat sa ies din situatiile penibile cu un dram de auto-ironie. Se cheama ca n-am trecut ca gasca prin apa prin viata. Asa ar zice unii. Eu as zice ca am invatat altele, mai importante, cat nu vor reusi altii in zece vieti. Si zau ca n-as da asta pe iluzoriul titlu de “stalp al societatii”!

Popa Cornelia Crina

IMG_1920Sunt un om caruia nu-i ajunge o viata pentru a afla tot ceea ce ar vrea sa stie sau pentru a face tot ceea ce ar vrea sa invete. Dar incerc sa le impac pe toate, uneori situatia ma depaseste, niciodata nu ma infrange.

Care este reactia ta?
Articol bun
0%
Autor recomandat
100%
Despre autor
redactia
redactia
Chic-Elite este platforma online de dezvoltare personala si sprijin pentru femei, care le pune la dispozitie membrelor sale singurul serviciu de mentorat online din Romania, posibilitatea de a-si promova proiectele, de a cere ajutor pentru proiectele lor si nu numai. Avand ca obiectiv imputernicirea femeilor, sloganul comunitatii este Dare.Care. Te asteptam alaturi de noi!
5Comentarii
  • ianuarie 13, 2016 at 2:19 pm

    Atât de adevarat, Crina! Câteva luni în urma, promiteam cuiva ca scriu un articol despre profitori si oportunisti. Da, asa numesc eu pe cei pe care tu, cu atâta eleganta, îi numesti „stâlpi” si despre ale caror relatii cu ceilalti te referi, ironic, numindu-le „arta”. Este plina lumea de ei si, chiar asa, ma tem ca noi, cei timizi si distrati (ma includ în categorie), avem de facut slalom urias printre ei. La început îi observam pe toti si-mi luam masurile de precautie necesare. Acum, însa, ma lovesc de ei si, culmea, îmi cer scuze. Dar ce sa fac? Drumul îmi este din ce în ce mai anevoios si curbele printre „jaloane” din ce în ce mai strânse. Asta este societatea în care traim, din pacate.
    Apropo de batrânica care s-a agatat de bratul tau, am avut parte de o experienta asemanatoare în vara, în tara. Am condus un batrân din piata pâna în statia de autobuz, am asteptat împreuna cu el autobuzul si l-am urcat, l-am asezat… în fine, avea lacrimi în ochi si ne-a multumit, mie si mamei, la fel, la fiecare pas. Nu mi se întâmplase niciodata pâna atunci sa merg jumatate de ora cu un batrânel la brat… nici macar cu bunicii mei. Câte chestii frumoase pierdem în viata, mereu atenti la „stâlpi” si la „jaloane”!

  • ianuarie 14, 2016 at 2:54 pm

    Auzi, Crino, ori ca-s ai lui Ibsen, ori ai nostri, stalpii sunt din loc in loc. Poti sa faci slalom printre ei, poti tine stanga-dreapta. Stiu! Da’ ce n-am inteles eu de la Autor, nu de la Ibsen, ci unu’ care locuieste pe un nor, e de ce e cu stalpi pe lumea asta. Bine, n-am inteles eu mai multe! Da’ nu e bai! :))

    Nu-ti urez succes in concurs, ca nu vreau sa par sarcastica! Ca sa ai succes intr-un concurs cu voturi ai nevoie de toti stalpii. Eu m-am mai alterat, da’ era o vreme cand… Eh!

Lasa un comentariu