Am auzit cu totii de imprimante 3D, automatizare, inteligenta artificiala. Dar ce se intampla cand le combini pe toate trei si le dai un aspect uman? Cat de mult riscam din umanitatea proprie? „Sotul tau ramane al meu” este primul proiect de teatru din Romania care pune in scena dilema morala ce se configureaza in viitorul nu foarte indepartat si aduce in prim-plan tehnologiile inovatoare si impactul acestora la nivel personal.
„Sotul tau ramane-al meu” este un proiect independent de teatru realizat de Asociatia Energizart, in parteneriat cu Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Balcescu si sprijinit de Uniunea Teatrala din Romania – UNITER, cu Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCO, Kangoo Club Romania si Chic-Elite. Construind pe succesul avanpremierei si premierei sustinute la Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Balcescu la sfarsitul lunii noiembrie 2017, Asociatia va inscrie spectacolul in festivaluri de teatru nationale si internationale, intr-o formula teatrala extinsa, cu impact vizual si emotional puternic.