Citesti acum…
Singuratatea in era comunicarii

Singuratatea in era comunicarii

de  Cristina Lincuseptembrie 18, 2015

internet

Singuratatea este una dintre marile teme ale oricarui domeniu – literatura, spiritualitate, psihologie, tehnologie. Si asta pentru ca este un sentiment atat de puternic si de covarsitor incat, de foarte multe ori, odata instalat, preia conducerea si copleseste, alterand gandirea si simtirea. Impotriva singuratatii omul lupta cu toate puterile si armele pe care le are la dispozitie Sau, mai mult decat atat, si-o asuma. O accepta. Cu alte cuvinte, face orice doar pentru a-i anihila urmarile dezastruoase.

Din punct de vedere tehnologic insa, singuratatea nu mai exista, nici macar in acceptul ei de intimitate. Afisarea (de buna voie) a vietii personale in spatiul virtual si public nu mai este de mult o ciudatenie. Dimpotriva, ii consoderam niste ciudati, niste insingurati, practic, niste exceptii, pe cei care nu o fac. Toate dispozitivele inteligente sunt create pentru a ne conecta cu lumea, cu cei de langa noi, indiferent cat de „langa” sunt sau nu din punctul de vedere al distantei in kilometri (ceea ce, in principiu, este un lucru bun).

Insa le purtam cu noi peste tot, comunicam in orice moment – in trafic, la baie, la coada, in sala de asteptare la medic, in biserica etc, oriunde credem ca avem nevoie, fara sa conteze ca aceste spatii au totusi alte destinatii. Important este sa nu cumva sa ne simtim singuri in niciun moment. Paradoxul face insa ca tocmai acest avant al conectarii si comunicarii virtuale sa ne insingureze in plan uman. Relatiile de prietenie sunt construite pe aparente frumoase si vieti imprumutate, o feerica lipsa de probleme personale si o implicare generoasa in cauze umanitare doar pentru „frumusetea” gestului menit sa construiasca o imagine buna pe net, dar fara ca acest lucru sa presupuna nicio implicare reala, de orice natura ar fi ea. Totul este la suprafata. La suprafata suprafetei. Totul este aparenta, totul este masca.

Suntem ocupati sa fim conectati si nici nu ne dam seama ca preferam sa trimitemun sms/email/mesaj privat in loc sa dam un telefon si ca preferam sa tastam comentarii, in loc sa ne intalnim cu prietenii. Si ca, atunci cand o facem, intalnirea se transforma adeseori intr-o adunare de dispozitive de pe care butonam cu inversunare, frustrati de faptul ca am lipsit cateva minute din lumea”noastra”, acea lume unde ne inconjoara o gramada de „prieteni”, majoritatea, de fapt, necunoscuti, la fel de falsi precum noi insine in on-line. Iar aceasta „integrare” se traduce la un prim nivel de interpretare ca fiind „succes” la nivel social, succes inexistent de fapt, un fel de fantoma menita sa ne mentina iluziile treze si constiinta adormita. Un simulacru de succes care nu de putine ori ne impiedica in cautarea implinirii si a succesului din viata reala. Cea in care inca mai traim si care inca nu a fost cu totul acaparata de de inteligenta artificiala.

Insa, vestea buna este ca totusi, noi avem controlul. La noi este „telecomanda” acestei telenovele de pseudo-viata. Nu este nevoie sa ne stergem conturile din retelele de socializare. Deloc. Dimpotriva, sa ne cream si altele noi, insa, atentie! acolo unde sunt comunitati a caror ratiune este schimbul de informatie utila si parteneriatul pentru proiecte cat de poate de reale, chiar daca se desfasoarain on-line. Iar asta este una dintre solutiile prin care, dupa ce inchizi conexiunea la internet, nu mai simti ca ai ramas iar… singur.

Atentie, nu trebuie confundata iluzia vietii sociale din spatiul virtual cu existenta unor proiecte concrete in aceeasi dimensiune. Granita este fina, insa bine definita.

Care este reactia ta?
Articol bun
75%
Autor recomandat
25%
Despre autor
Cristina Lincu
Cristina Lincu
Comentarii

Lasa un comentariu

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord