Am stat de vorba cu Remina Radu, @AutorBookzone. Despre carti, asumare si feminism, intr-un interviu scurt si la obiect.
O sa incep cu o intrebare curajoasa, Remina: pseudonim sau numele real?
Pseudonim.
De ce crezi ca un scriitor alege sa folosească psuedonimul pentru a semna o carte?
Nu sunt in masura sa vorbesc despre motivele altor autori, dar eu am ales sa public sub pseudonim pentru ca sunt o fire introvertita care tine foarte mult la privacy. Nu traiesc in pestera – din simplul motiv ca sunt claustrofoba, stiu ca imaginea vinde, dar imi doresc ca oamenii sa cumpere cartile si sa aprecieze sau sa critice povestile si stilul, nu imaginea celei care le-a scris.
Esti autoarea a doua carti, ambele publicate de editura Bookzone: „Hai sa ne prefacem si azi” si „Minute pana la miezul noptii”. Exista vreo legatura intre ele sau sunt doua romane diferite?
Inainte de toate, o sa fac o mica paranteza fara ca cineva sa aiba vreo scama pe umar: in ceea ce ma priveste – neavand un blog, nepublicand anterior pe nicio platforma online, nefiind cunoscuta pe niciun plan in social media – editura Bookzone si-a asumat un mare risc atunci cand a acceptat sa-mi publice prima carte si nu am cuvinte prin care sa-mi exprim recunostinta pentru increderea pe care mi-a acordat-o constant, mai ales ca debutul a fost unul destul de greu.
Revenind la intrebare, da, cele doua carti au legatura intre ele. „Hai sa ne prefacem si azi” (2017) este prima mea carte care, desi nu abordeaza o tema inedita, a fost primita de public cu oarecare reticenta prin prisma subiectului abordat, a limbajului si erotismului destul de nuantat. Este o lectura usoara si relaxanta, cu mult umor, erotism, introspectii si autoironie. Cred ca stilul direct si crud este cel care o face sa fie mai greu de digerat. Cartea a avut nevoie de mult timp pentru a deveni cat de cat populara printre cititori, primele feedback-uri primite au fost majoritar negative, iar asta m-a demoralizat si hotarasem sa renunt la scris.
Cu toate astea, la inceputul lui 2019, am lansat „Minute pana la miezul noptii” pe care am transformat-o intr-o continuare a primei carti si un omagiu, iar Razvan Mera (insert o reverenta aici) a adaugat in titlu un detaliu grafic care spune totul. Initial, nu o gandisem ca pe o continuare, dar firul narativ pe care am pornit mi-a permis sa fac asta. „Minute pana la miezul noptii” este foarte diferita din punctul de vedere al compozitiei, am putut sa-mi exprim mai mult latura intunecata prin influente bacoviene, dar nu lipsesc nici episoadele comice. Mie imi place sa o incadrez in stilul „dramedy”, un stil folosit in cinematografia si serialele tv americane.
Cele doua carti pot fi comandate de pe site-ul editurii Bookzone de aici.
Ce te-a inspirat pentru fiecare dintre cartile tale? Ai deja o… favorita?
Funny story: „Hai sa ne prefacem si azi” s-a nascut ca idee dupa ce am privit filmul „The other man” lansat prin 2008, dar, deh, eu l-am privit multi ani mai tarziu.
„Minute pana la miezul noptii”, in schimb, not a funny story at all. Inca din adolescenta, am evadat din realitate in carti, muzica si filme. Muzica imi era modul preferat de teleportare. In vara lui 2017, solistul trupei mele preferate s-a sinucis, si, la cateva saptamani dupa acest eveniment, m-am trezit intr-o spirala de framantari interne conflictuale. Crescusem oarecum impreuna cu aceasta trupa si, dintr-odata, it was like the end of an era. Asa am inceput sa scriu „Minute pana la miezul noptii”, titlu pe care l-am ales ca un omagiu si ca o metafora: cateva minute pana la apocalipsa (vezi Doomsday Clock) – in cazul de fata personala, nu globala – senzatie prin care cred ca trecem cu totii intr-un moment dat al existentei.
Daca am o preferata? Ar trebui sa spun ca nu, dar cum eu nu prea spun ce trebuie, da, „Minute pana la miezul noptii” e mai aproape de sufletul meu, simt ca ma reprezinta mai bine ca scriere.
Pe când următoarea carte?
Lucrez de cateva luni la ceva diferit care imi consuma multa energie si mult timp. Nu stiu daca va fi publicata, dar pana nu-mi scot ideea asta din minte, nu pot trece mai departe.
Ai timp pentru tine si pasiunile tale? Care sunt acestea?
In afara de faptul ca petrec foarte mult timp scriind sau citind orice si despre orice, nu prea am pasiuni constante, imi pierd repede interesul. Din punct de vedere social, nu sunt o persoana dinamica si am un cerc foarte restrans de prieteni. Cred ca duc o viata destul de plictisitoare privind din afara, tocmai de-asta petrec mai mult timp inauntru.
O intrebare de care nu scapa niciuna dintre intervievatele Chic-Elite: Care este viziunea ta vizavi de femeie si putere? Te consideri feminista?
Ar fi foarte la indemana sa ma declar feminista intr-o era si intr-o tara in care (cu toate hibele pe care le are), prin simplul fapt de a ma fi nascut femeie, am mostenit drepturi pentru care au luptat alte femei in trecut. Dreptul la vot, dreptul de a conduce, dreptul de a detine proprietate, dreptul de a candida pentru o functie de conducere, dreptul la anticonceptionale, dreptul la avort – eu nu am luptat pentru ele, nu am militat alaturi de numele mari din istorie, ci le-am descoperit in cartile de istorie. Daca prin insusirea acestor cunostinte am devenit implicit feminista, atunci ma declar si astronaut, caci am citit si despre aselenizare. Cerem egalitate intre sexe, dar nu avem egalitate la nivel uman intre femei. Femeia CEO se uita de sus la femeia de serviciu, femeia slaba rade de femeia grasa, femeia inalta rade de femeia scunda, femeia care exceleaza intr-un domeniu o denigreaza pe femeia care isi da toata silinta – si exemplele pot continua – dar aruncam simplist „human condition” si mergem mai departe. Insa daca o face un barbat se numeste misoginism. Ain’t double standard a bitch?!
Exista femei la putere fara merit, exista barbati la putere fara merit, exista femei competente care castiga mai putin decat femei incompetente, exista barbati competenti care castiga mai putin decat barbati incompetenti, exista femei incompetente care castiga mai mult decat barbati competenti, exista femei competente care castiga mai putin decat barbati incompetenti si, din nou, exemplele pot continua. Deci, parafrazandu-l pe George Orwell: toti oamenii sunt egali, dar unii sunt mai egali decat altii.
In fine, subiectul este unul foarte complex dar, in concluzie, nu ma pot declara feminista intr-o societate in care feminismul modern de propaganda are doi copii cu tulburari de personalitate: misandria in pantsuit si canibalismul feminin in rochita roz. Asta nu inseamna ca sunt anti-feminism, ci inseamna ca stiu ca exista o mare diferenta intre educare si indoctrinare.
