De mult voiam să citesc romanul de debut al Monei Șimon „Locul unde mai trăia ziua” și iată că hazardul (oare?) a făcut ca acest lucru să se întâmple fix de ziua ei. Am început cartea fără să știu exact la ce să mă aștept, deși o citesc de câțiva ani pe Mona pe blogul ei „O carte nescrisă” (monasimon.ro) și îi cunosc stilul matur, echilibrat și, în același timp, atât de ademenitor.
Astfel, am descoperit un roman remarcabil, ce își plasează cititorii într-un univers literar încărcat de emoție și introspecție. Cartea, publicată de Editura Pentru Artă și Literatură, este o operă complexă, care reușește să abordeze teme esențiale precum moartea, iubirea, prietenia și sensul existenței.
Din capul locului, trebuie să vă spun că romanul nu este liniar și nici cronologic, de aceea ai senzația nu că te deplasezi din punctul A în punctul B, citindu-l, ci că străbați un labirint întortocheat – la prima vedere – dar care își limpezește căile până la sfârșit, când lucrurile își primesc înapoi sensul. Așadar, trebuie citit cu răbdare și atenție!
Povestea romanului este construită în jurul a trei personaje: Agnus, Ailina și Elia, ale căror vieți se intersectează într-un mod dramatic și neașteptat. Debutul cărții este marcat de un epilog care dezvăluie intenția bătrânului Agnus de a comite o crimă, creând astfel, chiar de la început, o atmosferă de suspans și mister care se menține pe tot parcursul lecturii. Treptat, ni se dezvăluie motivațiile și trăirile personajelor, relațiile mai mult sau mai puțin ciudate și complicate dintre acestea, dar și secretele pe care fiecare dintre ele le duc ca pe niște poveri menite să le marcheze destinul, astfel că cititorul este provocat să reevalueze constant înțelesul acțiunilor acestora.
Agnus, la aproape 80 de ani, are momente în care își pierde luciditatea, căci viața sa gravitează în jurul prietenilor lui, Elia și soția acestuia, Ailina, femeia pe care și el a iubit-o toată viața, și a promisiunilor făcute în tinerețe, promisiuni pe care se zbate să le onoreze, indiferent de preț.
La rândul lui, Elia, doctor psihiatru, ascunde un teribil secret ce-l obligă să trăiască ultimii ani într-o lume mai mută imaginară decât reală, în care întâmplări și persoane reale au doar un vag ecou, o lume care se prăbușește, până la urmă, sub propria greutate, dezvăluind cum măcinarea interioară întinsă pe decenii poate distruge complet sufletul și mintea.
Personajul feminin central Ailinia împarte oarecum protagonismul cu Mama (mama lui Elia, simbolul sacrificiul absolut). Ailinia este rațiunea de a fi a celor doi bărbați, prieteni de-o viață – Elia și Agnus – imagine a iubirii perfecte, iubire ce cunoaște totuși o fisură, căci Elia nu i-a mărturisit niciodată cumplitul său secret.
Un alt personaj important al romanului este însăși marea și modul în care aceasta îi seduce pe oameni, îi leagă de ea și catalizează relațiile dintre ei. Mona Șimon reușește să redea peisaje exterioare și interioare atât de elocvent, încât simți gustul sărat al brizei pe limbă și durerea personajelor pe propria piele, astfel că nu ai cum să nu te îndrăgostești de lirismul ei, de sensibilitatea sa poetică și de profunzimile scrierii sale.
Cum spuneam mai devreme, să nu vă așteptați la o lectură liniară, facilă. Modul în care sunt aranjate capitolele în roman (și, atenție!, denumite), dar și trecerea de la narațiunea obiectivă la cea subiectivă și invers reflectă, desigur, haosul din mintea personajelor și, până la urmă, haosul vieții înseși.
Romanul „Locul unde mai trăia ziua”, în ciuda melancoliei și a tragismului de care multe dintre personaje dau dovadă, este o pledoarie pentru viață, pentru găsirea acelui „loc” sufletesc unde „ziua” (lumina) continuă să trăiască, în ciuda întunericului din fiecare dintre noi.
„Locul unde mai trăia ziua” poate fi comandat de aici, dar și pe alte site-uri precum libris.ro, emag.ro etc.
