Cu ce sa inlocuiesc mancarea? (4)
Am citit ca este bine sa iti faci cate un mic cadou. Zilnic. Cate un mic rasfat, un „multumesc” pe care sa ti-l adresezi tie insati menit sa netezeasca drumul catre pacea si armonia cu sine. Mi-a placut ideea si am pus-o in practica. Dar, vai, cum? Nu mi-am dat seama din primul moment de capcana pe care mi-am intins-o singura, asa ca m-am surprins dupa ceva timp ca am transformat ideea de la care am pornit in… modalitate de dresaj. Ca la circ. Cu alte cuvinte, ma autorasplateam cu cate ceva dupa fiecare lucru bun (efort, proiect etc) realizat. Si, exact ca la circ, cu… ceva de mancare! Un baton de ciocolata, un energizant, un pateu sau o felie de pizza. Oricare. Sau toate, in functie de cat de profunde erau simtamintele mele de recunostinta. Cumva trebuie sa mut accentul asta de „multumire” si „implinire” de la nivelul somacului, la nivel afectiv, emotional sau mental. Adica sa-l readuc la locul lui.
Am tot cautat sa dau vina pe cineva sau ceva din afara. Pentru ca mi se intampla cutare lucru sau pentru ca nu stiu ce a facut/nu a facut nu stiu ce cutare persoana… Este mult mai simplu cand ai pe cine da vina, astfel, extrernalizand-o, o ucizi si ai senzatia ca iti cureti constiinta. Numai senzatia, insa. Caci, pe langa vina din cauza careia am ajuns sclava mancarii si care, de fapt, imi partine in totalitate, traiesc si vina de a fi ajuns asa. Sunt vinovata de cauze, sunt vinovata de efect. Si e greu sa constientizezi asa ceva. De aceea, m-am tot ascuns in spatele oamenilor si a lucrurilor din jurul meu, aratandu-le cu dgetul la judecata interioara. Acum trag de mine sa ies din ascunzatoare si sa privesc adevarul in fata. Adevarul meu. Sa identific cauzele si sa le inteleg efectul asta nenorocit care ma distruge in timp ce imi ofera „raiul” (culinar).
– va urma –
