Acasă Chic Life Povesti la un ceai. Doua vorbe…

Povesti la un ceai. Doua vorbe…

22
4

ceai

(fragment)

Stiu cum iti place ceaiul. Nu m-am prins de la inceput, dar acum, dupa ce m-ai invatat tu, stiu. Obisnuiam sa-ti pun un plic de ceai, negru, desigur, in cana de vreo 300 ml. Nu as fi indraznit sa te otravesc cu ceai verde. Turnam apa fierbinte, iar dupa vreo 5 minute aruncam plicul. Puneam pe masa zahar alb, zahar brun si miere. Chiar si lamaie. Speram ca doar-doar te conving sa faci alegerea corecta. Degeaba. Ai baut de vreo doua ori varianta mea de ceai, apoi ti-ai facut curaj si mi-ai spus:

– Noi nu bem ceaiul asa. Ai ceai frunze? Perfect! Si ceainic, bine. Si cani mai mici… Azi fac eu ceaiul.
Ai pus de vreo 3-4 ori mai mult ceai decat as fi pus eu in ceainicul de portelan. Ai turnat apa fierbinte, nu clocotita, si mi-ai spus:
– Noi nu il strecuram. Lasam frunzele acolo pana la ultima picatura.
Ai ales cele mai mici cani pe care le-ai gasit in bucataria mea albastra si ai turnat. Tu ti-ai pus trei lingurite de zahar alb, ai gustat, apoi mi-ai spus:
– Inca nu e destul de dulce. Atinge-l cu buzele tale. Mmmmm… acum e bun!
Nu vreau sa-mi aduc aminte ce trotil de ceai mi-ai dat sa beau. Acum m-am obisnuit. In fiecare zi il beau cu tine, chiar daca bucataria nu mai e cea albastra, desertul nu mai e la doi pasi, iar tu nu mai esti decat un dor incolacit in jurul fiintei mele. E marea acum langa mine, iar umbra lasata de tine pe nisip vine zilnic sa povestim la ceai. In fiecare zi ma intreaba cum mi se pare lumea ta, de asta uite, de acum, incep sa-ti spun cate ceva din povestile strazii, povestile plajei… tot ce-mi atrage atentia. Poate o sa zambesti, poate o sa te incrunti, poate o sa ma certi. Eu tot o sa ti le spun. Hai, ia o inghititura de ceai si ai rabdare cu mine…

***

Ieri, mergeam la serviciu.
Am traversat un sens de strada si asteptam intre curmalii din mijloc sa prind un moment prielnic, ca sa pot traversa si sensul celalalt. Pe urma as mai fi avut doi pasi pana in statie. Ghinion, parca se sparsese conducta cu masini. Vad autobuzul venind, trag o injuratura si ii fac soferului semn cu mana, intr-o doara. Ca mai patisem asa, toti asteptau sa trec strada si apoi plecau de sub nasul meu. Ce sa spun… masinile nu se mai terminau, iar autobuzul stationa. Sa fiu a naibii, de data asta dadusem peste un sofer de pe alta planeta! Am ajuns la autobuz, am urcat, i-am multumit soferului, care mi-a zambit intelegator. Motiv pentru care l-am privit cu atentie si m-am convins ca nu era de pe planeta obisnuita a soferilor de autobuz de aici. Iata de ce:
Nu avea parul dat cu ulei. Nu te uita urat la mine, am zis ulei, nu gel!
Avea camasa curata si calcata, pantaloni curati la buzunare. Avea pantofi.
Avea ochelari de vedere, cu lentile mai curate ca ale mele.
Nu avea degetul mic prevazut cu surubelnita in loc de unghie.
Nu erau coji de seminte in jurul lui.
Bordul era curat. Ce sa zic… era complet diferit.
Azi, la aceeasi ora, strada era libera. Am vazut ca autobuzul e primul la semafor si ca porneste. Mi-am inceput sprintul, ca nu ma jenez sa alerg de-mi sfaraie calcaiele. Dupa socotelile mele, stiind cum se conduce aici, autobuzul trebuia sa ajunga in statie inaintea mea. Ei, nu si de data asta. Dragutul de sofer a incetinit si a ajuns in statie odata cu mine. Mi-a zambit foarte civilizat si a facut un scurt gest de „like” apropos de sprintul meu dupa care eu nici macar nu gafaiam. Apoi mi-a aratat cu un mic gest al capului ce are pe bord. Motiv pentru care am zambit si eu si i-am dat „big like”.
Pe bord avea un manunchi de menta.  Prietenii stiu de ce.

***

Vine toamna si aici, nu ti se pare?

De dimineata au fost 27 de grade, acum sunt 36. Splendida vreme. Fiecare zi imi aduce cate ceva care ma scoate din rutina zilnica. De aceasta data, o doamna.
Vorbesc serios, chiar o doamna era mai devreme in holul de la intrare. De mult n-am mai vazut o doamna, de fapt inca nu am vazut nici una pe aici. Un parfum fin se putea simti in jurul ei, contrastand cu parfumurile orientale obisnuite, grele si persistente. Dar nu asta mi-a atras atentia. Eleganta acestei doamne, bunul gust desavarsit, doar cu o mica problema, o foarte mica nepotrivire, care dadea peste cap orice ratiune.
Doamna purta un pardesiu superb, strans in talie. O esarfa impecabil asortata infasurata in jurul gatului intr-un mod fara cusur. Botine elegante, cu toc inalt si delicat. O palarie splendida si cercei-clips cu perle completau tinuta acestei femei. Probabil venea direct de la aeroport, calatorind dinspre infrigurata Europa? N-o sa stiu niciodata. Si erau 36 de grade…
Stiu doar ca astazi m-am simtit pierduta si stinghera privind cu ochii mari, la fel de socata ca toti purtatorii de slapi din jurul meu, mirata ca vad o doamna.

Si pentru o clipa, incrucisandu-mi cu ea privirea si zambetul, am privit scurt in jos, sa vad cu ce sunt incaltata.

***

        Ceva mi-a atras atentia astazi, si sunt absolut sigura ca nu o sa scoti o vorba pe tema asta. Cand subiectul intra ceva mai adanc in tainele lumii tale, alegi sa taci…
Stii deja asta, profesia mea implica multe ore petrecute in laboratorul medical, unde ma simt mult mai bine decat in biroul fara ferestre si cu mobilier vechi, imbacsit. Inca de la inceput m-am mirat ca aici, o trusa cu 25 de teste de sarcina se termina in mai putin de doua zile. In Romania, la vechiul meu loc de munca unde aveam in jur de 120 de pacienti pe zi la analize, o trusa de acelasi tip ajungea sa expire.
Vad mereu perechi foarte tinere, ea cu fata acoperita, el purtand dishdasha, venind impreuna (nu de mana, ca e indecent), tremurand de emotie. De multe ori, tanarul domn cu un aer responsabil si autoritar, intra sa asiste la recoltarea probei de sange si sa fie alaturi de copila care-i e sotie de cel mult doua luni. Ii vad apoi asteptand infrigurati rezultatul, si, in caz ca e mult-asteptatul rezultat pozitiv, pleaca fericiti, uitandu-se cu o infinita recunostinta unul la altul.
Mai vad familii mature, cu doi-trei copii dupa ei, asteptand cu aceeasi nerabdare confirmarea celei de-a doua liniute pe fermecata caseta-test. Vad femei peste 40 de ani cu un aer obosit si plictisit, ridicandu-si cu nepasare buletinul de analize si tarandu-se cu greu spre iesire, maturand pe jos cu vestmantul traditional.
Azi mi-a fost dat sa vad altceva. O femeie singura, tanara, in jur de 20 de ani, imbracata occidental dar purtand hijab, astepta palida rezultatul.
„Nu sunt insarcinata, asa-i?”
„Ba esti”, i-a raspuns zambind receptionista laboratorului. „Poftim rezultatul tau”.
Am crezut ca a cazut cerul pe biata femeie. Niciodata nu am vazut o astfel de reactie de cand sunt aici. „No way!!!” Si lacrimi de durere si disperare.
Am incremenit toate. Nu era vaduva, asta era clar. Cel mai probabil, domnul deja o inlocuise.

***

Nu vreau sa fiu rautacioasa, dar nu pot sa ma abtin sa nu-ti povestesc, scurt, in doua vorbe.

Nu mi s-a parut foarte cald azi. Erau in jur de 40 de grade cand, putin inainte de ora 12, am coborat din autobuz si m-am indreptat spre serviciu. Daca umiditatea ar fi fost ridicata, senzatia ar fi fost foarte neplacuta. Dar azi am avut noroc.
Traversez in fata spitalului Yaco, mai am cativa pasi prin soarele acceptabil… si ce-mi vad ochii? O aparitie care m-a lasat fara suflare, ca am zis ca ma sufoc de ras. In fata mea, cu un aer important, era un barbat cu o statura impunatoare. Elegant foarte. Camasa alba teapan scrobita, cu maneci lungi. Pantaloni negri de stofa bine calcati, cu mansetele tavalite prin nisip. Geanta diplomat putin jupuita. Ochelari de soare. Un ceas cu un diametru aproape cat ceasul din gara, iesind victorios de sub maneca. Si… tine-te bine… piesele de rezistenta… deja imi bate inima mai tare!

Sandale maro, fara sosete, desigur!
Si umbrela neagra, deschisa, spre a-l feri de soare!

(va urma)

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Introduceți aici numele dvs.