Citesti acum…
Patricia Lidia Popescu-Cevei: „Ma consider o reprezentanta a puterii feminine!”

Patricia Lidia Popescu-Cevei: „Ma consider o reprezentanta a puterii feminine!”

de  Cristina Lincumartie 24, 2022

Te-as ruga sa-mi raspunzi in cateva cuvinte la intrebarea „Cine esti?”.

Sunt Patricia Lidia, mama de Greuceanu, programator, scriitoare si coach de creativitate si idei. Iubesc ceea ce fac si consider ca am o datorie morala sa dau mai departe binele pe care il primesc si cea mai mare dorinta a mea este sa fiu schimbarea pe care vreau sa o vad in lume, sa ajut femeile sa isi gaseasca linistea sufleteasca si echilibrul emotional, dezvoltand o cariera de succes pe baza pasiunilor lor alaturi de familiile lor. Nu sunt o cautatoare de fericire, eu aleg deliberat sa imi hranesc fericirea.

Mai multe despre mine si activitatea mea gasiti pe pagina mea, @patricialidia.public (Instagram: @patricia.lidya) sau pe blogul meu.

De cand ma stiu scriu – in jurnal, pe pereti de retele de socializare, pe pagini goale de hartie sau calculator. Apoi, cu pasi timizi, am inceput sa le adun si sa le public si pentru placerea lecturii altor persoane. Si nu ma asteptam sa ajunga atat de iubite!

In perioada aceasta ma concentrez pe a lucra mai mult in sedinta de coaching sau parteneriat energetic Reiki, individiual sau in grup. Explic de ce…. In perioade super provocatoare, avem nevoie de suport si un spatiu sigur si de incredere in care sa ne exprimam liber, mai mult ca niciodata. Vad la partenerele mele energetice cum dupa o sesiune in care sunt ascultate cu blandete, incurajate si validate, se simt mai bine si apoi actioneza mai bine in directia in care vor sa se dezvolte sau sa vindece. Nu stiu daca tu ma vezi ca pe un coach de creativitate si idei sau partener energetic Reiki sau trainer sau autor de carti…. Cert este ca le fac pe toate…

Perioada aceasta insa port in mod special „palaria” de coach pentru ca am simtit ca asta este nevoia celor din jurul meu. Ce fac diferit fata de concurenta? Tratez fiecare partener energetic, fiecare client ca pe mine insami. Sunt acolo 100% prezenta pentru fiecare persoana, chiar si cand lucrez cu grupuri, o vad ca pe o oglinda fidela a mea. Vorba aceea: iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti! Pun omul si nevoile sale mai presus de bani, evidentiind valoarea pe care si-o ia din serviciile mele, astfel omul sa considere acei bani o investitie si sa simta ca a platit prea putin pentru cat a primit!

Intotdeauna ofer mai mult decat promit!

E lung drumul de la inginer programator la scriitor si coach de creativitate si idei? Ce inseamna asta, mai exact? Dar echilibrarea emotionala?

Pandemia aceasta ne-a amintit ce este cu adevarat important in viata si cat de binecuvantati suntem de Univers! Este timpul sa recunoastem valoarea provocarilor pe care viata ni le arunca inevitabil in drumul nostru si sa imbratisam procesul cu incantare, inima deschisa si bucurie.

Ceea ce imi doresc eu sa fac e sa aprind o scanteie in sufletele care au nevoie de cineva care doar sa le mijloceasca accesul spre mai departe. Sunt coach de creativitate si idei, cu accent pe vindecarea interioara si sanatatea mintii / corpului / spiritului. Combin coachingul, indrumarea spirituala, Reiki si vindecarea energetica pentru a ajuta la obtinerea claritatii de care are fiecare nevoie. Pe principiul: „Uneori, propria noastra lumina se stinge si este reaprinsa de o scanteie de la o alta persoana. Fiecare dintre noi are motive sa se gandeasca cu profunda recunostinta la cei care au aprins flacara din noi. ” – Albert Schweitzer

Exista intotdeauna lucruri pentru care trebuie sa fim recunoscatori (chiar si acum), iar recunostinta ne aminteste cat de speciale, frumoase si norocoase sunt sufletele si vietile noastre de pe Pamant, chiar si in conditii stresante sau periculoase pe care le traim. Dar da, uneori nu este usor; este o lupta pentru a gasi acel echilibru sau pentru a ne umple sufletul de recunostinta.

Drumul de la programator, inginer electronist, la coaching de creativitate si idei poate parea abstract, dar nu e, nu e deloc. E un drum natural, caci prin structura interioara organizata si planificata (si exersata intens) de inginer reusesc sa ajut femeile sa elimine cat mai mult stresul din viata lor. Caci cea mai arzatoare problema pe care o avem noi este haosul.

In plus, noi, femeile, ne-am triplat volumul de munca in ultimele secole, insa timpul alocat acestora a ramas acelasi. Sa ma explic. Azi toata lumea se asteapta sa fim superfemei (noi, mai ales, punem aceste presiuni pe noi insene!): sa avem o cariera de succes (de preferat soloprenor sau antreprenor, doar putem!), sa fim mame devotate si sotii implicate, si, cumva, dincolo de toate, sa ne ocupam si de casa, si sa gradinarim, sa avem ingrediente bio si culese cu grija pentru mancarurile delicioase si fancy pe care le gatim zi de zi, ca sa fie proaspete, dar sa ne si alocam timp noua, pentru ingriire personala, si sa avem si un hobby care sa ii dea pe toti pe spate, dar care sa nu aiba legatura cu afacerea noastra. Faptul ca femeia are un loc de munca la fel ca barbatul si munceste cot la cot cu el nu o absolva pe femeie de responsabilitatile casnice. Realitatea este (si studiile o arata) ca ziua de munca a unei femei nu se termina atunci cand se incheie programul de lucru (daca lucreaza de acasa) sau iese pe poarta institutiei unde lucreaza (daca lucreaza intr-un sediu), ci continua pana seara tarziu, cu imbaierea copiilor, pregatit pachete pe a doua zi si adunat totul prin casa.

Apoi, paradoxul antreprenorial este ca trebuie sa fii incredibil de bun la a veni cu idei noi si identifica noi oportunitati, dar pune in practica doar 1% dintre ele! Majoritatea oamenilor incep cu „Eu niciodata nu am idei bune”. La inceput, asta ii impiedica sa faca orice. Apoi aud in mod repetat diferite versiuni ale sfaturilor „cel mai bun mod de a reusi in afaceri este sa fii in afaceri” sau „ incepi mic si cu putin si testezi”. Asa ca incep sa lucreze la un proiect despre care nu cred ca este atat de bun si, surpriza, surpriza, incep sa vina cu idei noi si sa identifice noi oportunitati pe care nu le-ar fi vazut niciodata, daca nu ar fi inceput. Destul de curand, ei sunt atat de priceputi sa descopere idei noi si sa vada noi oportunitati, incat problema trece de la „Nu am idei” la sindromul obiectului stralucitor: sar de la o idee la alta, fara sa ramana niciodata suficient timp asupra dezvoltarii ideii in curs pentru a obtine oarece rezultate, urmaresc constant urmatoarea cea mai buna oportunitate de afaceri. In acest stadiu, unii oameni fac eroarea de a se priva de noi idei, „Nu am nevoie de oportunitati noi”, si incearca sa-si suprime noile idei. Insa, ideile noi sunt bune si descoperirea lor este o adevarata abilitate. Trebuie doar prioritizate, astfel incat sa se lucreze doar pe cele mai promitatoare.

Am investit peste 10.000 de lei in educatia mea pentru a avea cunostintele pe care le detin astazi, in fiecare an investesc mii de lei pentru ca inteleg si recunosc puterea coachingului, o vad in fiecare zi in femeile cu care lucrez, asa ca de ce nu as vrea asta si pentru mine?! In urma cu cativa ani, nu aveam bani de investit „in asa ceva”, dar am cautat totusi in mine si am investit altceva disponibil: cea mai pretioasa resursa personala – timpul meu. Am renuntat sa ma mai uit la televizor si, in schimb, am folosit timpul pentru a participa la seminarii web gratuite, traininguri si cursuri online, am citit si am luat notite. Am petrecut ore intregi vizionand pe YouTube tutoriale pentru a ma ajuta sa-mi configurez sistemele de dezvoltare a afacerii mele, cum ar fi pagina de Facebook si comunitatea.

Am citit carti, multe carti (inca mai citesc cat pot de mult!), m-am condus spre o viata mai buna si nu a trecut mult timp pana am avut banii sa investesc si in coaching si in cursurile pe care mi le dorisem, asa cum imi propusesem cand am asezat pe visionboard intentia ca imi voi permite intr-o zi. Iar acum vreau sa ajut femeile, la randul meu, sa sara peste anumite etape anevoioase si sa profite la maxim de experienta mea, pentru a obtine rezultatele dorite.

Reiki?

Am descoperit lumea magica si mirifica a Reiki din 2008. Dupa ce am suferit de anxietate si atacuri de panica, insotite de migrene crunte, de la varsta de 16 ani, am avut norocul de a descoperi Reiki ca terapie alternativa pentru a ajuta la starea mea. Nu a trecut mult pana cand simptomele mele au inceput sa se diminueze, iar dragostea mea pentru Reiki sa creasca. Vindecarea a avut un impact atat de mare asupra vietii mele, incat am simtit nevoia sa impartasesc cu toata lumea aceasta minune si am decis sa ma educ mai mult, sa fiu mai mult decat un simplu practicant Usui Reiki si, de atunci, am atins nivelul de maestru/ profesor.

Dar maternitatea a rupt legatura cu Reiki, am luat o pauza in timpul sarcinii si alaptarii, deoarece simteam ca toata energia aceasta afecteaza relatia cu Greuceanu, dar am pornit si mai hotarata si dornica de lucru cu energiile cand micul meu pui de om si-a rupt de mine cordoanele energetice de dependenta.

Anul 2020 a fost unul deosebit pentru mine inca dinainte sa se instaleze in lume pandemia. Pe 31 decembrie 2019 am facut un atac de panica ca niciodata in cei 16 ani de cand m-au napadit. Dupa o perioada de stres si oboseala maxima, organismul meu a cedat si a inceput sa strige dupa ajutor. Toata luna ianuarie 2020 am umblat pe la medici, ca sa imi gasesc eventuale probleme fizice (cu totii speram mai degraba ca e o problema fizica, decat una psihica, emotionala, caci la alea de multe ori le gasesti solutii rapid la ceilalti, pentru cele emotionale trebuie tu sa muncesti). Si cand toate analizele au venit aproape perfect, mi-am dat seama ca mingea e la mine… asa am revenit la o pasiune mai veche, de care ma indepartasem de-a lungul timpului: Reiki – vechea tehnica japoneza de vindecare prin puterea intentiei si energiei universale.

Cuvantul „Reiki” inseamna „energia fortei de viata a universului”, adica energia inerenta tuturor fiintelor vii, hranindu-le si sustinand viata lor. „Rei” inseamna „intelepciune universala” si „Ki” inseamna „energie vitala”. Aceasta trecere se face prin maini in punctele principale de energie ale corpului. Reiki este o energie universala, gratioasa si plina de compasiune, care poate vindeca pe mai multe niveluri. Pe masura ce curge prin corpul destinatarilor, ei se vor relaxa profund, se vor echilibra si vor deveni calmi. Dar Reiki poate face mult mai mult decat atat.

Toate sistemele noastre energetice sunt legate, mintea, corpul si sufletul; fiecare dintre aceste sisteme este conectat la celelalte si se influenteaza reciproc. Daca o energie curatatoare, vindecatoare, curge prin corp, corpul spiritual si mintea vor beneficia si ele. Asa functioneaza Reiki; curge prin corp, curatand, vindecand si dezintoxicand sistemul pe mai multe niveluri si, prin urmare, vindecand mintea, corpul si emotiile.

Am combinat Reiki cu coaching si jurnalizarea, pentru ca eu, ca partener energetic, doar facilitez activitatea de vindecare si explorare a subconstientului, intreaga munca si vindecare emotionala revine persoanei cu care lucrez, iar prin intrebarile potrivite, puse la momentul potrivit, partenerul meu energetic isi poate gasi toate raspunsurile potrivite. Scriind in jurnal toate gandurile si emotiile ce le experimenteaza isi va putea gasi triggerii/declansatorii reactiilor si starilor, descoperind actiunile si solutiile pentru a corecta sau sterge ceea nu ce ii mai serveste emotional.

Care este misiunea asociatiei Bastionul ArtLitTim?

In anul 2013, cand Asociatia Bastionul ArtLitTim a luat fiinta, am avut in gand un singur scop: promovarea tinerelor talente si sensibilizarea opiniei publice in ceea ce priveste arta contemporana, in toate formele ei, cu accent deosebit pe febletea mea, literatura. Lucram deja de aproape 5 ani cu copii de toate varstele, organizam ateliere de citire cursiva si scriere creativa, stiam ca e important ca elevii sa citeasca, dar cand incercam sa ii ajut sa descopere bucuria lecturii, intampinam dificultati. Asa ca infiintarea asociatiei a fost forma mea de a trece la actiune pentru a promova lectura in scoli, organizand proiecte sau activitati mai complexe. Promovarea lecturii este esentiala – mai ales in contextul in care tehnologia joaca un rol mult prea mare in viata noastra, a tuturor, in detrimentul cartilor, iar vociferarile cu privire la generatia tanara care nu mai citeste sunt din ce in ce mai frecvente.

Niciodata nu m-am gandit ca voi ajunge sa organizez si evenimente pentru adulti. In fata copiilor mi-a fost mereu usor, ei iti spun in fata cand nu le convine sau nu le place ceva. Adultii au invatat lectia politetii si a diplomatiei, de multe ori incerci sa citesti pe fata lor parerea despre eveniment/text si pe mine asta ma ingrozeste, caci ma consider o persoana selectiva social, care si-a rafinat extrem de mult anturajul (adica asociala, introvertita). Insa Universul mi-a dat oportunitatea de a lucra si mai mult cu mine, sa trec peste anxietati vechi, ajungand sa organizez un club de lectura inedit si unic in Romania: clubul de lectura din Penitenciarul Timisoara. In 2014, o organizatie mare ne-a facut cadou peste 2500 de volume de carte. Titluri pentru copii mi s-au promis, prea putin asta am primit. Dupa ce am distribuit prin biblioteci scolare cartile relevante pentru ei (prin proiectul nostru „Toti copiii vor sa citeasca”), ne-am trezit ca totusi spatiul de depozitare a acestora nu s-a golit, ba mai mult, parea neatins, desi volumele pentru copii se terminasera. Prin luna august 2016, Valeria Tamas, vicepresedinta Asociatiei Bastionul ArtLitTim, a sugerat sa contactam Penitenciarul Timisoara; in urma cu mai multi ani, avusese o lectura acolo si ramasese impresionata de receptivitatea persoanelor private de libertate. A urmat un e-mail prin care ne aratam intentia, o vizita pentru predarea cartilor si… wow!… un protocol de colaborare prin care ma angajam sa contribui la imbunatatirea fondului de carte al bibliotecii si sa organizez evenimente pentru detinuti si pentru personalul interesat. Am scris mai pe larg despre asta pe blogul meu. Una peste alta, a fost un pic din fiecare, printr-un joc al circumstantelor, hazard, spontaneitate, destin… iata-ma acum organizator de activitati culturale in cadrul Penitenciarului Timisoara – si nu regret o clipa! Colaborarea a luat o pauza pe timpul pandemiei, fortati de imprejurari, dar abia astept sa o iau de la capat – simt ca imi lipseste!

Vorbeste-mi despre cartile tale. Ce inseamna ele pentru tine? De unde pot fi achizitionate?

Primele amintiri despre scrieri proprii mai reusite la limba romana le am din scoala generala, din clasa a VIII-a. Face-se ca aveam de facut o compunere de 4 pagini, o descriere interesanta, ca sa exemplificam modul de expunere descriptiv. Dintotdeauna am urat descrierile literare lungi, super amanuntite, le citeam pe diagonala, ca sa imi pot imagina scena sau personajul, dar niciodata nu retineam detaliile (motiv pentru care de cele mai multe ori aveam un soc atunci cand vizionam ecranizarile cartilor, personajele fiind total diferite de ceea ce vizualizasem eu!). Asa ca tema asta m-a calcat pe nervi. Si mi-a calcat creativitatea in picioare. Am stat langa foaia liniata a caietului minute bune si am schitat zeci de idei. Nimic nu ma multumea. Da, eram unul din acei elevi perfectionisti, care plangea isteric la note mici si care facea o tragedie dintr-un raspuns gresit. Erau si alte vremuri, e adevarat! Ei, si, intr-un final, m-a izbit parca din neant inspiratia: descrierea nu e numai a unui obiect, se poate descrie si o actiune. De aici, lucrurile au curs de la sine: tema mea i-a socat pe toti, dar mi-a adus un 10! Prima nota maxima la limba si literatura romana in cei 4 ani de scoala generala (si ultimul, de altfel, dar asta e o alta poveste!): descrierea drumului sufletului de la casa defunctului pana la locul de veci. Inca sunt mandra de aceasta compunere, desi nu imi mai amintesc absolut nimic despre ea (in afara de faptul ca imi bazam compunerea pe o traditie din zona de sud a tarii si sufletul era cel care descria ceea ce vede si simte pe drum!) si nici nu o mai gasesc (au trecut totusi… ah… prea multi ani de atunci!)

Prin liceu, asa, m-a prins febra scrierilor, cum probabil li se intampla majoritatii adolescentilor. Poezii, povesti, un inceput de roman de aventuri cu si despre adolescenti. Pe apa sambetei au zburat toate, mai putin o poezie:

Reincarnare

La moartea noastra, poate, sufletul migreaza:

intr-o furnica, poate;

intr-un copac anume.

In vremea asta, trupul, printre viermi si sarme,

Incet ne putrezeste, se preface-n iarba,

in anonimul sange,

in scheletul vietii,

ispasind pacatul,

uitatele-i tradari.

Sufletul s-a dovedit a fi o tema recurenta a scrierilor mele (majoritatea ramase ascunse prin sertare sau aruncate pur si simplu la gunoi!), caci, zdruncinata din temelii de filmul „Tacerea mieilor” (si absolut fascinata de Antony Hopkins!) si impresionata pana la lacrimi de teoria transhumantei sufletului, am scris intr-un caiet (pe care il tineam ascuns sub salteaua de la pat) ceea ce avea sa devina, in 2007, volumul meu de debut: DIALOG CU SUFLETUL, teatru absurd. Cam la fel de absurd si obsedant precum piesa «Si cu violoncelul ce facem?» (de Matei Visniec) pe care am vazut-o la Teatrul de Stat Regina Maria din Oradea in anii scolii!

In ultimii ani, lumea literara s-a scindat puternic, exista o lume literara in lumea literara din lumea literara. In paralel cu marile edituri, marii jucatori de pe piata cartii din Romania, au aparut, ca ciupercile dupa ploaie, zeci sau sute de edituri, care „te ajuta” sa publici orice doresti tu, ca doar e pe banii tai. Nu conteaza calitate, nu conteaza cantitate, ca oricum iti asumi totul. Asa ne-am trezit peste noapte cu mii de scriitori si poeti (printre care si subsemnata) de o valoare contestabila. Caci, nu-i asa, cand nu ai un filtru al valorii, cand nu vine cineva sa dea de pamant cu opera ta de proasta calitate, te crezi marele geniu neinteles. Si asa au aparut o serie de cartulii mici, simpatice, cu tot felul de texte, de calitate indoielnica.

Apoi am luat decizia irevocabila de a publica carti beletristice numai prin edituri care sa isi asume responsabilitatea calitatii si sa nu publice orice, pe banda rulanta. Asa ca procesul publicistic a fost incetinit… am multe proiecte in minte, in plan… dar vedem ce va iesi!

Tulburari de personalitate a aparut la Editura Eleprint si a fost o doza de curaj si nebunie in acelasi timp, atat pentru mine, cat si pentru Diana Farca, directoarea editurii. A fost lansata in plina pandemie, intre doua carantine. Asteptarile mele, pe baza feedbackurilor si reactiilor celor din jur, au fost total nerealiste, astfel ca dezamagirea mea a fost majora cand am vazut rapoartele de vanzare. Oare chiar nu se mai citeste poezie?

Mult mai mult succes au avut cartile pentru copii, insa.

Albinuta Uta-Uta (aparuta la editura Editura Creanga Fermecata in 2018) se adreseaza copiilor prescolari si scolari mici, celor care acum descopera tainele cititului (este scrisa cu majuscule). E poate cel mai cunoscut titlu publicat de mine si care ma face sa zambesc cel mai mult. Albinuta Uta-Uta s-a nascut intr-o dupa-amiaza de vara in curtea socrilor: o papadie era vizitata de o albinuta din stupina acestora, un greieras ingana un cricri molcom, iar un fluture isi exersa zborul timid. Iar imaginatia mea a devenit al patrulea personaj, un fel de paiajen care a tesut fire invizibile intre aceste insecte minunate si le-a legat intr-o poveste despre prietenie, munca in echipa si ajutor dezinteresat. Din fericire, intregul tiraj s-a epuizat si nu stim cum vom continua, tinand cont de vremurile prin care trecem!

In 2019 la Editura Brumar a aparut Aventuri in lumea lui Brancusi, o carte aventura, placuta si utila, care exploreaza lumea marelui sculptor Constantin Brancusi. Am incercat sa combin informatiile utile cu scrierea creativa si sa creez o poveste de tip treasure hunt, care sa duca din indiciu in indiciu la rezultatul final. Nu am reusit sa ajung cu cartea in clase asa cum mi-am dorit, ea adresandu-se copiilor de 9-12 ani, caci a venit pandemia, dar totusi succesul ei ne-a incurajat si planuim o a doua editie, mai prietenoasa grafic, si, de ce nu, unele variante traduse, caci Constantin Brancusi este un personaj international de renume.

Pandemia a tinut pe loc si volumul de proza scurta la care am lucrat in ultimii ani, ce va aparea tot la Editura Eleprint: Insemnari din bordel. Povestile (celor) de pe urma. Prostitutia din zilele noastre nu mai respecta stereotipurile din trecut. Odinioara o prostituata era vazuta mai mult ca „cealalta femeie” din viata unui barbat, azi e o intreaga industrie. Nimeni nu nimereste in aceasta activitate din intamplare. Mereu a existat o prima data cand s-a prostituat. Sau cand „a fost prostituata” de cineva. Studiile arata ca multe femei care se prostitueaza au facut-o pentru prima oara inainte de varsta majoratului, unele chiar la 12 sau 14 ani. Un studiu realizat de Institutul National de Sanatate din Statele Unite a scos la iveala ca majoritatea prostituatelor au fost victime ale unei forme de abuz: 73% fusesera abuzate fizic in copilarie, 33% fusesera abuzate sexual in adolescenta sau mai tarziu, 87% fusesera abuzate emotional, iar intre 85% si 93% dintre ele fusesera neglijate. Prostitutia nu este vazuta de femei ca o posibila cariera. Nicio femeie nu isi doreste sa fie transformata intr-o masina de facut sex, care indura orice perversiuni, chiar daca au fost platite. Numai in Bucuresti peste 10.000 de persoane practica munca sexuala. Aceasta carte s-a cerut scrisa datorita acestor victime si pentru aceste victime. Dupa ani de munca cu sute de femei care au trecut prin abuz, trafic de persoane, viol, sclavagism sexual, dupa ani de voluntariat alaturi de persoane private de libertate, unele care au contribuit la drama acestor victime, am simtit nevoia sa spun povestea tuturor acestor tineri si tinere de moravuri usoare, cum le numeste lumea, dar care ascund povesti si suferinte de nedescris. Caci sclavagismul sexual nu are victime doar femei, ci si barbatii pot pica victime. A venit momentul sa rupem tacerea si sa dam Cezarului ce este al Cezarului. Cum am ajuns sa lucrez cu victimele traficului de persoane, nu stiu, a fost o alegere a sortii, insa daca nu ar fi fost ele, nu as fi fost atat de recunoscatoare pentru viata mea de acum si nu as fi inteles problemele cu care se confrunta in realitate. Prostitutia este o incalcare extrem de evidenta si consternanta a demnitatii umane.

Mai ai timp pentru blog?

Imi fac timp! Ma consider o persoana organizata, imi place sa imi planific activitatile si sa ma tin de planificarile facute (nu degeaba, in cadrul activitatilor de coaching de creativitate si idei lucrez si pe organizarea calendarului si a timpului, ba chiar am creat si cateva kituri digitale de organizare si planificare, pe care le-am pus la dispozitie pe blog, pentru cine doreste sa reduca stresul si haosul din viata sa). Asa ca pe blog scriu de toate pentru toti, activitati ce le intreprind, recomandari de carti ce le citim, chestii ce mi se par utile… o varza ce poarta numele Patricia Lidia.

Dar pentru tine, mai ai timp, avand in vedere ca esti, asa cum frumos scriai pe blogul tau, si „mamica de Greuceanu”?

Faptul ca sunt mama de Greuceanu de peste 7 ani mi-a dat oportunitatea de a ma regasi pe mine. Prin ochi de copil am inceput sa vad din nou frumusetea vietii si naturii, punand frana alergarii nebunesti din cotidian. Iar odata cu aceasta frana am descoperit ca ma uitasem pe mine, ma pusesem pe locul n+1. Aveam orice alte prioritati, iar la final de zi picam lata si fara chef sa ma mai ocup de mine. Eram frustrata si agitata, iar asta se vedea, din pacate, si in relatia de cuplu, de familie. Si atunci am zis stop, e momentul sa fac o schimbare. Si mi-am impus schimbarea.

Intr-o noapte, m-am trezit dintr-un cosmar, plangand. Am visat ca eram intr-o viitura cu Greuceanu si cainii si ne inecam. Incercam cu disperare sa-i ridic pe un bustean pentru a-i salva, pe rand, dar cu cat incercam mai mult, cu atat eu ma scufundam mai mult sub apa. Erau oameni care stateau pe margine, la inaltime, si ne priveau, filmau, povesteau, dar in ciuda rugaciunilor si strigatelor mele, nimeni nu ne ajuta. Totul depindea de mine si eu continuam sa ma scufund. Adevarul e ca multa vreme am simtit ca ma inec, ma inec in a avea grija de toata familia mea. Nu regret nimic, sunt atat de binecuvantata sa le pot da totul, dar acest cosmar m-a speriat al naibii de mult si am simtit ca este timpul pentru noi inceputuri. De parca ar fi timpul sa fac o treaba mai buna de a avea grija de mine, astfel incat sa ma pot bucura mai mult de aceasta scurta viata pe pamant, si sa fiu mai puternica si mai impamantata pentru orice furtuna ne asteapta.

Rutina de ingrijire personala este, in ultimul an, o constanta in mintea mea. A devenit un stil de viata. Este una dintre cele mai bune moduri de a ma onora pe mine insami si a-mi aprecia valoarea. Iar aceasta rutina include activitati de self-care si citit. Si pierdut vremea jucand jocuri fara scop, care sa ma rupa de stresul zilnic efectiv.

O intrebare de care nu scapa niciuna dintre intervievatele Chic-Elite: Care este viziunea ta vizavi de femeie si putere? Te consideri feminista?

Acuma nu stiu daca sunt feminista sau nu, nu stau bine la capitolul doctrinelor teoretice si de actiune. Ce stiu sigur (si este dovedit si prin ce am zis cateva randuri mai sus) este ca fiecare gen/sex are propriile calitati si defecte, slabiciuni si puncte forte. Barbatii si femeile nu sunt egali, ci sunt unici, fiecare in parte. Insa asupra femeilor se pune o presiune suplimentara data de credinte limitative si obisnuinte. Nu suntem in competitie cu barbatii, ci suntem in parteneriat. Iar asta ar trebui sa se vada in toate domeniile (ca nu se intampla, e alta poveste, trista, e adevarat!). Modelele vechi de gandire vad femeia slaba, fara capacitatile intelectuale si fizice ale unui barbat, dar cu un suflet mare si spirit gospodaresc, in timp ce barbatul suporta povara responsabilitatii asigurarii traiului. Nu cred ca barbatul trebuie sa fie principalul sustinator financiar al familiei, asa cum nu cred ca femeia este singura capabila sa asigure o educatie (din toate punctele de vedere) copiilor, de exemplu. Armonia si zenul în familie e la mijloc, cand exista un parteneriat si o comunicare eficienta în familie.

Sunt inginer programator, intr-o corporatie, in domeniul automotive, iar in echipa mea de proiect de peste 300 de oameni mai exista doar doua femei cu rol de management, ambele in Mexic. Deci… da, ma consider o reprezentanta a puterii feminine!

Care este reactia ta?
Articol bun
0%
Autor recomandat
0%
Despre autor
Cristina Lincu
Comentarii

Lasa un comentariu

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord