Oana David, numele tau este asociat, inevitabil, cu succesul romanului tau de debut „Intre două fronturi – O iubire secreta din cel de-al doilea razboi mondial”, aparut la editura Hyperliteratura, asa ca o sa incep prin a te întreba: Cine esti cand nu scrii?
Tot Oana care scrie sunt si atunci cand nu scriu. Dar, peste toate, sunt femeie, sotie, mamica de fetita si mamica de catel, nu prea gospodina, dar foarte, foarte fericita.
Cum a inceput totul? Ma refer, desigur, la pasiunea pentru scris. Care au fost etapele prin care ai trecut pana ai ajungi sa-ti tii cartea in maini?
Ei, am inceput de mult sa scriu; sau, cel putin, cu mult inainte sa ajung sa fiu publicata. Am si eu, ca toata lumea, pe langa cel publicat, un roman de sertar – incuiat cu sapte lacate, cum s-ar zice –, plus alte multe sferturi, jumatati, nuvele si proza scurta. Ce n-am incercat niciodata au fost versurile, culmea; de cand am realizat ca vreau sa scriu – asta se intampla pe la sfarsitul liceului –, doar proza am visat. Dar, dintre toate de pana acum, singurul in care am avut cu adevarat incredere si pe care am vrut sa-l vad publicat a fost romanul asta. Cand am scris acolo „sfarsit”, am stiut ca o sa incerc sa-l public.
De ce al doilea razboi mondial? Ai pornit cumva de la date reale? Poate o poveste transmisa din generatie in generatie din familia ta?
Nu, nu, nu este inspirat din fapte reale, desi, bineinteles, ca toata generatia lor, și bunicii mei au trait razboiul, si ca refugiati din Bucovina de Nord, si pe frontul propriu-zis; este fictiune pura, dar care urmareste 100% firul istoriei Romaniei in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. De ce? Pentru ca aveam si noi nevoie de povesti din perioada respectiva. Ca o ironie trista, cele mai frumoase povesti se nasc in cele mai urate perioade ale istoriei. Si, din punctul asta de vedere, are si Romania la istorie nefericita de sa ne-ajunga, si noua, si tuturor generatiilor ce or sa vina. Ar trebui s-o cunoastem mai bine.
E greu sa fii debutant pe piata de carte din Romania? De ce Hyperliteratura si nu alta editura?
Nu stiu daca este greu sa fii debutant, dar sa ajungi sa debutezi este. Si sa fii si citit. Piata de carte din Romania este cum este, nu cred ca are rost sa detaliez, esti in aceeasi barca si stii perfect ce vreau sa spun. Hyperliteratura este o editura mica, dar extrem, extrem de pretentioasa, eu am fost fana lui Andrei Ruse si a „Zarazei” lui cu mult inainte sa ajung sa public la editura lui, deci sa spunem ca lucrurile s-au legat de la sine. Eu le-am trimis manuscrisul, ei l-au acceptat si asta a fost.
Ce sfat ti-ai da tie, celei de dinaintea publicarii cartii, acum dupa ce ai vazut modul in care a interactionat cu publicul?
Ai incredere, ca nu te mananca nimeni.
Cum te promovezi? Crezi ca e suficienta doar promovarea facuta de catre edituri sau e nevoie ca autorul sa se implice si el activ, online si offline?
Autorul trebuie sa se implice cat poate de mult. Mai ales daca este la inceput, asa cum am fost eu. Poti sa scrii o carte fantastica, dar daca lumea nu te vede, nu iti vede nici cartea. Elena Ferrante, care a avut un asemenea succes, de scara mondiala, ramanand complet anonima o vreme indelungata, este numai una. Unica si irepetabila. Autorul trebuie sa fie acolo, mereu la bratul cartii lui.
Te gandesti la traducere? Daca da, in ce limba?
Nu stiu, nu ma gandesc decat vag deocamdata, mai degraba pe post de vis cu ochii deschisi. Dar, daca se va ajunge la asta – iar eu sper sa se ajunga – cred ca logica simpla spune sa merg pe limba germana.
Consideri ca exista o anumita prejudecata a publicului nostru fata de scriitorii contemporani romani?
Nu cred, sincer; intr-adevar, piata noastra de carte este o piata a traducerilor, a mega bestseller-urilor straine, dar nu cred ca asta are in vreun fel legatura cu prejudecatile cititorilor, ci cu nivelul economic general. Cand iti permiti sa iti cumperi cel mult o carte, doua pe luna, in cazul fericit, vrei sa mergi la sigur. Asadar, ce sa alegi, debutantul X din Romania, de care n-a auzit nimeni, sau ultra bestseller-ul New York Times cu un milion de exemplare vandute si tradus deja in 20 de limbi? Iar aici vorbim de marele public; in ceea ce priveste procentul – mic – de cititori hardcore, marii iubitori de carti, care cumpara carti regulat, citesc, fac recenzii si le recomanda mai departe, sunt cei mai infocati sustinatori ai autorilor romani. Sau, cel putin, asa s-au dovedit a fi in cazul meu. Asa ca ia sa profit de ocazie si sa le multumesc.
O intrebare de care nu scapa niciuna dintre intervievatele Chic-Elite: Care este viziunea ta vizavi de femeie si putere? Te consideri feminista?
Ma consider absolut neutra si normala in problema asta a feminismului, problema care, sper din tot sufletul meu de femeie ce adora sa fie femeie, ca nu se va mai pune niciodata in viitorul apropiat.
Foto slider: Libraria Humanitas Sibiu
