Citesti acum…
“Nu stiam ca se poate trai in abundenta emotionala”

“Nu stiam ca se poate trai in abundenta emotionala”

de  Dana Tudoroctombrie 9, 2020

In anul 2016, Silvia Popescu pasea spre o noua viata: lua decizia ca, dupa 35 de ani de viata la oras, sa se stabileasca, impreuna cu sotul sau, Ionut, si cei 3 copii, la poalele muntilor Leaota, micul colt de rai unde infloreste afacerea lor de familie, centrul de echitatie Potcoava. Cum a fost procesul de adaptare si reinventare si cum este viata ei acum, aflati din interviul onest, inspirational, pe care ni l-a acordat.

– Cine este Silvia Popescu?

Sunt un ghem de emotii puternice, energie, ganduri, sperante, recunostinta, judecati si prejudecati, amintiri frumoase (pe cele neplacute tind sa le uit repede), ingrijorari si dorinte, cam ca orice alta fiinta cu constiinta banuiesc. Ma bucur de ceea ce acum da valoare vietii mele, relatia cu partenerul meu, Ionut, baietii mei, dar si cu familia extinsa.

– Desprinderea de oras, de a avea la indemana magazinul, piata etc. ii sperie pe multi. Cum a fost pentru tine procesul de acomodare la un nou stil de viata si ce a presupus?

Detoxifiere este cuvantul care ar exprima cel mai bine starile prin care am trecut. Este un fel de sevraj prin care treci in momentul in care te desprinzi de agitatie. Nu lipsa magazinului preferat este cea mai mare problema, ci linistea care lasa gandurile si ranile emotionale nevindecate sa “urle” tare in mintea ta.

Ca sa inteleaga cititorul, Potcoava este o ferma de cai aflata la 3 km de cel mai apropiat sat, la poalele muntelui Leaota. Liniste si serenitate sunt cele doua cuvinte pe care le asociezi imediat cu locul. Cei 15 cai blonzi, 5 ponei, 2 caini, 9 pisici si 5 vaci cu viteii lor nu fac decat sa intregeasca aceasta atmosfera de loc suspendat in timp si spatiu.

Ca sa ma simt bine departe de agitatia orasului, am trecut printr-un proces de curatire sufleteasca si mentala, am simplificat ganduri si emotii, cam ca atunci cand desfaci foile de ceapa si ramai numai cu miezul ei. Plangi un pic, dar la final este mai simplu de mancat.

– Cat a durat?

Poate mai mult de 1 an de zile a durat procesul de adaptare la noul stil de viata, pe care si eu si Ionut ni l-am dorit pentru familia noastra de la inceput. Dar procesul de detoxifiere continua. Nu poti lasa in urma peste 35 de ani de stil de viata urban si sa crezi ca nu iti modeleaza inca comportamentul si dorintele.

– Ce te-a sustinut cel mai tare in acest proces? 

Ionut, un natural al trairii in mijlocul naturii, in liniste. Fericirea copiilor care se bucura de spatii deschise, animale, plante, copaci. Linistea si calmul din sufletul meu.

– Ce a fost cel mai provocator?

Decizia de a face pasul spre alt stil de viata, fara plasa de siguranta.

– Erai anterior pasionata de elemente ce tin de viata la ferma sau le-ai descoperit pe parcurs?

Ca orice copil, am petrecut cele mai multe vacante la bunici, la tara. Ca adult, am descoperit datorita prietenilor echitatia, ca activitate de agrement. Pasiunea pentru viata la ferma o are insa din plin Ionut. Mie mi-a luat un pic de timp sa reincep sa ma bucur de toate anotimpurile, de ploaie, de vant, de zapada, de frig, de noroi si baltoace, cam ca pe vremea copilariei.

Imi place sa-i privesc si pe oaspetii Potcoava redescoperind viata simpla, ridicand ochii din telefoane si privind padurea plina de culori (mai ales acum in octombrie) si cerul impanzit de stele. Vad pe chipul lor acelasi tip de emotie, de reconectare cu natura, pe care am redescoperit-o si eu aici, la Runcu.

– Cum ti-ai asumat activitati cu totul noi? Ce iti placea sa faci inainte, ce iti place sa faci acum?

Viata este transformare, o curgere (mai lina sau mai putin lina, in functie de deciziile pe care le luam). Unele activitati dispar de pe agenda noastra natural, pentru ca nu mai avem timp, nu ne mai plac sau nu mai avem cercul de prieteni impreuna cu care obisnuiam sa ne bucuram de ele. In aceasta etapa a vietii mele, imi place sa le citesc copiilor mei cartile copilariei, sa ma plimb cu ei prin padurile din imprejurimi, sa alerg, sa savurez un pahar de vin cu Ionut, Marian, fratele lui Ionut, si Cristiana, sotia lui, in weekendurile pe care le petrec cu noi la Runcu. Activitati banale, dar pline de farmec pentru mine.

– Cum se vede acum viata de la tine si nu ti-ai fi imaginat inainte?

Fara suferinta inutila. Nu stiam ca se poate trai in abundenta emotionala, intr-un mod atat de simplu si de curat.

– Din punct de vedere profesional, cum stateau lucrurile inainte de Potcoava si cum te-ai „reinterpretat” din aceasta perspectiva? 

Inainte de Potcoava, eram clasica corporatista, cu provocari exterioare sufletului meu in cea mai mare parte a timpului. Pana nu au aparut copiii, nu am inteles ca cea mai importanta comoara pe care o primim este timpul. Timp pe care il putem petrece cu oameni si lucruri care ne hranesc sufletul sau cu oameni si lucruri care ni-l golesc.

Corporatia mi-a oferit multe situatii de auto-descoperire si sunt recunoscatoare pentru multitudinea de contexte in care mi-a fost oglinda. Dar mi-a si hranit ego-ul intr-un mod negativ. E greu, dar nu imposibil, sa te reinventezi cu un ego inflamat :).

Potcoava imi permite sa imbin rolul de partener, responsabil cu o parte din operatiunile zilnice, cu cel de mama si sotie. Experienta profesionala anterioara m-a ajutat pana la un anumit punct sa inteleg contexte economice, oameni, motivatii, dorinte clienti, analize profitabilitate etc, insa este inca mult loc de invatare si reinventare personala in acest context. Ce simt ca fiind fundamental diferit este relatia foarte personala pe care o am cu aceasta afacere. Dorinta de succes nu vine din orgoliu, competitie cu altii etc, ci din firesc.

– Cum se desfasoara acum lucrurile dpdv scoala, vizite la colegi etc.? Cum te-ai gandit ca vor arata acestea cand va sosi vremea liceului?

Am ales simplitatea. Si traim fiecare clipa cu prezenta, pregatiti sa schimbam orice nu functioneaza pentru noi ca familie.

– Ce impact consideri ca are asupra copiilor acest stil de viata, comparativ cu scenariul in care ati fi continuat viata la oras?

Copiii sunt fericiti si sanatosi. Sunt inca mici, plini de energie, dornici sa exploreze natura. Ionut si cu mine obisnuim sa ii numim “free range kids”. Sunt independenti, curiosi, responsabili, afectuosi, sociabili. Credem ca viata la ferma ajuta mult la dezvoltarea lor. Insa cu atentie si dragoste, copiii tind sa se dezvolte astfel in orice mediu ar creste, la oras sau la tara.

Majoritatea oaspetilor nostri sunt familii cu copii, a caror caracteristica comuna este dragostea pentru natura si animale. Am gazduit multi copii care traiesc la oras si care au o dragoste autentica de verde si aer curat, care pot sa petreaca ore in sir in preajma cailor, dornici sa isi asume responsabilitati legate de ei. Unii dintre acesti copii au ajuns in timp – in cei 5 ani de cand am deschis Potcoava – sa devina voluntari care peste vara petrec timp la ferma avand grija de cai si participand la activitatile de echitatie oferite oaspetilor. Este un stil de viata care poate sa creasca intr-un copil chiar daca traieste la oras.

– Care este relatia lor cu caii, respectiv echitatia?

Baietii nostri iubesc animalele in general, dar mai ales caii. Nu isi doresc doar sa calareasca, ci si sa aiba grija de ei (dupa puterile lor). Copiii se uita cu multa curiozitate la animale si incearca sa le inteleaga reactiile in diferite contexte, se simt responsabili sa le explice oaspetilor ce este bine sa faca si ce nu in preajma cailor. S-a creat o legatura care sper sa supravietuiasca in timp, pentru ca traiul in preajma animalelor este un foarte bun dascal.

– Ce le spui celor care poate ca se gandesc sa se rupa de oras, mai ales in contextul actual, insa ii retin anumite elemente de confort, proximitatea fata de spital, surse de aprovizionare, scoala etc.?

Povestea mea este singura pe care pot sa o ofer, dar ea nu este relevanta pentru multa lume. Fiecare trebuie sa se raporteze la propriul plan de viata, de familie. Atata timp cat ceea ce facem se potriveste cu viziunea noastra de viata, atunci nu este nimic major de schimbat. Proximitatea fata de diversi funizori de servicii este un detaliu important, dar nu hotarator al stilului de viata, atunci cand te raportezi la un obiectiv mai mare decat rutina zilnica. Daca insa confortul este obiectivul principal, atunci viata in afara orasului va produce mai degraba anxietate.

– Daca ar fi sa iti adresezi o intrebare, care ar fi aceea?

Poate: Ce te-a impiedicat sa faci mai devreme schimbarea de stil de viata?

– Cum ai raspunde?

Frica, teama de esec, lipsa contextului, inclusiv a partenerului potrivit. Toate lucrurile bune, esentiale, “life changing”, se intampla la timpul potrivit, care este diferit insa pentru fiecare dintre noi. De aceea, modelele au utilitate limitata. Traim in prezent si singura modalitate de a schimba viitorul este prin deciziile pe care le luam acum.

Care este reactia ta?
Articol bun
100%
Autor recomandat
0%
Despre autor
Dana Tudor
Dana Tudor
Jurnalist, consultant comunicare, personal branding si employer branding Am o experienta de aproape 20 de ani in comunicare si in presa scrisa si online, de business si life-style. Am contribuit la dezvoltarea unor branduri premium in presa romaneasca (Project Manager Eva.ro, redactor-sef Cariere) si am avut ocazia de a interactiona cu mii de manageri, antreprenori si guru internationali din mediul de afaceri, precum si cu unii dintre cei mai buni specialisti din diverse domenii care contribuie la un stil de viata frumos si echilibrat (parenting, nutritie, coaching, vestimentatie, etc.). Principale directii de activitate ale Buticului meu de Inspiratie sunt: employer branding si cursuri de life-style pentru angajatii companiilor, content mastery, PR & media relations, branding personal.
Comentarii

Lasa un comentariu

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord