Acasă Chic Succes „Nu exista arta fara tehnica si nici tehnica fara cunostinte”

„Nu exista arta fara tehnica si nici tehnica fara cunostinte”

20
0
  1. Cine este Maria Mihaiu? Care sunt cele mai importante lucruri care te definesc?

Sunt o maramuresanca „reasezata” in tara mea, de aproape 12 ani cand am „emigrat” in Bucuresti. Ca formare profesionala de baza este ingineria, dar specializarile ulterioare le-am urmat si practicat in domeniul marketingului, al promovarii si managementului.

Lucrurile importante pe care vreau sa le mentin in viata mea sunt respectul de sine si de cei din jur, credinta, adevarul si iubirea de oameni si natura.

  1. Cum s-a nascut pasiunea pentru cosmetica naturista? Ce schimbari a trebuit sa faci in viata ta profesionala pentru a da curs acestei pasiuni? A fost greu, a fost usor? Ca de meritat, sunt sigura ca a meritat!

Atasamentul fata de natura a fost de la inceput, il am transmis din generatie in generatie, dar nu avea atunci in copilarie si apoi mai tarziu, o „identitate”, un nume.

Azi si in ultimii 10 – 12 ani se numeste „cosmetica naturista”.

Schimbarile majore din viata mea s-au intimplat in ultimii 13 ani, dupa venirea la Bucuresti, „adaptarea” aici a fost rapida, deoarece imi placea si imi place si aceasta parte de tara. Schimbarea profesiei in urma cu 10 ani, cand am hotarat cam abrupt sa renunt la profesie si sa invat o meserie si sa studiez, sa analizez plantele, extractele din plante, concentrarile de principii active si efectele lor asupra pielii si al organismului uman in general.

A fost greu, dar si frumos si ofertant. Greu sa incepi sa aplici si sa convingi ca principiile active din plante sunt mai eficiente decat marile brand-uri cosmetice venite si dorite in Romania de ani buni.

Atunci cand crezi in ceea ce faci, iti place ce faci, esti constant, ai rabdare, vin rezultatele ei și, DA, merita!

  1. Cum ai cladit Nativis si ce arii de activitate acopera brandul tau? Te rog sa oferi mai multe detalii despre cursurile tale.

Cu rabdare, tenacitate, studiu, fara bugete remarcabile la inceput, dar cu munca, sigur pasiune, dar si abilitati native. Am avut sansa sa colaborez de la inceput cu un brand romanesc de cosmetice naturale procesate la rece, primele de acest fel din Romania.

NATIVIS de azi, este www.mariamaria.ro fondat in urma cu 8 ani, practic un prim brand cu si despre cosmetica naturista, materializat la inceput intr-un blog, povesti cu retete, cu protocoale de tratamente cosmetice acasa si in cabinet si cu multe altele…

A urmat, firesc, dezvoltarea conceptului prin predarea mai departe a informatiilor la inceput ca specialzare intr-o scoala de calificare profesionala in cosmetica. Apoi am conceput primele ATELIERE de preparare cosmetice naturale – in urma cu 7 ani, precedate de cursuri de specializare in chimie cosmetica, de consilierea despre ingrijirea corecta a pielii si a intregului corp. Au urmat seminarii, ateliere si cursuri de pregatire si specializare in cosmetica de intretinere si preventie a imbatranirii pielii.

Azi am work shop-uri pentru companii in cafenele, restaurante, sali de conferinte.

  1. Romancele inteleg diferenta dintre cosmetica de „supermarket” – sa-i spunem – si cea naturista? Sunt ele interesate de un stil de viata natural?

Majoritatea femeilor informate de azi stiu sa faca diferenta intre un produs „prietenos” cu pielea si un produs bine marketat. Dar, din pacate, azi s-a creat un curent „naturist” care poate fi la fel de periculos.

Exista din abundenta pe internet si in mass media o serie de retete neatribuite si nesemnate din ingrediente extrase din plante. Retetele minune date de persoane publice sau de pseu-docunoscatori nu sunt intotdeauna cele mai bune alegeri. Fiecare persoana are o serie de partcularitati ale tenului, pielii si ale organismului de care trebuie sa se tina seama atunci cand se formuleaza retelele sau, mai grav, uneori remediile pentru diverse afectiuni ale tegumentului.

Da, majoritatea doamnelor sunt interesate sa isi mentina pielea frumoasa, insa o piele frumosa inseamna in primul rand sa fie SANATOASA.

Sanatatea pielii tine de 3 factori: trup, minte si suflet sau altfel spus, sanatatea fiziologica, sanatatea psihica si sanatatea spirituala, acest concept a fost statutat in medicina traditionala orientala, este perfect, si la noi a spus-o insusi Geoarge Enescu:

„Nu devii bătrân fiindcă ai trăit un anumit număr de ani, devii bătrân fiindcă ai dezertat de la idealul tău. Anii ridează pielea, dar renunţarea la ideal ridează sufletul.”

  1. Poti sa ne spui cate ceva despre cum sa-ti pastrezi pielea si tenul tanar si frumos?

Va asteptati probabil sa vin cu ritualuri si retete minune, insa ramine valabil ceea ce spunea Coco Chanel: „Femeia la 20 de ani are figura pe care i-a dăruit-o natura, la 30 de ani are figura pe care i-a modelat-o natura, iar la 50 de ani figura pe care o merita.”  Practic, este o combinatie intre ceea ce spune marele Enescu si inegalabila COCO CHANEL.

  1. Te rog sa ne dezvalui – atat cat se poate – din tainele magiei pe care stii s-o faci din plante, uleiuri esentiale si… multa dragoste. Ce fel produse creezi?

De ce sa nu vii sa inveti aceasta achimie? Asa va dezvalui mult mai multe taine decat pot spune aici.  Este un concept al cosmeticii naturiste l-am botezat NATIVIS = frumusete naturala, unde te pot invata cum sa formulezi in concordanta cu pielea si personalitatea ta produse cosmetice de ingrijire personala.

Pentru a-ti crea propriile produse da trebuie sa „incluzi” in formula si iubire, dar pana acolo mai trebuie si altele fiindca: „Nu exista arta fara tehnica si nici tehnica fara cunostinte”. Asadar, formulele si prepararea cremelor de fata antiageing, cremele hidratante, elixirele din ingrediente naturale, lotiuni de hidratare, masti nutritive si reparatorii, dar si argumentarea DE CE ASA? o poti afla la cursurile MASTER CLASS NATIVIS.

  1. Unde te pot gasi cititoarele noastre?

Ma gasesc cel mai usor pe internet, FB, site-urile, www.mariamaria.ro, www.nativis.ro, la telefon pentru programari la cabinetul de cosmetica.

  1. Mai ai timp pentru tine?

Da, intotdeuna! Asta am invatat ca TREBUIE sa imi fac timp pentru mine ca sa poti darui mai departe….

  1. O intrebare de care nu scapa niciuna dintre intervievatele Chic-Elite: Care este viziunea ta vizavi de femeie si putere? Te consideri feminista?

Femeia este puternica daca ea crede in EA, asta inseamna sa se iubeasca pe sine, iubirea este frumusete!

Ma consider FEMEIE cu atributele feminine de ieri si de azi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Introduceți aici numele dvs.