Mihaela Baran, scriitoare contemporana, intre umorul abundent si binefacator (da, ma refer la minunatele sfaturi ale lui „Guru Mikisor”) si o sensibilitate delicata precum puful de papadie rasfranta in versuri. Doua volume de versuri („Poeme duioase la cap” si „Regretul meu preferat”), doua volume de umor („Texte vesele la cap”).
E greu sa fii Mihaela Baran?
Da! Sunt cel mai greu de suportat om pe care-l stiu. Ma scot din minti! Daca as putea sa plec de langa mine… as face-o fara sa privesc inapoi!
Cum e sa fii scriitoare in Romania secolului XXI?
Superb! Singurul motiv pentru care scriitorii nu mai mor de foame si in mizerie (cum se intampla candva), este pentru ca in timpul liber, adica vreo zece ore pe zi, si-au cultivat fetisul asta cu munca. Practic, scriitorii, in timpul liber si doar ca hobby, sunt prelucratori prin aschiere, desi judecand dupa calitatea scrierilor din ultima vreme, as putea sa jur ca e invers.
In fine, ideea era ca este foarte greu sa fii creativ, la 7 seara, cand te intorci de la munca, intre o ciorba si un ostropel.
Nu te intreb de unde te inspiri, viata virtuala fiind o muza prea generoasa, am dreptate? Ba te intreb. De unde?
Da, virtualul este o sursa inepuizabila de subiecte. In ritmul asta, ne intalnim in 2050, sa-mi promovez „Texte vesele la cap”, volumul 243.
Sper, totusi, sa incep sa lucrez la romanul pe care inca nu il am in cap.
Sa intelegem din titlurile alese ca totul porneste de la …cap? Nu de la inima?
Nimic din ce este cu adevarat important in viata nu porneste de la cap, dar din copilarie, ma urmareste expresia pe care o foloseam cand ma acidulam si eram pe punctul de a dona niste sange, pe nas:
– Bai, nene, tu esti chiar prost la cap?
Niciodata nu am pus intrebarea asta fara sa rad cu voluptate. Imi treceau nervii instant. Inca functioneaza.
Esti inepuizabila. Mai poti?
Asta nu ai de unde sa stii, nici macar eu nu stiu. Cred ca mai degraba ai vrut sa spui prolifica… Scriu des si destul de mult. Cateodata, ciclic, am asa un gol in cap… si de fiecare data imi pica in stomac si mi se face foame, ca de aici si formele generoase.
In fine, intorcandu-ne la perioadele de blank, tot de fiecare data si imi revin. Cine stie, maine poate sa ma pocneasa „pana scriitorului” – (un fel de „pana prostului” in varianta lirica) si sa nu mai pot sa scriu niciun cuvant. Aici e valabil doar pentru „Textele vesele la cap”, pentru ca poezia, una dintre iubirile vietii mele, n-o sa ma paraseasca niciodata… si nici eu pe ea.
Care este publicul tau, feminin prin excelenta?
Da, asa este, se regasesc in textele mele, desi eu consider ca sunt echidistanta si nu favorizez pe nimeni, in sensul ca nu ma traverseaza niciun delir feminist.
Femeile sunt mai aplecate catre chestii catchy, cum ar fi… cam tot ce ofera facebook-ul. Barbatii, daca au putin timp la calculator, se joaca. Nimic gresit pana acum, doar ca asa se explica ponderea mai mare a femeilor.
Suntem la inceputul anului si multi dintre noi ne putem problema rezolutiilor de anul nou. Ce parere ai, functioneaza o astfel de lista sau mai bine renuntam si ne lasam in voia destinului?
Eeeh, aici e discutie mai lunga si mai stufoasa. Daca vorbim de rezolutii care au legatura cu persoana proprie si ce ne-ar placea sa devenim, cu anumite corijari, autocorijari, mai exact, atunci e necesar sa ne parametram un traseu.
Exemplu: la fiecare inceput de an, imi promit ca atunci cand cineva ma supara foarte tare, ma dezamageste, ma ceva… voi plasa in spatele actiunii lui o poveste foarte trista (care, ce crezi, ar putea sa fie chiar reala), care sa ma emotioneze asa de tare, incat sa nu ma pot supara, sau enerva, pentru ca oamenii rautaciosi, sunt in genere oameni foarte tristi, foarte singuri, foarte cumva…
De ani de zile fac asta. Nu ma intreba daca mi-a iesit :). Macar incerc…
Daca vorbim de ce pasi ne propunem noi pentru perioada urmatoare, eventual un plan sentimental, desfasurat pe 12 luni, noi putem sa ne lasam sau nu in voia destinului, putem sa facem ce vrem, nu ne deranjeaza nimeni, doar ca, in timpul asta destinul zambeste si scrie…
Mai in gluma, mai in serios – nu ma decid cum sa abordez aceste intrebari. Dar nu ma pot abtine sa nu te intreb si foarte serios: Care este viziunea ta fata de putere si femei?
Femeile nu au putere, daca ne referim la forta fizica (femeile pot doar sa desfaca borcane ca supereroii din filmele… cu supereroi, in rest, daca ducem un bidonas de apa pana acasa, ne doare mana o saptamana).
Daca ne referim la faptul ca au evoluat mult fata de acum cateva sute de ani, da, asa este, dar nu au capatat niste puteri supranaturale, odata cu emanciparea.
Femeile au fix aceeasi putere cu barbatii, dar pentru ca este o putere capatata mai recent, cred ca noi nu am depasit inca mandria de a ajunge in locuri in care nu aveau acces acum multa vreme, ca altfel nu-mi imaginez de unde par femeile mai magice (ne-a ramas in ADN indemnul: voi sunteti sufragete! Aveti, n-aveti pentru ce sa luptati… luptati! Un fel de „ai, n-ai mingea, tragi la poarta”).
Din pacate, judecam „puterea” unei femei, in raport cu ce face. Nu cu ce este, ci cu ce face. Daca are un job foarte important, credem ca asta este si conditia necesara si suficienta sa fie considerata o femeie puternica.
Personal, cunosc mai multe femei puternice, fara niciun fel de cariera, modeste chiar, care se iau la tranta cu viata zi de zi si nu au confortul unor arme scumpe.
Eh, si toate astea mai in gluma…
Multumesc tare mult! Cartile Mihaelei Baran pot fi comandate aici (butonul Shop now) sau de pe Mihaela Baran.
Lansare de carte
