Nicoleta Svârlefus: „Sa alegem ceea ce ne imputerniceste”

Lucram in biroul unei dragi prietene, care ma gazduise, de ceva vreme. Era bine, ne sarbatoream bucuriile si ne impartaseam cautarile, revoltele sau supararile. Intr-o buna zi, prietena mea a intrat pe usa un alt om. Fusese la un seminar al Nicoletei Svârlefus. Nu stia sa imi spuna punctual ce a declansat schimbarea (vroiam pe loc o reteta!), insa lumina din ochii ei era alta, mai puternica. De atunci, m-am intrebat cine este Nicoleta Svârlefus, dincolo de imaginea sa publica. Am aflat, cu bucurie, o bucatica, din interviul pe care ni l-a acordat.

Cum ai ajuns pe acest drum si la acest nivel (de a fi unul dintre numele reper in dezvoltarea personala din Romania)?
Cautand mereu sa fac ce-mi place si ma bucura, am facut alegeri in consecinta, pas cu pas. Cu cat mai putine compromisuri, curajul de a spune da si puterea de a spune nu. Altfel, nu stiu concret cum am ajuns sau unde. Nu mi-am propus un nivel anume, doar mi-am vazut de drum.

Cum ti-ai dat seama ca aceasta este menirea ta si ce din tine ti-a indicat pasii de dezvoltare in aceasta directie?
Nu stiu daca asta e menirea mea, nici nu sunt convinsa ca exista vreun dat pentru fiecare, pe care sa-l faca si sa-l implineasca aici. M-am simtit intotdeauna responsabila, insa, pentru viata mea si ceea ce manifest in lume. Si mi-am dorit sa traiesc cu gratie, sa fac ceva in care sa ma implic fara rezerve, sa ma simt vie. Am crezut mereu in binele, creativitatea, darurile si frumusetea din oameni si am simtit la un moment dat ca pot si eu sa contribui la a scoate si mai mult la suprafata aceste valente.

Ce din mine mi-a indicat pasii? Acum imi dau seama ca a fost si o rana pe care am purtat-o multa vreme cu mine si din care am functionat. Aceea de inadecvare, de „nu sunt suficient de…” Si am realizat, uitandu-ma in jur, ca aproape toti oamenii cu care interactionam functionau din acelasi spatiu. Asta m-a determinat sa ma uit mai profund la ce pot fi si face, pentru a descoperi si un alt mod de a trai, mai liber si cu mai multa bucurie. Impartasirea face parte din acest mod nou de a trai.

Au existat si „tentatii” de a incerca alte directii profesionale?
In general, daca ma inspira ceva, spun da. Intru, gust, vad, simt daca e potrivit pentru mine. Si daca este, continui, daca nu, renunt. Sunt deschisa mereu la a face si altceva, dovada ca si la acest moment fac mai multe lucruri.

Au existat bariere personale, precum „nu pot”, „mi-e frica”, sau exterioare (precum proiecte care nu au iesit de la prima incercare etc.)? Cum le-ai depasit?
O, da! Mi-a fost frica ori de cate ori am inceput ceva. Imi amintesc ca, inainte de primul meu workshop, eram paralizata de frica. Dar era ceva dincolo de frica, dincolo de toate scenariile care rezultau din ea… o putere rezultata din bucuria, entuziasmul si inspiratia alegerii de a face acel lucru. Si am o vorba: “Ce se poate intampla? Maxim mor!”:)

Cu proiectele care nu au iesit din prima, e alta poveste. Am observat ca, daca merge greu ceva, fie nu mi-e potrivit si e mai bine sa renunt, fie e nevoie sa ajustez ceva in mine pentru a usura lucrurile. In orice caz, cand apar astfel de situatii, incep sa-mi pun intrebari si sa ma uit mai atent cum creez greutatea cu care ma confrunt. Intotdeauna raspunsurile pe care le primesc fac diferenta.

Poti sa ne relatezi o intamplare foarte puternica / semnificativa pentru dezvoltarea ta profesionala?
Nu stiu daca e o intamplare, dar a fost un moment esential… Stiu ca la inceput credeam ca fac pentru oameni ceea ce fac, ca sa-i ajut. Apoi, la scurt timp dupa ce am inceput, am avut revelatia ca nu fac nimic pentru altii si nimeni nu o face. De fapt, tot ce facem, facem pentru noi, pentru ca alegem sa traim si sa experimentam ceva sau altceva. Aceasta constientizare a schimbat radical totul. Mi-a adus disconfort pe moment, iar ulterior mi-a adus libertate de expresie si rezultate din ce in ce mai bune in lucrul cu oamenii.

Si a mai fost un moment… Era in 2012. Eram pe finalul unui workshop de doua zile si aveam un sentiment de gol, dublat de epuizare. M-am intrebat ce e, ce simt si ce sa fac cu ceea ce simt. Apoi mi-a venit răspunsul: eram eu insami, intr-o perioada de transformari interioare si aveam nevoie de timp pentru a-mi cristaliza noile constientizari si a le putea transmite. Acel moment, in care i-am spus asistentei mele „este ultimul workshop pe care-l fac, habar n-am pana cand, habar n-am daca voi mai face vreodata”. Si 7 luni nu am mai organizat niciun eveniment. A fost o provocare pentru mine sa ma ascult si sa fac aceasta pauza, neavand nicio garantie, nici un reper clar in viitor si nicio explicatie rationala. Dar faptul ca am facut-o mi-a dat foarte multa putere. Si e puterea pe care ne-o da orice alegere pe care o facem din adevarul nostru, din incredere in ce simtim ca e bine sa facem.

Ai mentori / modele care te inspira? Care sunt cele mai puternice lectii pe care le-ai invatat datorita lor?
Sunt multi oameni, frumos asezati in mintea si inima mea, datorita contributiei pe care si-au adus-o in calatoria mea. Au fost mentori, au fost si modele… Dar unul dintre acesti oameni a schimbat cu adevarat ceva fundamental in mine, prin anul 2007. M-a sprijinit sa-mi vad rezistentele, incrancenarea si cadrul limitat in care imi traiam viata. M-a provocat sa ma intind dincolo de toate acestea, m-a asezat cu fata catre minciunile pe care mi le spuneam si imaginea victimei care eram. A fost o scuturatura zdravana, pentru mine, si un inestimabil dar, in acelasi timp.

Astazi, consider ca peste tot avem “mentori”. Iar ei sunt creatiile noastre, ii aducem in realitatea noastra pentru ca vrem si alegem sa vedem ceva, sa cream ceva. Unii nu sunt deloc comozi. 🙂

Modele… hm, prefer sa nu am. Cred ca e important sa descoperim cine suntem, diferenta care suntem si sa cautam mai putin in alții, luandu-i de modele.

A fost un moment X care a declansat startul vietii tale, asa cum ti-o doresti? Care a fost acela?
Nu a fost un moment, nu e ca si cum viata mea incepand din momentul x conteaza, iar cea de pana atunci nu. Am invatat sa-mi iubesc viata in intregime si consider ca TOATE momentele ma alcatuiesc si imi alcatuiesc viata. Pana la urma, viata e creatia mea, asa cum e ea.

Dar daca vorbim despre momentul in care am simtit ca vreau o schimbare majora, acela a fost undeva prin 2003, cand nimic nu ma mai multumea, nimic nu era suficient de frumos, aveam motive de vaicareala mereu, eram din ce in ce mai suparata pe mine si pe ceilalți. Si atunci am decis ca e momentul sa ma caut, am acceptat ca in mod cert cauza sunt eu…

Poti sa impartasesti cu noi obiceiurile tale zilnice de petrecere a timpului cu tine, pentru dezvoltarea ta (conectare cu sine, meditatie etc.) si care este impactul fiecaruia in viata ta (de ce l-ai ales pe el si nu altul)?
Petrec foarte mult timp cu mine, chiar si cand sunt cu altii. Prin urmare, nu e nevoie sa recurg la cine stie ce tehnici pentru a ma conecta cu mine. Prezenta insa e un exercitiu permanent. Si respiratia constienta. Muzica nu lipseste niciodata din casa mea. A, si timpul petrecut pe indelete dimineata, pe care il umplu cat de curat si frumos pot. Uneori ma joc, aleg cate un cuvant pentru ziua respectiva si stau in el. Si vad ce creeaza asta, la ce ma face atenta. Sau ma joc, punand intrebari si sunt atenta la ce vine in urma acestora.

Uneori ma simt incarcata si agitata, si atunci fac curatenie in cap… alteori intreb cu ce pot eu contribui in viata mea si a celorlalti in acea zi. De cele mai multe ori, ma intreb, inca de dimineata, la ce pot renunta in ziua respectiva, ce pot crea, ce mi-ar placea sa fac pentru bucuria mea, ce as putea adauga vietii mele.

Esential pentru mine acum este sa ma simt. Sa ma intreb. Sa stau in contact cu adevarul meu, cu ceea ce stiu, in fiecare alegere pe care o fac. Sa raman treaza. Sa ma intreb ce vreau si sa aleg in functie de raspunsul corpului meu. Uneori ma gasesc acasa, alteori sunt cu mintea pe campie:)

Ai zile proaste, cand energia e jos, lucrurile nu se intampla asa cum ti-ai dori etc. Ce faci atunci?
Da, sunt si astfel de momente sau zile. Ce fac? Ma opresc. Cand ma prind ca am greutate cu ceva sau cu mine. Ma opresc din gandit, din vrut, din asteptat. Si observ. Si apoi intreb toate intrebarile care-mi vin, pentru a intelege ce este, de fapt, dincolo de acea stare. De multe ori, o dau in ras, cand realizez cat de simpatica sunt in greutatea pe care am creat-o sau in ambitia de a ma zbate si a ma incrancena fix ca „mata pe burlan”.

Oricum, conteaza foarte mult abordarea oricarei stari, a nu judeca nicio situatie sau stare ca fiind gresita. Astfel, exista in orice moment si orice situatie, oricat de involburata sau „jos” ar fi aparent, undeva in fundal, pace si acceptare. Am incredere in orice simt si traiesc. Si e bine asa.

Ce consideri ca este esential sa luam din abundenta de informatii si abordari / terapii legate de auto-cunoastere?
– Ceea ce ne imputerniceste, ceea ce stim ca ne este potrivit. Fiecare om are un bun simt (simt bun) la care se poate raporta. Nu tot ceea ce ni se pare ca e valoros, ne si foloseste. De aceea, nu trebuie sa luam tot ce ne apare in cale. Avem alegere. Si intelepciune interioara. Dincolo de orice spune orice specialist, autor, profesor, trainer etc, noi suntem, prin intuitia si cunoasterea noastra, ultima instanta care decide ce primim si ce nu, ce folosim si ce nu.

– Ceea ce functioneaza pentru noi. Experienta m-a invatat sa acumulez mai putina informatie si sa practic mai mult. Sa vad ce functioneaza pentru mine. Un curs, o terapie, o tehnica poate functiona pentru mine dar nu e obligatoriu sa functioneze si pentru tine. Sau invers. Ceea ce nu inseamna ca tehnica e gresita, ci doar ca nu functioneaza pentru tine. Si nici ca tehnica e buna, ci doar ca functioneaza pentru mine.

Ce urmeaza pentru tine, in acest an? Ce iti propui?
La inceputul acestui an, mi-am propus sa renunt la a ma judeca si la a-i judeca pe ceilalti. Stiu, pare o utopie, dar asta este angajamentul meu. Si mi-am propus sa creez ceva nou, sa simt ceva nou. Sa ma uimesc mai mult, sa traiesc cu mai multa curiozitate si inocenta, intr-o descoperire permanenta a ce mai e posibil, dincolo de ceea ce credeam ca e posibil. Mi-am mai propus sa fiu blandete, pace, bucurie si usurinta. A, si sa traiesc pe indelete, totul.

Ce crezi ca este important sa adaugi la finalul acestui interviu si nu te-am intrebat?
Multumesc.