Rasfatata, binemeritat, de fani, Racheta, Ramona Farcau este una dintre cele mai bune handbaliste din Europa, fiind vicecampioana mondiala la handbal, multipla campioana nationala si golgheterul Jocurilor Olimpice din 2008. Am stat de vorba cu Ramona despre competitie, emotii si ce inseamna sa fii printre cei mai buni.
De ce handbal? Si de ce de performanta? Cum s-a intamplat sa pornesti pe acest drum?
Initial am inceput sa practic atletismul, iar pe la 13 ani parintii m-au indrumat catre un sport de echipa, in ideea de a ma modela intr-o echipa, intr-un sport colectiv. Ei imi spuneau ca practicarea unui sport de echipa ma va ajuta sa devin mai altruista, mai cooperanta, mai deschisa catre ceilalti. Astfel am ajuns la handbal si am descoperit ca imi place foarte mult, mai ales prin ideea de a te impune in fata celorlati, de a-ti castiga locul in echipa, pentru a arata ca esti cel mai bun. De ce de performanta? Pentru ca succesul este singurul argument pentru a face un lucru de calitate.
Rezumand la maxim, am putea spune ca viata ta este competitia. Ce inseamna competitia pentru tine?
Viata este o competitie, un ciclu permanent de experiente din care trebuie sa stii sa te mobilizezi pentru a iesi cel mai bun. Sportul m-a modelat in sensul dezvoltarii nevoii de performanta, in sensul ca m-a conectat in permanenta cu rigorile unei vieti asezate, dupa reguli si principii specifice. In acelasi timp, sportul m-a invatat ca atunci cand faci ceva cu pasiune, ai toate sansele sa reusesti in viata. Pasiunea si preocuparea pentru ceea ce faci sunt cele care iti dau mereu puterea sa treci peste momentele dificile ale vietii si iti mentin mereu treaza motivatia de a fi cel mai bun. Competitia inseamna de fapt progres, nu doar in sport, ci sub toate aspectele vietii.
Ai lucrat o perioada cu un psiholog sportiv. Ce valoare a adus asupra jocului si a performantelor tale acest lucru? Care sunt cele mai importante „lectii” pe care le-ai primit de la acesta?
Am lucrat cu un psiholog la Oltchim, in perioada in care Oltchimul era varful de lance al hanbalului romanesc, la echipa nationala si la CSM Ploiesti, o scurta perioada, unde am reusit sa legam o echipa frumoasa. Rolul unui psiholog este foarte important in viata unui sportiv care isi propune sa faca performanta, atat in cazul sporturilor individuale, cat si in cazul celor colective. Psihologul te ajuta si atunci cand incepi sa urci in cariera, dar si atunci cand esti in top si vrei sa te mentii. In sportul de performanta nu ai cum sa ajungi la nivel inalt daca nu ai un mental puternic, pentru ca doar asa reusesti sa faci fata situatiilor speciale cu care te confrunti si sa treci peste obstacole. Psihologul, ca membru al unei echipe, ar trebui privit cu aceeasi incredere cu care este investit medicul sau preparatorul fizic. Din nefericire, in Romania, ideea de psiholog este privita inca cu suspiciune pentru ca oamenii din sport, asemenea societatii, nu au deschiderea de a accepta sau de a intelege necesitatea unui astfel de specialist.
Una din lectiile pe care le-am adoptat in urma sedintelor psihologice este: ”ceea ce nu poti impiedica, grabeste!” Este un proverb german despre succes si eficienta, pe care ar trebui sa-l aplicam ori de cate ori avem tendinta de a ne plange de ceva sau sa ne irosim timpul cu experiente neplacute.
Poate esti la curent cu diverse sfaturi vehiculate in media si in carti, legate de ce sa faci la inceput si final de zi pentru a avea o viata de succes. Ai putea sa imi spui cum isi incepe si cum isi incheie ziua o campioana?
Cu o cafea si multa dragoste:)
Imi place sa-mi traiesc viata, nu sa urmez “retete” ale fericirii, cosmetizate artificial. Fiecare om are povestea lui si implicit drumul lui spre succes si fericire si tocmai de aceea nu ma raportez la experienta altora si nu ma compar cu ceilalti.
Ai zile mai putin bune, momente de indoiala? Ce faci atunci? Cum te „mobilizezi”?
Actionez conform principiului “ceea ce nu poti impiedica, grabeste!”, accept ca nu putem functiona, clipa de clipa, precum niste roboti si incerc sa gasesc solutii pentru situatia respectiva.
Ce crezi ca te-a ajutat sa fii printre cele mai bune din lume in domeniul tau?
Pasiunea, interesul, preocuparea permanenta pentru ceea ce fac, dorinta de a face bine tot, ambitia de a dovedi ca sunt un sportiv valoros si de a ma mentine in permanenta sus. Personal, mi-as dori sa vad la tinerele handbaliste din ziua de azi ambitia si dorinta de a fi cele mai bune, de a-si propune mai mult decat ceea ce cred ca pot reusi si sa incerce sa isi depaseasca limitele. Handbalul este un sport superb, care le poate oferi perspective si satisfactii imense.
Ti s-a intamplat vreodata sa iti fie teama / sa ai emotii inainte de a intra intr-o competitie? Ce ai facut?
Ca sportiv de performanta, ai tot timpul emotii, dar pozitive, constructive. De cele mai multe ori lumea confunda emotiile de joc cu teama, care este tot o emotie, de altfel, dar una negativa. Sportul presupune emotii, atat pentru protagonisti, cat si pentru public, pentru ca implica o mare doza de neprevazut. Personal imi place sa spun ca emotiile de joc se confunda cu pasiunea pentru ce faci. Fiecare meci e plin de surprize si este ca si cum ai deschide in fiecare saptamana o cutie cu cadouri, fara sa stii ce se afla in interior. Sportivii, ca si artistii, de alfel, trebuie sa faca totul cu emotie, pentru ca emotia iti da puterea de a-ti atinge obiectivele. Despre teama nu poate fi vorba, pentru ca iubesc ceea ce fac si nu are cum sa-mi fie frica de ceea ce fac cu pasiune.
Ne poti povesti care este acel moment din cariera ta care a constituit o lectie puternica pentru tine?
In toata cariera mi-a placut sa ma orientez asupra lucrurilor pozitive: bucuria de a fi in teren, de a face ceea ce imi place, de a fi apreciata de public, de a obtine performante, iar atunci cand accidentarile m-au tinut departe de teren, am invatat cat de importanta este sanatatea si ca toate celelalte lucruri dupa care alergam devin nesemnificative atunci cand nu esti sanatos.
Ai avut un mentor, un model?
Nu m-am orientat niciodata dupa o singura persoana. Am invatat cate ceva de la toti oamenii valorosi care au trecut prin viata mea.
Ai schimbat cateva echipe in cariera ta. Cum este sa te integrezi intr-o noua echipa, ce ai observat ca este important?
Fiind o persoana sociabila, pot spune ca mi-a fost usor sa ma adapdez, indiferent de colectivul din care am facut parte, am legat usor prietenii, unele dintre ele pastrandu-se chiar dupa zeci de ani si m-am simtit bine peste tot. Asa cum am mai spus, iau de la viata tot ce este mai frumos.
Fiecare dintre noi are „cuibul” sau de unde isi ia linistea. Care este „cuibul” tau?
Locul in care ma simt cel mai bine este acasa, inconjurata de liniste si iubire.
Este ceva ce nu te-am intrebat dar consideri ca este important sa ne spui?
Da, “cat timp intentionez sa mai joc”, iar raspunsul ar fi “cel putin inca 5-6 ani, apoi fac o pauza si revin”!:)
