Mi-e dor de mine

Nu conteaza cine sunt si de unde vin. De dragul scriiturii, numiti-ma Tina. Stiu ca nu poti invata din greselile altora, insa aveti atatea de facut, incat macar pe asta sa nu o repetati.
Mi-e dor. De mine. Mi-e atat de dor, incat ma doare lipsa mea din propria viata. Acum cativa ani eram plina de viata, cu o familie fantastica si un job minunat. Eram plina de viata si de bucurie. Asteptam Craciunul doar ca sa fim impreuna „big, happy family” si sa ne bucuram. Ne distram gatind, pregatind cadouri, decorand bradul si bucurandu-ne unii de altii. Eram atat de nebuna, incat am dat tot salariul pe bomboane de pom: zeci de kilograme. Nu era snobism, ci doar bucurie si distractie.
Mi-e dor de mine, cea care cumpara cadouri cat sa umplu juma’ de casa si sa nu aiba loc sub brad. Pentru toata familia care impreuna aduna 12 suflete. Nu cadouri scumpe, nu bijuterii; doar amintiri frumoase. Nicio imagine nu e mai frumoasa decat cea a teancurilor de hartie rupta de la cadouri. Sa te uiti la fiecare si sa ii vezi bucuria din ochi: de la copii la adulti; pentru ca fiecare este de Craciun un copil.
A trecut timpul, am facut alegeri proaste si am ajuns sa traiesc tot ceea ce condamnam la alte femei: „cum sa stai acasa sa nu muncesti! Esti rucsac sa stai atarnata?” sau „cum sa stai pe banii altuia, esti handicapata” ori „daca vrei sa faci un cadou, o sa furi de la partener?”. Eram virulenta si chiar agresiva.
Am ales sa renunt la mine pentru a-i face fericiti pe cei din jur, nestiind ca fericirea mea ii bucura pe ei. Am ajuns acum sa ma ascund si sa ma simt vinovata ca nu le mai pot oferi celor din jur bucuria cu care erau obisnuiti, pentru ca a fost inlocuita de vinovatie, iar sclipirile din ochi, cu lacrimi.
Am aflat ca norocul are termen de expirare si va recomand sa nu renuntati la voi pentru altii. Inainte de a alege, alegeti-va pe voi pentru ca doar asa le puteti fi alaturi.
Banii vin si se duc, amintirile sunt cele care raman peste timp. Si cum se simt cei din jur.

Tina