Sunt mama a doi copii minunati. Cu Sofia am inceput munca la 1 an si 3 luni. Cu Victor, am inceput la 11 luni. La inceput aveam impresia ca am sa pierd multe momente Kodak, sa zic asa, mai ales ca inca il alaptam. Ma bantuia gandul ca nu am sa reusesc sa echilibrez situatia. Cu job si un copil a mers, dar acum cu doi copii mici? Am inceput cu program de 6 ore, platite 8 bineinteles (mamici, aveti drepturi daca alaptati!).
Spre surprinderea mea, nu am simtit aproape deloc pierderea momentele pretioase. De cand intram pe usa pana dis de dimineata le acordam timpul necesar. Pentru joaca, mancare, dragalaseala, povesti si alte activitati.
Acum, pe langa job si familie, am decis ca vreau mai mult. Am un blog micut, caldut, informativ, curios, vesel. Asa ca mine. Echilibrul intre job si familie nu a venit asa, pe un norisor roz, plin cu sclipici si unicorni. Dar a venit. In primul rand „let go” e ceea ce imbratisez. Nu ma simt vinovata ca am plecat la job si mi-am lasat copiii la gradi sau acasa cu bunica lor. Eficienta mea la job se regaseste si acasa. E adevarat ca nu prea mai am timp de o ciocolata sau sa rontai ceva fara 2 omuleti curiosi langa mine, dar imi place situatia asta. M-am obisnuit cu ei si nu imi vad viata altfel. Am noroc de un job ok. Prioritizarea este primordiala, acceptand faptul ca sunt zile si zile.
Am plecat de la job cu lacrimi in ochi cand am fost sunata ca piciul are febra 39.5.
Cel mai important lucru este ca nu sunt singura. Sotul meu este mana dreapta. Este implicat in cresterea copiilor. De fapt, este al treilea copil :).
Echilibru inseamna pregatire, staruinta, implicare. Pregatesc de cu seara tot ce am nevoie pentru a doua zi. Asa am timp dimineata pentru pregatitul copiilor, am timp sa ii iubesc, sa ne imbratisam, sa ii asigur ca ne vedem la ora 17:30. Echilibrul se traduce prin timp. Acord timp si jobului si familiei. Si blogului, mai nou. Ma impart. Cu totul. Dau totul.Cateodata mai pastrez un pic si pentru mine. Atunci simt vinovatie. Dar am invatat sa „let go”.
Incurajez mamicile care revin la munca. Mami, trebuie doar sa te impaci cu situatia! Poate este greu la inceput. Poate adaptarea este dificila, dar daca gasesti ACEL echilibru necesar familiei tale, o sa reusesti. De cand am devenit mama pentru a doua oara, am inceput sa citesc carti despre parenting, familie. Carti despre dezvoltare personala. Carti. Din toate am inteles ca trebuie sa ai o relatie sanatoasa tu cu tine insati, pentru a avea o relatie sanatoasa cu cei din jurul tau, fie familie, prieteni, job etc.
Munca de acasa pare a fi usoara, privita din afara. Eu nu cred asta. Ca mama, lucrand de acasa ai beneficii majore. Avand copii, esti alaturi de ei non-stop. Asta in cazul in care nu asamblezi drujbe :). Este usor si greu in acelasi timp. Vrei sa muncesti ceva si exact in acel moment piciulica vrea sa iti arate cum se sterge pe maini singur. Sau cum isi baga capul in acavriu, sau cum face pipi pe covorul cel nou.
O mama care munceste de acasa stie ce spun. O mama care vrea sa inceapa sa munceasca de acasa trebuie sa stie ca o sa intalnesca tot felul de situatii. Trebuie sa fie pregatita. Echilibrul este cheia. Poti sa asisti la actiunile inedite ale copiilor si apoi sa reiei munca. Sau poti sa amani si sa reiei. Totul depinde gestionare, prioritizare, asumare. Mamicile care muncesc de acasa trebuie ,in primul rand, sa realizeze fapul ca isi asuma resonsabilitate dubla: munca si familie in acelasi timp, sub acelasi acoperis. Chiar daca esti acasa, ai termene limita, intampini dificultati, perioade aglomerate sau lejere, probleme de tot felul. Pe de alta parte, ai posibilitatea de a fi alaturi de puiutii tai non-stop. Si asta merita din plin. Recompensele sunt incomesurabile!
Trebuie sa existe un echilibru in viata: un echilibru al afacerilor, familiei şi oportunitatea de a invata şi preda, zicea Chuck Feeney.
Ce-dor-mi-e-sa-stau-acasa-Ana.
Sunt Ana, o mama curioasa. Ador negrul, ciocolata si am un tatuaj. Imi place sa crosetez ganduri de tot felul.
[…] Mami la munca […]
Ana, cu ajutorul unei bone, cu siguranta ca treci mai usor prin asta. Si, fireste, daca iti permite situatia financiara. Nu stiu daca tu ai avut pentru copiii tai parte de una sau te-a ajutat cineva apropiat, ca sa suplineasca lipsa ta. Nu reiese din textul tau. 🙂 Dar nici nu cred ca au ramas in casa singuri, astfel ca am concluzionat singura acest aspect. Altminteri, mamele, in cele mai multe cazuri, aleg sa ramana acasa, si de-aici poate si anumite frustrari sau mici nefericiri. Mersul la „job” pare a fi o terapie grozava pentru o nevasta devenita mamica. Asta am inteles eu, citind textul tau, fiindca a fost scris intr-o nuanta vie, nelasand loc „mortaciunilor” aferente situatiilor matrimoniale obisnuite. Si stii ce am mai inteles? Ca se poate si asa! Se poate orice, pana la urma!