Cristina Lincu, jumatatea echipei care a initiat proiectul Chic-Elite, marcheaza in aceasta luna un moment eveniment pentru ea si, speram, si pentru draga noastra comunitate: lansarea cartii sale, „„Mama de 3, femeie de 10! Sau… invers?”. Din culisele aducerii in realitate a acestui proiect ambitios, mai ales pentru o mamica de trei baieti ghidusi, va invitam sa aflati din interviul de mai jos.
– Cum ti-a venit ideea de a scrie o carte?
Ideea de a scrie o carte (si poate nu numai una) este foarte veche. Probabil ca am mostenit „virusul” de la parintii mei, mama fiind traducatoare, iar tata, scriitor, traducator si caricaturist – de altfel, „Mama de 3, femeie de 10! Sau… invers?” ii este dedicata tatalui meu care, din pacate, nu mai este printre noi.
Pentru mine, a-ti aduna gandurile, ideile si intamplarile intre copertile unei carti reprezinta un act de „spovedanie” publica prin care te daruiesti oamenilor. Cu alte cuvinte, un act de generozitate si de iubire fata de viata si semeni.
– De ce o carte si de ce despre tine si ghidusii tai?
Totusi, trebuie sa-ti spun ca in ziua in care am inceput sa scriu primele randuri nu m-am gandit ca se vor materializa chiar ele intr-o carte, totul s-a „copt” pe parcurs. M-am gandit doar sa impartasesc in povestiri scurte intamplarile prin care trecem ca familie, insotiti de genialele replici si principii de viata ale copiilor. Pentru ca inainte sa apucam sa-i „corupem” definitv, copiii traiesc intr-un univers pur, aparent ilogic, insa in realitate, viu, real, legat de esente la care noi doar prin intermediul lor (din pacate) mai avem acces.
In plus, odata trecute, in ciuda inerentelor stari de tensiune pe care acestea le provoaca, toate nazdravaniile devin amuzante, simpatice, menite sa bucure. Devin o adevarata „terapie” a sufletului oferita cu zambetul pe buze tuturor, dar, mai ales, parintilor.
– Ce iti doresti de la aceasta carte?
Incep prin a spune ce nu doresc de la ea – si anume nu trebuie sa fie perceputa ca o viziune asupra parentingului (ca e la moda acest termen). Cartea nu da sfaturi, nu cearta pe nimeni, nu reproseaza nimic nimanui si nici nu ridica in slavi un tip de educatie anume. Nu.
Imi doresc ca oricine parcurge macar cateva randuri din carte sa zambeasca cu gura pana la urechi si sa se intoarca in propria copilarie, acolo de unde ne tragem cu totii seva. Sa se simta cu bateriile reincarcate, bine dispus si gata de a infrunta din nou rutina zilnica.
– Care este sentimentul pe care il ai la gandul ca alti parinti vor citi cartea scrisa de tine, cu peripetiile tale si ale celor trei baieti ai tai?
Bucurie, sincera sa fiu. Si sper ca multi parinti sa se regaseasca in ceea ce povestesc eu si astfel sa inteleaga ca nu sunt singurii care trec prin acest tip de intamplari si, mai ales, sa nu se mai judece (si nici pe altii) si sa prinda curaj sa le impartaseasca. Sa vada ca mai sunt parinti care gresesc si care nu se sfiesc sa vorbeasca despre asta. Tocmai de aceea, nici nu am pus accent pe detaliile personale (dar si pentru ca nu doresc sa-mi fac copiii vedete, desigur, nu acesta este scopul cartii).
– In calitate de mamica de 3, printre multe alte proiecte, cum ti-ai gasit timp si energie sa duci la bun final acest proiect?
Cunosti expresia „printre picaturi”? Asa am scris, timp de doi ani. Cu pauze, cu fragmente sterse si rescrise, ce sa mai, ca o adevarata scriitoare:)
– Ce au spus ghidusii tai cand au aflat ca sunt eroii unei carti scrise de mama lor?
Nu stiu daca au inteles exact ce presupune asta, insa mi-au promis ca de-abia asteapta sa o citeasca! In plus, s-au apucat si ei sa-si transforme carnetelele in „carti” pline cu desene sau alte insemnari. Da, se pare ca imi fac datoria sa dau „virusul” mai departe, in neam.
– Le-ai citit fragmente? Daca da, ce reactii / comentarii au avut?
Nu, pentru ca vreau sa se redescopere singuri, citind-o.
– Ai avut anumite superstitii, ritualuri sau alte lucruri importante pentru tine care sa te motiveze pe parcurs?
M-au motivat replicile lor, explicatiile, indemnurile, declaratiile de iubire si tot ceea ce ei au de comunicat, in fiecare clipa.
– Ti-ai impus anumite reguli legate de scris, de genul dead-line-uri saptamanale, obiective zilnice etc.?
Niciodata. Ar fi fost greu de respectat. In plus, am scris in functie de intamplari si de ceea ce realitatea mi-a oferit. Iar asta este imprevizibil mereu, oricat ne place noua sa credem ca detinem controlul. Cu alte cuvinte, nu a fost vorba de disciplina, de obiective si de dead-line-uri in niciun moment. Am abordat-o ca pe un jurnal. Ce alta metoda mai buna de a-ti pastra amintirile decat sa le incredintezi atat hartiei, cat si publicului?
– Cum ti-ai stocat informatia care a stat la baza povestilor din carte, glumele copiilor, „perlele” lor unice si usor de uitat, in iuresul zilnic etc.?
Notand de fiecare data – pe un colt de servetel, in telefon, pe te miri ce bon ratacit din geanta. Mai greu a fost sa le pun cap la cap, sa le gasesc pe toate (mi-ar fi parut rau sa ratez ceva). Si majoritatea parintilor stiu asta, caci si ei isi noteaza (sau macar isi propun sa tina minte) ce spun copiii lor. Adesea acestia creeaza momente unice de emotie sau intelepciune diafana si ele merita pe deplin sa traiasca dincolo de momentul aparitiei lor.
– Cand va fi lansata si unde o vom putea gasi?
Cartea „Mama de 3, femeie de 10! Sau… invers?” va fi lansata la targul Bookfest (24 – 28 mai, la Romexpo, Bucuresti) si va putea fi cumparata apoi online de pe site-ul editurii Bookzone. Dar cine doreste sa o citeasca inaintea tuturor, se poate deja inscrie aici. In plus, pe site-ul meu de autor, gasiti cateva fragmente din carte. De asemenea, va astept si pe pagina mea de facebook.
– Care este mesajul tau pentru mamicile de 1, 2 sau mai multi ghidusi, care trebuie sa faca slalom zilnic printre activitatile profesionale, familiale si personale?
Ca se descurca minunat si ca sunt niste eroine pentru mine. Si ca, in viitor, copiii lor isi vor aminti cat de mult au fost iubiti si nu neaparat cat de multa ordine era in casa sau cat de bine au avut calcata camasa la scoala. Cu alte cuvinte, nici macar sa nu incerce sa faca totul perfect, caci nu conteaza. Sa faca ce le spune inima, caci „inima iubeste toata viata”, asa cum bine m-a invatat pe mine mijlociul meu.
De asemenea, sper sa primeasca cu sufletul deschis darul pe care li-l ofer sub forma de carte.
Multumesc!
