Tabloul Automat (1927), Edward Hopper (reproducere)
La o ora tarzie, o femeie sta
la o masa intr-un restaurant gol, uitandu-se tinta la ceasca de cafea din fata
ei. In spatele ei o fereastra mare cat un perete prin care nu se vede nimic din
viata orasului. In acest dreptunghi negru se reflecta intens lumina a doua
siruri de lampi.
In tabloul Automat (1927), Edward Hopper exprima singuratatea in cele doua
aspecte ale ei: ca fapt – femeia este
singura, dar, mai ales, ca stare – femeia pare
singura. Expresia fetei, atmosfera artificiala a localului si fereastra
intunecata ce delimiteaza spatiul interior de cel exterior sugereza pregnant starea
emotionala a femeii.
Cine nu se recunoaste in personajul
lui Hopper? Cu totii stim cum este sa fii singur, dar, mai ales, cum este sa te
simti singur.
Experienta singuratatii este benefica
daca reprezinta o oportunitate de reflectare asupra propriei vieti, de reevaluare,
de concentrare pe luarea unor decizii, de creatie. Singuratatea poate inseamna pur
si simplu sa stai linistit, cu tine insuti, macar pentru o perioada scurta de
timp, departe de indatoririle sociale sau familiale. Virginia Woolf recunoaste,
de exemplu, in Jurnalul unei scriitoare,
ca gusta „luxul unei zile de singuratate, o zi de liniste,” in care expresia
fetei ei este cea naturala, nu cea pe care trebuie sa o afiseze in societate.
Adancirea in starea de singuratate
poate avea, pe de alta parte, efecte grave, chiar dezastruoase. Ne ascundem in
spatele unor ziduri reale sau invizibile, dar la fel de solide ca acelea ale
unei fortarete, si ramanem acolo – coplesiti de angoasa, tristete, neputinta,
frica, lasitate, nervozitate, umilinta, neincredere, inadaptare, durere.
Coplesiti de ganduri carora nu le gasim solutii. Poate nici nu le mai cautam,
caci ajungem, fara sa ne dam seama, sa iubim suferinta, sa iubim sa ne plangem
de mila.
Dumitru Staniloae vorbeste
despre o singuratate a unor oameni care nu fac niciun bine celorlalti intrucat
ii privesc cu indiferenta sau chiar cu dusmanie. Este „o singuratate venita dintr-un
egoism practicat sistematic o viata intreaga.” Aceasta este cea mai profunda si
cea mai trista forma de singuratate, crede parintele Staniloae, intrucat lipsa
de comunicare si comuniune nu este proprie omului.(„Formele singuratatii,”
YouTube)
Cei care nu ne recunoastem in
aceasta ultima categorie marcata de egoism, suntem afectati de singuratate. Mai
bine zis suntem afectati de sentimentele captivitatii noastre. Dar sentimentele,
stim prea bine, sunt create de ganduri. Ne simtim singuri datorita gandurilor,
adica a modului in care interpretam evenimentele vietii noastre.
Ce stim despre ganduri?
In cartea Miracolul telomerilor, Elizabeth Blackburn afirma ca in fiecare zi
ne trec prin minte in jur de 65.000 de ganduri. „Ele vin indiferent de ce
facem. Si aici includem si gandurile pe care nu le-am invita niciodata,” spune
castigatoarea premiului Nobel pentru stiinta. Este evident ca nu putem controla
sau opri gandurile. Prin gandire rezilienta, insa, schimbam relatia cu
gandurile noastre. Putem invata, de pilda, sa fim atenti la momentele in care
gandurile negative incep sa isi faca loc in mintea noastra pentru a ne reaminti
ca „nu trebuie sa credem tot ceea ce ne spun gandurile noastre.” Sa facem loc gandurilor
optimiste, spune Blackburn, propunandu-ne sa incepem fiecare dimineata prin a
fi recunoscatori ca traim, ca vom incepe o noua zi in care ne putem bucura de
absolut orice lucru, chiar de cel mai simplu.
Biologul Bruce H. Lipton compara
gandurile sau credintele noastre cu filtrele pe care le asezam pe un aparat
foto si care modifica modul in care vedem lumea si pe noi insine. Biologia credintei demonstreaza faptul ca
aceste perceptii afecteaza nu doar comportamentul nostru, ci, in egala masura, corpul
nostru, pana la nivelul schimbarii structurii genetice a celulelor. Ne imbolnavim
din cauza gandurilor negative pe care alegem sa le avem. Iar unul dintre cei
mai importanti factori de risc pentru
imbolnavire este izolarea de ceilalti. Adancirea relatiilor sociale si o
perspectiva optimista nu numai ca te fac mai fericit, arata Lipton, dar ajuta
la imbunatatirea dramatica a fiecarei afaceri sau a oricarei activitati cu
caracter educativ.
O viata frumoasa si sanatoasa nu
este un mit. Este o optiune, afirma cu tarie Lipton.
Si atunci, ma intreb, ce
alegem?
Sa ne raspundem sincer, brutal
de sincer la aceasta intrebare, constienti de implicatiile raspunsului nostru.
Daca ne-am ascuns in spatele
zidurilor de singuratate, sa gasim curajul sa le daramam. Sa gasim curajul sa facem
primul pas si sa ne (re)deschidem fata de ceilalti. Sa gasim curajul sa vorbim despre
cat de vulnerabili ne simtim. Care este cel mai rau lucru care se poate
intampla? Care este cel mai bun lucru care se poate intampla?
„Credinta ta are mai multa
putere decat realitatea ta,” sustine Lipton. Eu
as indrazni sa-l parafrazez si as spune:
Credinta ta ca celalalt te
poate ajuta are mai multa putere decat realitatea ta.
Claudia Țîțu este profesoara de engleza in Londra si lucreaza la primul sau roman in limba engleza. A obtinut doctoratul in literatura engleza la Universitatea de Vest din Timisoara. Este life coach in formare prin intermediul cursului „Coach pentru campioni” organizat de Coaching Partners.
Sorry We Missed You / In absenta dvs. din 25 septembrie la cinema
Urmatorul
“Nu stiam ca se poate trai in abundenta emotionala”
PARTENER MEDIA LA
Acest website foloseste cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.
Lasa un comentariu