Labirintul singuratatii

La o ora tarzie, o femeie sta la o masa intr-un restaurant gol, uitandu-se tinta la ceasca de cafea din fata ei. In spatele ei o fereastra mare cat un perete prin care nu se vede nimic din viata orasului. In acest dreptunghi negru se reflecta intens lumina a doua siruri de lampi.

In tabloul Automat (1927), Edward Hopper exprima singuratatea in cele doua aspecte ale ei: ca fapt – femeia este singura, dar, mai ales, ca stare – femeia pare singura. Expresia fetei, atmosfera artificiala a localului si fereastra intunecata ce delimiteaza spatiul interior de cel exterior sugereza pregnant starea emotionala a femeii.

Cine nu se recunoaste in personajul lui Hopper? Cu totii stim cum este sa fii singur, dar, mai ales, cum este sa te simti singur.

Experienta singuratatii este benefica daca reprezinta o oportunitate de reflectare asupra propriei vieti, de reevaluare, de concentrare pe luarea unor decizii, de creatie. Singuratatea poate inseamna pur si simplu sa stai linistit, cu tine insuti, macar pentru o perioada scurta de timp, departe de indatoririle sociale sau familiale. Virginia Woolf recunoaste, de exemplu, in Jurnalul unei scriitoare, ca gusta „luxul unei zile de singuratate, o zi de liniste,” in care expresia fetei ei este cea naturala, nu cea pe care trebuie sa o afiseze in societate.

Adancirea in starea de singuratate poate avea, pe de alta parte, efecte grave, chiar dezastruoase. Ne ascundem in spatele unor ziduri reale sau invizibile, dar la fel de solide ca acelea ale unei fortarete, si ramanem acolo – coplesiti de angoasa, tristete, neputinta, frica, lasitate, nervozitate, umilinta, neincredere, inadaptare, durere. Coplesiti de ganduri carora nu le gasim solutii. Poate nici nu le mai cautam, caci ajungem, fara sa ne dam seama, sa iubim suferinta, sa iubim sa ne plangem de mila. 

Dumitru Staniloae vorbeste despre o singuratate a unor oameni care nu fac niciun bine celorlalti intrucat ii privesc cu indiferenta sau chiar cu dusmanie. Este „o singuratate venita dintr-un egoism practicat sistematic o viata intreaga.” Aceasta este cea mai profunda si cea mai trista forma de singuratate, crede parintele Staniloae, intrucat lipsa de comunicare si comuniune nu este proprie omului.(„Formele singuratatii,” YouTube)

Cei care nu ne recunoastem in aceasta ultima categorie marcata de egoism, suntem afectati de singuratate. Mai bine zis suntem afectati de sentimentele captivitatii noastre. Dar sentimentele, stim prea bine, sunt create de ganduri. Ne simtim singuri datorita gandurilor, adica a modului in care interpretam evenimentele vietii noastre.

Ce stim despre ganduri?

In cartea Miracolul telomerilor, Elizabeth Blackburn afirma ca in fiecare zi ne trec prin minte in jur de 65.000 de ganduri. „Ele vin indiferent de ce facem. Si aici includem si gandurile pe care nu le-am invita niciodata,” spune castigatoarea premiului Nobel pentru stiinta. Este evident ca nu putem controla sau opri gandurile. Prin gandire rezilienta, insa, schimbam relatia cu gandurile noastre. Putem invata, de pilda, sa fim atenti la momentele in care gandurile negative incep sa isi faca loc in mintea noastra pentru a ne reaminti ca „nu trebuie sa credem tot ceea ce ne spun gandurile noastre.” Sa facem loc gandurilor optimiste, spune Blackburn, propunandu-ne sa incepem fiecare dimineata prin a fi recunoscatori ca traim, ca vom incepe o noua zi in care ne putem bucura de absolut orice lucru, chiar de cel mai simplu.        

Biologul Bruce H. Lipton compara gandurile sau credintele noastre cu filtrele pe care le asezam pe un aparat foto si care modifica modul in care vedem lumea si pe noi insine. Biologia credintei demonstreaza faptul ca aceste perceptii afecteaza nu doar comportamentul nostru, ci, in egala masura, corpul nostru, pana la nivelul schimbarii structurii genetice a celulelor. Ne imbolnavim din cauza gandurilor negative pe care alegem sa le avem. Iar unul dintre cei mai  importanti factori de risc pentru imbolnavire este izolarea de ceilalti. Adancirea relatiilor sociale si o perspectiva optimista nu numai ca te fac mai fericit, arata Lipton, dar ajuta la imbunatatirea dramatica a fiecarei afaceri sau a oricarei activitati cu caracter educativ.

O viata frumoasa si sanatoasa nu este un mit. Este o optiune, afirma cu tarie Lipton.  

Si atunci, ma intreb, ce alegem?

Sa ne raspundem sincer, brutal de sincer la aceasta intrebare, constienti de implicatiile raspunsului nostru.

Daca ne-am ascuns in spatele zidurilor de singuratate, sa gasim curajul sa le daramam. Sa gasim curajul sa facem primul pas si sa ne (re)deschidem fata de ceilalti. Sa gasim curajul sa vorbim despre cat de vulnerabili ne simtim. Care este cel mai rau lucru care se poate intampla? Care este cel mai bun lucru care se poate intampla?

„Credinta ta are mai multa putere decat realitatea ta,” sustine Lipton. Eu  as indrazni sa-l parafrazez si as spune:

Credinta ta ca celalalt te poate ajuta are mai multa putere decat realitatea ta.