Invidia – incercare de eliberare

Nu cred ca fericirea sau nenorocirea sunt comparabile. M-am ferit mereu sa precizez care a fost „cel mai” fericit sau nu moment. Pur si simplu, le-am trait pe toate, asa cum au venit, asa cum m-am priceput mai bine. De aceea nu pot alege unul pe care sa il situez pe aceasta axa a calitatii experientei. De fapt, nu pot alege niciunul in particular, ci va voi vorbi despre un model comportamental. Este vorba de experiente neplacute din care sper ca, pana la urma, sa invat ceva. Daca nu, nu-i nimic, stiu ca lectia se va repeta. Insa mult mai dur.

Printre defectele mele se numara si invidia. O spun public pentru ca imi displace profund si acesta este unul dintre modurile in care vreau sa scap de ea. Sa o transform in… admiratie. Invidiez oamenii (care par) fericiti, cuplurile (despre care eu cred ca sunt) fericite, oamenii cu o situatie materiala buna, pe cei cu o situatie sufleteasca buna… si lista poate continua. Mi-am dat seama nu numai ca ii invidiez, dar imi sunt si nesuferiti. De fapt, izvorul primordial al invidiei este lipsa. Nu neaparat lipsa fiecarui lucru pe care eu il invidiez la altii, ci lipsa unuia singur, mai mare si mai important decat tot, si in a carui prezenta eu as fi un om mai bun. Recunosc, singura nu pot, desi lupt. Imi lipseste iubirea. Nu sunt un om iubit. Si suferinta aceasta, desi aparent inexistenta, pentru ca am invatat s-o reprim si s-o ignor, refuleaza in tot acest comportament al meu (as indrazni sa spun deviant) fata de ceilalti oameni carora (se pare) nu le lipseste. De fapt, sunt invidioasa pe oricine si orice da cel mai vag semn ca in viata sa ar exista iubire. In consecinta, sentimentele mele sunt alterate si, mai mult decat atat, ma feresc sa fiu sincera pana la capat cand este vorba de mine, doar din teama ca nu cumva si eu, la randul meu, sa stranesc invidia altuia ca mine.

Care este lectia? Simplu…(vorba vine), dar daca voi continua asa, probabil ca nu imi voi da sansa sa vad iubirea din viata mea (pentru ca ea exista, chiar daca in alte forme decat cea care lipseste) si daca voi continua sa ma centrez pe ceilalti (ce au, ce fac, ce sunt…), in loc sa ma centrez pe mine insami, voi risipi timp si energie, fara ca acest consum sa aduca ceva benefic, dimpotriva, imi va alimenta starea de rau, de nemultumire, de inceput (sau mijloc…) de depresie. Pana aici!

Alta P.

Scriu despre uratul din noi. Vreau sa-l ucid in cuvinte. Sa-l purific. Nu ma sfiesc sa va arunc in fata cele mai grele dureri si rusini, cele pe care le tineti ascunse. Scrisul ca spovedanie.