Acasă Chic Me Intre a fi si a avea, ce ne reprezinta, unde e valoarea?

Intre a fi si a avea, ce ne reprezinta, unde e valoarea?

25
0

intre a fi si a avea

As fi vrut macar sa spun ca „oscilam” intre „a fi” si „a avea”, insa adevarul este unul transant: „a avea” castiga tot mai mult teren, incepand sa fie unica unitate de masura a valorii umane si fundament pentru noul „a fi”. Practic, cu cat ai mai mult – bani, influenta, recunoastere etc, cu atat „esti” mai mult. Esti mai important, oamenii tind sa iti acorde credit, inclusiv in domeniile cu care nu ai nicio tangenta, ci doar garantia extinsa a verbului „a avea”. Acest nou „a fi” este unul fals, debil si fara consistenta reala, un paravan pe care il afiseaza sfidator majoritatea celor care, pe cai numai de ei stiute (si, in general, nu tocmai clare) ajung sa-l posede pe „a avea” cum le place.

Pentru ca pot. Astfel, intra in joc si „a putea”, hranit tot de maretul „a avea”. Insa este si el la fel de gaunos, asa ca sa nu va asteptati la valente in directii de valoare. El isi face mendrele in aceeasi zona lipsita de consistenta. Astfel se construieste o noua scala de pseudo-valori care insa sunt valabile intr-o lume pe masura. In situatia asta, adevaratul „a fi” zace ca prostul intr-un colt, nevalidat de noua majoritate. Dar fara recunoastere publica nu isi pierde nicicum continutul, in comparatie cu celalat „a fi” care fara aceasta recunoastere e ca si cand ai invita oamenii sa-ti vada hainele de firma cu lumina stinsa, pe intuneric. Pentru ca el nu are nimic in sine de spus, ci doar de demonstrat si de aratat, asa ca, odata auditoriul lipsa, tot esafodajul dispare.

Insa nu prea e cazul. Ochii celor din jur reflecta aceeasi apreciere prosteasca si admiratie lingusitoare in mod continuu, fara teama de avarie. „Avariati” sunt ceilalti, minoritatea in stare sa-l sacrifice a pe „a avea” pentru un alt „a putea”, tocmai pentru ca il conjuga pe„a fi” cel adevarat. Sunt putini, dar impreuna vor sa schimbe lumea. Si dispretuiti, chiar o fac, cu pasi mici, insesizabili. Poate e de moda veche sa pui accent de lucrurile bune, poate e de prost gust sa nu te aliniezi noilor standarde, poate e o prostie sa nu recunosti ca numai cine are conteaza, dar este atat de necesar!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Introduceți aici numele dvs.