Cu ce sa inlocuiesc mancarea? (2)
Mi-a dat seama ca frustrarea este principa cauza a lipsei de control pe care o am fata de mancare. Sunt unul din cazurile „fericite” de femeie supraponderala doar din cauza excesului de mancare. Ingurgitez un surplus de alimente pentru a completa carente de alta natura si, undeva in capul meu, asta este perfect logic, perfect normal si, mai ales, eficient.
Desi, pe de alta parte, din moment ce realizez acest lucru, presupun ca pe undeva inteleg totusi ca sunt pe un drum gresit. Asta este un inceput. Mic, dar corect. Ma intreb de ce am nevoie ca sa ma opresc. Sa pun stop acestei auto-agresiuni si sa-mi regasesc echilibrul alimentar (si nu numai). Poate sa nu mai „uit”. Sa renunt la aceasta metoda de a ma ascunde de probleme. Le „uit” in spatele unui munte de mancare si ma prefac ca nu s-au intamplat. Deloc. Niciodata. Plang si ma dor cand se intampla, le simt infipte adanc, ca pe un pumnal intre omplati si tare vreau sa fug, dar nu pot. Nu stiu cum, nu vad unde. Sunt neputincioasa. Mi-am taiat aripile demult, cand am luat anume hotarari, a caror tarie m-a pus jos si nici acum, dupa ani, nu pot duce mai usor consecintele lor si nici nu pot taia nodul gordian. Nu pot decat sa uit. Aici gasesc eu „solutia”: in „uitare”. Si in mancare, desigur.
Nu este suficient doar sa vreau sa schimb ceva, sa fac ceva. Este necesar ca aceasta vointa sa se decanteze in fapte, caci degeaba o flutur eu la nivel ideatic. Nu are nicio valoare daca ramane doar acolo.
– va urma –
