Citesti acum…
Generozitatea se învata!

Generozitatea se învata!

de  Daniela Havarneanuianuarie 6, 2016

inima

Generozitatea se învata si se practica… cu cât o practici mai des, cu atât mai corect functioneaza si acea „lege a compensatiei”, de care ne „lovim” mereu în viata.

Totul trebuie sa porneasca din suflet, fara calcule. În momentul în care ai început sa-ti calculezi generozitatea si recompensa, se duce totul. Pare ciudat, dar este cât se poate de adevarat.

Noi, oamenii, ne nastem egoisti. Multi ani din viata îi traim doar primind. Putin oferim la început de drum, dar acel putin înseamna începutul recompensarii pentru cei ce ne-au oferit deja.
Daca esti parinte, stii despre ce vorbesc. Daca nu esti parinte, esti copilul care a primit întotdeauna.

Primim, asadar, din primele momentele ale vietii. Primim chiar dinainte de a scoate primul sunet, cu care îi recompensam pe toti din jur la nastere. Si-apoi îi recompensam cu primul zâmbet, cu primul pas, cu primul cuvânt, prima îmbratisare si primul „Te iubesc” rostit lor, celor dragi.
Oferim putin, dar îndeajuns cât sa vedem si sa simtim cum functioneaza Universul si „legea compensatiei”. Universul,da! Ca lui apartin toate, de fapt.

Dupa modelul lui, ce-i mic se transforma în mare, ce-i mare în si mai mare… haosul în ordine, ordinea în haos (cred ca ordinea a fost prima). Legile Universului ne-au creat. De ce nu am urma modelul, atunci?

Zilele trecute am avut parte de o mare surpriza. Nu sunt importante detaliile, ci doar rezultatul:

– Mama, totul ti se datoreaza! M-am gândit bine. Nu se poate sa fi fost altfel!

Pe scurt, ceea ce fiul meu mi-a spus, s-ar „traduce” astfel:

A pierdut avionul catre mine. Era data de 23 Decembrie.
Cum belelele nu vin singure niciodata, au fost mai multi factori care si-au dat mâna în acea dimineata. Si-au dat-o, initial, pentru o nereusita, ca sa-i spun asa.

Am vorbit la telefon, m-am întristat, am plâns chiar… dar n-am stat pe gânduri nicio clipa. Cum s-au deschis agentiile, am mers sa-i cumpar un alt bilet pentru a doua zi.

Multi mi-au spus „alti bani, alta distractie!”. Poate aveau dreptate, poate ca nu!
Dorinta mea era sa-l vad (si sunt convinsa ca si a lui), asa ca nu am facut calcule. Am actionat cum mi-a dictat sufletul.

A ajuns, deci, a doua zi. Chiar în Ajunul Craciunului.

Craciunul nu a mai însemnat ani de zile nimic pentru mine. Ma plimbam prin fata vitrinelor, admiram decoratiunile specifice sarbatorilor de iarna, observam frenezia si agitatia, distanta, fara sa-mi tresalte inima de bucurie, asa cum ar fi fost normal.
De când îl petrec, din nou, cu fiul meu, Craciunul a devenit Sarbatoarea sarbatorilor. Indiferent ce am pe masa, indiferent de faptul ca am pregatit sa nu ceva anume, fericirea-mi umple toate golurile, neajunsurile… îmi alunga tristetile si ma „pregateste” pentru noul an.
Cum as putea s-o calculez?

În ziua în care a pierdut avionul, fiul meu a câstigat o suma de bani. O suma care a acoperit toate cheltuielile mele, nu doar cu venirea lui, ci, as putea spune, din tot anul.

Noroc?

Asa am crezut, dar, întorcându-ne în timp, retraind ziua de 23, nu am mai considerat ca norocul a fost cel care ne-a batut la usa. Ci recompensa… cea de care va vorbeam mai sus.

Acesta este doar un exemplu care s-a materializat în bani. Dar generozitatea nu tine de bani, de cât ai, de cât oferi. Nu deosebeste între sarac si bogat, cum nu-ti impune momentul în care sa daruiesti.
Cum spunea filozoful si profetul Khalil Gibran, ” Oferi putin atunci când oferi din ceea ce posezi. Când te oferi pe tine însati, atunci oferi cu adevarat”.

Deci, dupa mine, generozitatea este, mai degraba, o stare de spirit, o multumire sufleasca pe care o împartasesti si celorlalti, daruind.

Nu gresesc când spun ca generozitatea se învata. Si eu am învatat si nu mi-e rusine s-o spun.
Nu eram darnica, si nici atât generoasa. Ofeream si plângeam când „legea compensatiei” ma „taxa” pe nedrept.
Dar, oare, ofeream din suflet?

Daca mâine dimineata te trezesti generos, mergi la magazin si pui o cutie de lapte în traista pentru cei amarâti, asteptând, eventual, sa gasesti un carucior plin de produse la usa seara, mai bine nu! Lasa laptele acolo si revino a doua zi… a treia…
Revino când nu astepti nimic pentru ceea ce oferi. Nici macar un multumesc, daca asa ar fi sa fie.

Recompensa va veni atunci când vei fi învatat, cu adevarat, sa fii generos! Si va veni, dupa modelul Universului, din ce în ce mai mare!

Care este reactia ta?
Articol bun
25%
Autor recomandat
75%
Despre autor
Daniela Havarneanu
M-am nascut cândva, prin ’67. „Decretel”, desi sunt convinsa ca ma nasteam si fara ajutorul lui. Nu pentru ca fara mine nu s-ar fi rotit Pamântul, ci doar ca sa fim mai multi în caz ca s-ar opri… Am studiat Dreptul. Cred ca tot de la Decret mi se trage. Desi nu am practicat vreodata meseria, ma consider o persoana justa, corecta. Sau, cel putin, încerc sa fiu. Nedreptatile apasa pe umerii multora dintre noi si daca as putea schimba ceva în lumea asta, cu ele as începe. Sunt mama, fiica, sora, prietena… îndeletniciri femeiesti, dar care ma împlinesc si ma definesc: o feminista convinsa! De aici si apartenenta mea la aceasta comunitate minunata, în ale carei obiective cred cu desavârsire. Pentru ca femeile de azi vor si pot!  Femeile de azi sunt mai puternice, mai constiente de valoarea aportului lor în absolut toate aspectele vietii societatii. Femeile de azi au voce. Si eu ma alatur cu toata fiinta „corului”, pentru o viata mai buna si mai dreapta pe Pamânt.
2Comentarii
  • Adriana
    ianuarie 7, 2016 at 12:05 pm

    Eu nu cred în noroc, nu cred eu in multe, dar cred, sper, in ce imi dicteaza sufletul. N-am sa vorbesc despre mine. Ciudat, nici eu, nici sora mea nu avem copii. Ne avem una pe alta și din nou viata ne-a dat lectii din care noi tot am extras concluzii. Sanda, sora mea, e cel mai minunat om de pe pământ, dar mai am vreo trei persoane despre care vorbesc astfel, asa ca sa nu te miri daca vei mai intalni expresia astasi altadata. Omul asta nu tine cont de nimic, nu face calcule, nu se uita la compensatii, revers, nimic. Femeia asta e in stare, mai ales pentru familie, sa faca lucruri pe care tu insuți nu le poti face pentru tine. E fericita și senină și nimic nu i se pare prea greu. De asta recunosc in randurile tale frumusetea mea de om și, crede-mă, nu ai cum să rămâi egoist, insensibil și frustrat cu astfel de oameni in jur. Ma bucura experientele tale, dar cel mai tare imi place modul tau de a ni le impartasi. Puțini vorbesc de ei înșiși. Scriem versuri, batem câmpii, cosmetizăm situații, dar nu avem curajul tău. Si nu te uita la ce am scris eu ieri, că nu se pune. Te-am citit puțin, dar suficient, cat sa vad femeia din cuvinte și cuvintele femeii sigure pe ea. Și-ți multumesc. Generozitatea ta, chiar și in ale scrisului, fair play-ul de care dai dovada, te-am văzut și in Sb, au trimis stimuli buni și către noi. Sănătate și realizări frumoase îi doresc fiului tau!

    • ianuarie 8, 2016 at 3:56 pm

      Singurul moment în care cred în noroc, desi chiar si pe acesta as putea sa-l numesc mai poetic, asa, este cel în care întâlnesc Oameni. Nu persoane, cu indivizi, nu statut, nu nasuri în vânt, ci oameni adevarati, cu suflete care-i depasesc în toate cele pe ei însusi. Asta a fost, si spre fericirea mea continua sa fie, „lozul câstigator” al vietii mele. Desigur, dupa primul, pe care l-am tras cu aproape 27 de ani în urma :)…
      Multumesc… din suflet, Adriana! Cum altfel?

Lasa un comentariu