Gabriela, mai intai, ne-am cunoscut prin intermediul revistei Catchy si, mai apoi, in realitate, atunci cand am participat la lansarea volumului de poezii „Impreuna”, volum pe care il semnezi alături de Anca Bucur si Emilian Gui. Ne aflam pe terasa unui hotel mangaliot, cu vedere larga spre mare, si, desi in plin an pandemic 2020, cultura nu a fost – si nici nu va putea fi vreodata – adusa la tacere. Din spatele mastilor chirugicale, cu valurile ademenindu-ne de jos si cu poezia seducandu-ne dintre filele cartii nou lansate, amintirea acelui eveniment ocupa un loc drag in memoria mea.
Si daca tot am inceput cu poezia, cum ti-ai descoperit aceasta vocatie?
Eu nu stiu daca asa se numeste, vocatie, dar am descoperit ceva intr-o zi, tot scriind eu proza, la mine in livingrum, practic camera mea de zi si de noapte, despre emotiile care ma traversau si nu stiau incotro sa mai apuce, despre delirul unor trairi. Obisnuiam sa recit pe fond muzical si uneori sa ma inregistrez. O oarecare seara, muzica, o emotie, laptop pe coapse si… Am trimis inregistrarea unei prietene care imi incuraja permanent spiritul in aceasta directie, iar entuziasmul ei in urma ascultarii inregistrarii l-a trezit si pe-al meu. Cam asta ar fi momentul in care mi-am impreunat palmele, ca si cum stanga ar fi ajutat-o pe dreapta sa se tina bine. Urma provocarea.
Cum a luat nastere volumul tau de debut „Impreuna” si de ce… impreuna?
Pai, consider ca tot ce este pe pamant este al lui „impreuna”. Noi suntem cu totii parte. Eu am fost si sunt om de echipa. Imi place ideea de a impartasi, de a gasi solutii alaturi de cineva drag, de a ma bucura de succes impreuna cu echipa. Imi plac îmbratisarile si, de aceea, nu ratez ocazia sa le practic, fie ca sunt de imbarbatare, fie ca sunt de felicitare, fie ca le primesc sau le ofer. Deci, oricum as da-o, împreuna este prezent peste tot. 😊
In virtutea a ceea ce am spus mai sus, volumul acesta are o poveste, una fara veleitati uluitoare, spectaculoase. Eram intr-o seara intr-o librarie, „Bookstore and Tea” din Mangalia, locul de intalnire al celor care iubeau cartea. Nu semana cu librariile clasice, in care lumea intra, rasfoieste, gaseste o carte si pleaca (evident ca o si plateste). Folosesc trecutul in ceea ce o priveste, pentru ca, din pacate, nu mai exista. Intalnirile cu oamenii care veneau la seminarii cu profil spiritual (mentionez, ca exemplu, un nume – desi sunt multe pe care le-as putea trece in revista – profesor doctor Constantin Dulcan), lansarile de carte ale unor autori foarte cunoscuti, sau care au devenit ulterior cunoscuti, „barfele” la o „tuica” cum îi placea libraresei Adela sa spuna, toate acestea m-au ajutat sa identific în mine resurse pe care nu stiam ca le am. Intr-o seara, sub titulatura „Hai la o tuica!”, ne-am dat un rendez-vous la locul cu pricina, unde am avut placerea sa gasim si alti „bautori”. Am vorbit, am polemizat, am recitat poeme, ne-am emotionat, am rîs… ca intre prieteni. Si atunci, o minte sclipitoare (adica a mea 😊), a gandit, pentru ca mai apoi gura sa verbalizeze sub imperiul emotiei declansate, „Ce-ar fi daca?”. Lumea prezenta s-a bucurat. Eu am zis-o, dar nu stiu cat am crezut atunci in ea. Dar, iata ca, acum vorbim despre carte. Titlul? Ei bine, el a venit de la sine. Culmea, nu l-am chemat, dar el a stiut ca trebuie sa vina exact la noi trei: doua femei si un barbat. 😊
Cum va spuneam? Impreuna? Exact!
Care sunt avantajele si dezavantajele unui volum colectiv?
Avantajul meu si al prietenului Emi a fost acela ca ne-am alaturat unei poete, medic de profesie, care avea deja in spate carti editate, atat cu poeme, cat si medicale. Anca Bucur este un nume in Mangalia si nu numai, ceea ce pentru noi, care abia paseam pe aceasta cale, a fost de bun augur. De mentionat faptul ca, intre noi, din momentul in care am ales sa ne transpunem emotiile la aceeasi masa, totul a devenit ca in familie.
Dezavantaje: Hm… stiti ca nu m-am gandit la asta pana acum? Daca n-am facut-o, inseamna ca nu exista.
Te gandesti sa repeti aceasta experienta?
În acest moment, experienta este deja repetata. Pentru ca ne-a placut impreuna, ne-am continuat drumul . „Impreuna, din nou”, se numeste volumul de poeme, lansat pe 28 martie, 2022.
O seara de pus la rever, cu un parfum delicat. Prezenti au fost scriitori ca Florin Dochia, Firita Carp, Adina Lozinschi, Marius Gabriel Cioroiu, Florin Ciocea, pictorii Luiza Cala, Karl Robert Perko si altii prieteni mangalioti (unii ar zice mangalieni) la fel de grozavi, care si-au dorit sa se se bucure alaturi de noi, inclusiv Mangalia TV si Ionel Rugea. Momente haioase, emotionante, presarate cu muzica faina asigurata chiar de Emilian si colega de trupa, Diana. Rasfat!
Tu scrii foarte bine si proza – si stii ca am dreptate – asadar, pe cand un volum de proza?
Frumoasa intrebare. Raspuns: nu stiu. Desi cu asta am debutat in ochii cititorilor ca sa spun asa, cu proza, n-am publicat un volum de teama esecului. Am zis ca daca raman cu cartile nevandu-te, ce ma fac?? 😊
Plus ca eu scriu foarte mult despre mine, nu din imaginatie. Am obiceiul sa fiu sincera si ma gandesc in ce masura aceasta sinceritate ma coafeaza interior, cat sunt de pregatita sa ma confrunt cu eventualele comentarii care m-ar tulbura, rascoli si nu bucura. In schimb, am publicat articole pe diverse site-uri, cu unele teme oarecum „interzise”. Mi-a fost foarte greu sa o fac… cei ce vor citi, vor intelege de ce. Am avut si cateva aparitii in revista Detectiv Cultural, de data aceasta cu versuri din primul volum colectiv.
Nu sunt pregatita nici sa ma aflu in aceasta ipostaza de a tine in mana o carte in care toate randurile imi apartin doar mie. Este un tablou pe care destul de greu il pot zugravi. Evident ca toate vin din lipsa de incredere in sine si din teama de ridicol, elemente ale unui ego afurisit. O mare porcarie evident, dar te pui cu mintea omului?
Si cu toate acestea….! 😊
Esti profesoara. Te citesc elevii tai? Care sunt impresiile lor? Au curaj sa ti le transmita?
Sunt cadru didactic mai corect spus, sau „profa de cartofi prajiti”. 😊 Nu sunt profesoara.
In traducere libera, maistru instructor – alimentatie publica.
Marturisesc cu tristete ca poezia nu este tocmai o placere a elevilor. Foarte, foarte putini au achizitionat cartea… cartile. Ce-i drept, nici nu stiu sa ma promovez. De fapt, am un soi de rusine.
Pentru ei sunt o „profa” atipica, mai aspra, categorica uneori, dar si foarte aproapede sufletul lor. Le este greu sa ma vada recitand poeme, sau scriindu-le, mai ales ca, multi ma stiu din relatarile parintilor lor, care isi amintesc de mine jucand fotbal. Va dati seama ce melanj zace sub pielea mea?
Ei ma cunosc, artistic vorbind, din alta poveste. Timp de zece ani am avut un grup muzical de elevi ai Colegiului Economic Mangalia, pe care l-am creat din dorinta de a colinda de Craciun, l-am coordonat, cu care ulterior am participat la multe evenimente, inclusiv caritabile. Am cantat efectiv cu ei pe scena (ceea ce pentru mine, o tipa foarte emotiva, a fost coplesitor). Apropo de curajul elevilor de a-mi transmite impresiile, parerile, pe parcursul activitatii acestui grup care s-a numit „EcoVoice” (in care s-au perindat multi elevi in acesti ani), am avut bucuria imensa de a lucra cu adolescenti talentati, care mi-au devenit prieteni, de la care am invatat multe, muzical vorbind si nu numai. Emotional, cred ca de aici, de langa acesti elevi a inceput manifestarea mea artistica (desi am fost studenta la facultatea de teatru pentru un an, cu mult timp in urma, sectia actorie, in cadru universitatii Constantin Brincoveanu, Braila).
Si, ca sa ma dau mare, cu cinci dintre ei, cei mai buni cinci pe care i-am avut, am participat la un festival national de muzica folk, „Toamna baladelor”-2017, reprezentand judetul Constanta, unde am luat premiul III la sectiunea interpretare-grup.
Esti foarte prezenta in viata culturala din Mangalia. Ne spui mai multe despre proiectele si activitatile tale?
Iata ca am anticipat aceasta intrebare, raspunzand partial la ea mai sus. Da, sunt prezenta in viata culturala. Nu foarte prezenta, pentru ca eu sunt o artista mai mult la mine in suflet. 😊 Sunt altii care sunt mult mai prezenti. Eu sunt (profesional vorbind) in alta zona, dar asta nu ma impiedica sa simt, sa scriu, sa transmit asa cum stiu eu. Sunt oameni care se bucura de prezenta mea, de scrierile mele, care m-au sustinut, incurajat sa public si carora le sunt foarte recunoscatoare. De asemenea, de ceva timp, am fost invitata destul de des la actiuni culturale, fiind rasfatata de cei de langa mine cu cuvinte laudative, aplauze. Bucatica din mine care mai regreta faptul ca n-a continuat facutatea de teatru si-a sters nasul si ochii de bucurie, cu maneca nesuflecata. 😊
O intrebare de care nu scapa niciuna dintre intervievatele Chic-Elite: Care este viziunea ta vizavi de femeie si putere? Te consideri feminista?
Inca o intrebare pe care nu mi-am adresat-o vreodata. Daca ma consider feminista? Nu stiu sa fi gandit vreodata in acesti termeni. N-am fost pusa in situatia de a apara drepturile femeii, n-am aderat niciodata la manifestari pentru aceasta cauza. In viata mi-am croit la fel de usor drum printre barbati, cat si printre femei. Vorba unei prietene „Gabi, tu esti unisex”. 😊. Insa, spun raspicat ca FEMEIE ar putea sa fie scris cu majuscule. Femeia este Universul in miniatura.
Si, apropo de putere, gratie cui se naste un pui… puiul de om? 😊
