Capitolul 28
Trădare intolerabilă
James Adams
Planul nostru era bun, realizabil și gândit în detaliu. Mă așteptam ca Marcus, Aurelian și Ștefan să își îndeplinească sarcinile fără întârziere. Explozibilul fusese montat, intrările și ieșirile erau securizate și nu mai rămăsese decât să cobor la subsol cu fix treizeci de secunde înainte de detonare. Rezistasem dorinței egoiste de a o mai contacta pe Eve. Aveam destule să îi confesez, însă îi respectasem decizia de a ne distanța. Nu îmi convenea, fusese mai mult o convenție unilaterală. Cert era că sentimentele mele nu puteau sta în calea siguranței ei. Nu mi-aș fi iertat-o niciodată.
— Bună seara! continuasem șirul de saluturi.
— Bucurați-vă de spectacol! mă întâmpinase cineva.
— Ești neschimbat, James! concluzionase altcineva.
După zeci de bătăi pe umăr și urări, ajunsesem la intrarea în sala de dans. Așa cum mă așteptasem, Daniel invitase toată gloata de traficanți, filantropi, acționari și antreprenori cu care, la un moment dat, interacționasem. Unii erau căutați de mult de autorități și urmau ca în seara asta să fie arestați. Alții poate dați dispăruți. În ciuda faptului că era gala lui Daniel, nu mă deranja să fiu eu cel admirat. Îi intimidasem, deci.
Splendid. Și-așa nu mă mai simțisem de multă vreme în centrul atenției.
În capătul sălii, Marcus se încordase. Se întorsese către mine, blocându-mi aria vizuală. Ceva îi atrăsese atenția. Tuturora, de fapt. Fiind mai înalt decât el reușisem să văd pe lângă, iar fiecare proces al ființei mele se oprise. Eram parțial conștient de ceea ce creierul meu refuzase să proceseze.
Încetasem să mai gândesc rațional.
O văzusem. Privirile ni se încrucișaseră. Un pumn invizibil mă lovise în burtă și simțisem în gât alcoolul întors din stomac. Eve se ținuse de Daniel ca de o liană și se uitase la mine chinuitor de fix. Mâna lui îi sprijinise capul, iar limba și-o înfipsese în gura ei ca o broască ce prindea muște. Gurile lor erau în mișcare una peste cealaltă, iar eu nu aveam în ce să lovesc cu pumnul.
Murisem și ajunsesem în Iad.
Se devoraseră unul pe altul o eternitate. Nu mai era nimic de zis. Mă răscoliseră complet. Încercasem să respir, concomitent încercasem să înjur. Voiam să îi sparg capul fratelui meu. Nu, voiam să îi sparg capul și să îl arunc prin fereastra în formă de scoică direct cu creierii în stabilopozi.
— Domnilor, lătrase Daniel înfundat. Vă așteptam!
Eram deja cu pumnul în aer când Marcus mă trăsese de mânecă, mascându-mi pornirea.
— Sigur există o explicație plauzibilă, mârâise spre mine.
Rânjisem la el, trecându-mi cu mâna prin păr pentru a-mi dezmorți degetele.
— Medici, îi vorbisem eu la ureche. Nu vrei să ai de-a face cu mine în starea în care sunt.
Marcus strânsese nervos pumnii, iar o articulație îi pocnise sub tensiune.
— Nimeni nu vrea. Calmează-te dracului, îmi ceruse.
Înșfăcasem două pahare de șampanie pe care le dădusem shot. Marcus se uitase la mine de parcă eu eram pe punctul de a exploda în locul lui Daniel. Nu se înșelase. Aveam fața crispată și pumnii strânși pentru orice eventualitate. Eve își mușcase buzele, iar obrajii ei arătau de parcă își pierduseră tot volumul. Umerii îi tresăriseră ușor și se ascunsese după Daniel. Avea o expresie dezgustată și mă exaspera faptul că nu venise la mine pentru ajutor. În schimb, se hotărâse să acționeze pe la spatele meu și să îi facă jocurile dezaxatului de frate-meu.
Să-mi bag!
Sala gemea de invitați. O remarcasem pe Vanessa care ne privise urât și i-o arătasem lui Marcus.
— Ai mai ținut legătura cu ea?
Pe fața lui tresărise un mușchi și apăruse o încruntătură adâncă, ca și cum îl întrebasem ceva interzis prin lege.
— Ne-am despărțit de ceva vreme, replicase el. Nu am mai văzut-o de atunci.
— Să înțeleg că Daniel se folosește de ea ca să o manevreze pe Eve?
— Tot ce-i posibil, încuviințase.
Daniel făcuse semn orchestrei să ia o pauză. Eve pălise, probabil neștiind la ce să se aștepte. Cunoscându-l pe fratele meu, tot ce făcea avea un scop precis. Să distragă atenția, să transmită mesaje cu subînțeles, să amenințe voalat. La cum degeneraseră treburile, probabil că urma să asistăm la toate trei.
— Stimați invitați, puțină atenție, vă rog!
Zâmbise larg și sinistru. Îl amuza situația noastră. Disperarea mea, scârba lui Eve, faptul că el dicta cursul evenimentelor. Ar fi trebuit să îmi dau seama că aflase despre ea, deși nu prea știam cum. Fusesem prudent. Chiar dacă Lilith sau Abbadon ar fi lătrat ceva, nu aveau nicio garanție că Eve nu era doar o târfă oarecare cu care se întâmplase să fiu văzut în public. Ceva îmi scăpa.
Și era prioritar să aflu ce.
Mă strâmbasem și îmi băgasem mâinile în buzunare, rezemându-mă de balustradă. Marcus mă privise indiferent și se întorsese cu spatele, aprinzându-și o țigară. Fumase jumătate de pachet doar pe drum.
Totul era aiurea în noaptea asta.
— Acum, că ați avut ocazia de a-mi admira superba parteneră, sâsâise Daniel, aș vrea să adresez mii de mulțumiri unui invitat deosebit.
Cum dracului să nu.
— Un om care s-a implicat activ în găsirea fanaticilor și aducerea lor în fața justiției. Sprijinul său permanent pentru cei aflați în nevoie nu trebuie să treacă neobservat.
Sclifosit notoriu.
— Astă seară, cu ajutorul generozității lui, cei afectați vor primi imensa sumă de un milion de euro, bani donați exclusiv de cel față de care am un nemărginit respect. Doamnelor și domnilor, cu permisiunea dumneavoastră, James Adams.
Ce mama dracului?
Îmi luase ceva să mă prind că fusesem aplaudat la scenă deschisă. Daniel ridicase paharul și ținuse un toast în cinstea mea. Mă trezisem felicitat din toate părțile, strângând palme transpirate și aprobând, bălăngănind capul ca o figurină dansatoare de pe bordul taxiurilor. Marcus își ciocnise ironic paharul de al meu și scosese un hohot de râs.
— Am donat eu în numele tău. Publicitate gratuită. Plus, a meritat să-ți văd reacția.
Își frecase ceafa și ridicase din umeri. Nervii mei fuseseră deja întinși la maxim, iar ultima parte mă scosese din sărite de tot.
— Ia-ți adio de la salariu în următoarele șase luni, mârâisem eu.
După aceea, ieșisem dracului afară să respir. Îmi doream să îi strâng pe toți de gât. Lent. Mai puțin pe Eve. Cu ea, era altă poveste. Îmi ținuse în palme sufletul pe care uitasem că-l am. Împotriva lumii, îmi găsisem locul lângă ea.
Și acum îl pierdusem iremediabil.
Aerul rece îmi gâdilase nările, trezindu-mă cât de cât la realitate. Privisem cerul, căutând un reper care să mă ajute să-mi restabilesc pulsul. Nici nu mă sinchisisem să ascund asta. Marea lovea digul cu o intensitate pe care mi-aș fi dorit să o am și eu. Firește că nu mai eram în stare să mă lupt cu mine. Daniel îmi făcuse o favoare că mă enervase. Mă ajutase să înțeleg că hălăduiam pe un drum greșit. Nu fusesem nici pe departe slab. Poate doar în preajma ei. O dorisem pe Eve, cât să mă bucur de respirațiile noastre superficiale și să mă înfior de fiecare dată când îmi spunea pe nume. Să nu ne vorbim deloc. Într-un decor static, noi doi în sincron să fi fost unica trepidație a timpului. Îi văzusem în suflet teama și în ochi dorința, iar incontrolabil mă ghidasem după a doua variantă.
Mare greșeală.
Strânsesem atât de tare balustrada ruginită, încât rămăsesem cu ea în mână. O aruncasem peste țărm și renunțasem la așteptare. Într-un univers paralel, mi-ar fi plăcut ca Eve să iasă după mine și să mă strige. Să îmi explice ce dracului fusese în mintea ei. Să mă facă să înțeleg.
Să mă facă să o iert.
Nu îmi permiteam să mai fiu neglijent, însă măcar pentru ultima oară, voiam să o aud cum ne mințea pe amândoi. Cum se prefăcea că între noi nu fusese decât ceva mimat.
Și dacă chiar fusese așa?
Intrasem înapoi ca un toreador într-o coridă. Fără să vreau, gura mi se strâmbase într-un zâmbet. O recunoscusem imediat. Își umezise buzele și sorbise din Aperol într-un fel în care îmi stârnise gelozie. Mă văzusem pe mine în locul nenorocitului de pahar.
O doream la nebunie.
Trecuseră secunde bune și eu nu mă mișcasem. Rochia vișinie i se unduise pe forme, într-atât încât să îmi creeze gânduri neortodoxe cu ceea ce se afla pe dedesubt. Despicătura până la șold mă ucidea lent. Se întorsese cu spatele să îi răspundă Vanessei, iar priveliștea pe care mi-o oferise fusese suficientă pentru a-mi da un imbold.
— Bună, Vanessa. La revedere, Vanessa.
— Stai, James! încercase ea să mă oprească.
Luasem paharul din mâna Evelinei și i-l pasasem ei.
— Am zis, la revedere, Vanessa.
O apucasem pe Eve cu brațul de mijloc. Deși se opusese, o întorsesem cu fața spre mine și o lipisem de pieptul meu. Îi luasem mâna într-a mea și începusem să ne mișcăm în contratimp pe ritmul de dans. Valsurile lui Ceaikovski mergeau dansate oricum. Fie că era o bâțâială aritmică ori o lălăială fără direcție, trupul meu și al ei se armonizau reciproc. Îmi strecurasem mâna între omoplații ei și îi scăpase un icnet.
Zâmbisem ca prostul.
Mă lipisem de ea de parcă voiam să o fac să treacă prin mine. Își înfipsese unghiile în articulațiile mele, iar sângele meu începuse să pulseze prin alte părți. Tot neortodoxe.
Continuam să zâmbesc ca prostul.
Simfonia era pe sfârșite. Nu mă lăsase sufletul să o trag la răspundere. Nici pe ea să mă mintă. Își dăduse capul pe spate, iar ochii ei transmiseseră ceva tulburător de trist. Și cumva, chestia asta mă iritase. Autocontrolul mă părăsise.
— De ce ai făcut-o? izbucnisem eu. Dintre toți, erai ultima la care m-aș fi așteptat.
O învârtisem într-o piruetă și o trăsesem înapoi, ciocnind-o de sternul meu.
— N-am avut de ales, protestase Eve. Fratele tău m-a amenințat.
Își strânsese pleoapele și plecase capul. Înțepenisem amândoi.
— Puteai să vii la mine după ajutor. Te-aș fi protejat! La dracu’, Eve, aș fi făcut orice pentru tine!
Clătinase din cap. Eu scosesem din gât un mârâit inuman.
— Dar pentru Vanessa? șoptise ea, aproape plângând. O ținea ostatică! Mi-ai zis că nu te interesează de ea. Cum puteam s-o las așa? La mila sorții…
Inima stătea să îmi sară dracului din piept. Nu mai vedeam clar. Normal că îmi păsase numai de ea! Ce treabă aveam eu cu Vanessa? Era în stare să decidă singură pentru ea. Nu o obligase nimeni să și-o tragă cu Marcus. În fond, știa foarte bine cu cine își îmbârligase limba și acceptase riscurile. Mai mult ca sigur o excitase pericolul. De fapt, asta probabil că îi atrăsese atenția lui Daniel și mai apoi făcuse ușor legătura între ele două.
— Eve, iubito… zisesem răgușit.
Mi se tăiase vocea. Cuvintele astea două mă sfâșiaseră. Era imposibil să nu fiu afectat. Eve pălise. Prin ochii ei trecuse un licăr de lumină. Așteptasem să comenteze ceva, însă dorința nu mi se îndeplinise. Ridicase din sprâncene și făcuse o fandare, în ritmul notelor muzicale.
— În viață, trebuie să îți porți mai întâi ție de grijă, spusesem blând, luându-i fața în palme când revenise dreaptă. Nu o va face nimeni în locul tău.
Îi sărutasem creștetul. Îi tremura încheietura ca naiba și i-o masasem domol. Nu mă interesa cine ne urmărea. Oftase și mă împinsese ușor în spate. Voiam să mă reped la ea și să o zgudui până ce îi dădeam afară din sistem sindromul eroului. Nu era datoria ei să salveze pe toată lumea.
— Am luat o decizie, James, îmi confirmase Eve temerea, privindu-mă printre genele lungi. Te rog să o respecți.
Suspinasem, însă nu mă împotrivisem. Renunțasem să o mai înțeleg. Mi se schimbase radical dispoziția. Aveam în minte toate momentele noastre. Amintirile făcuseră implozie în cutia craniană. Eve nu voia protecția mea. Îmi căzuseră umerii, iar dezamăgirea mă ardea pe dinăuntru.
Și o lăsasem să mă facă scrum.
— Și eu am luat una, Eve. Și eu.
Valsul se încheiase. Distanța dintre noi îmi răcorise arsura internă. Ce avusesem împreună se stinse. Lăsasem amândoi o parte din noi să moară odată cu acordurile finale ale orchestrei.
Nici nu privisem în spate. Nu mai avea rost.”
Romanul „În cădere liberă” poate fi achiziționat de aici.
