„Amanda a făcut câțiva pași, până când a ajuns în fața unui tablou ce reprezenta un cuplu prins într-o îmbrățișare pasională. A privit cu jind imaginea aceea frumoasă, bucurându-se de emoțiile transmise de cei doi îndrăgostiți. Îi plăceau foarte mult imaginile ce ilustrau cupluri în diverse ipostaze și care transmiteau o emoție aparte. Aproape că se putea vedea pe ea în tabloul acela, alături de…
— Frumos, nu?
Amanda s-a întors și l-a văzut pe Trevor lângă ea. Aproape că a tresărit simțindu-i prezența atât de aproape.
— Așa e, tabloul e foarte frumos, i-a răspuns ea, conștientă de tremurul ușor al vocii, care o trăda din nou.
— Deci ești prietenă cu Brooke, o femeie foarte interesantă și atât de potrivită pentru prietenul meu.
— Asta pot să spun și eu. Nu mă așteptam ca tu și Ken să fiți prieteni. O adevărată surpriză…
— Plăcută, sper…
— Da, sigur, i-a zis Amanda pe un ton voit neutru. Nici nu ai idee, frumosule… a continuat ea în gând.
— Cu siguranță te întrebi cum ne-am cunoscut eu și Ken.
— Mi-ai citit gândurile, a îndrăznit ea să-i spună zâmbitoare, riscând puțin.
— Ei bine, povestea e simplă. Eu și Ken ne cunoaștem de mici. Am crescut și am fost la școală împreună, doar că joburile noastre sunt diferite. În timp ce eu am ales cariera militară, el a ales pictura. Sunt fericit pentru el și mândru pentru evenimentul special din seara asta. Înseamnă mult pentru el și se vede că și cu Brooke lucrurile stau la fel.
— Frumos. Prieteniile vechi și de durată sunt cele mai frumoase. Așa e și în cazul meu și al lui Brooke. Ne știm de mici și pot să spun că ne înțelegem foarte bine. E greu să găsești un prieten adevărat în ziua de azi, dar eu sunt norocoasă fiindcă am găsit-o demult.
— Asta e foarte bine. Ce spui, vrei să mai admiri tabloul sau vii să dansezi cu mine?
Amanda l-a privit plăcut surprinsă de invitația bărbatului și de schimbarea bruscă a subiectului, dar și a atitudinii acestuia. Nu a putut să-i răspundă, fiindcă vocea nu i-a mai funcționat, însă i-a dat mâna și au plecat împreună spre centrul sălii.
Odată ajunși acolo, ea și-a pus brațele în jurul gâtului lui Trevor, iar el și-a așezat mâinile pe talia ei. Au început să danseze într-un ritm lent, fără grabă. Nu știa de el, dar cu siguranță ea se simțea bine în brațele sale, brațe în care nu își imagina că va ajunge atât de devreme. Dacă acum șase luni i-ar fi spus cineva că urma să se simtă atrasă de un alt bărbat într-un timp atât de scurt, i-ar fi zis vreo câteva, dar iată că realitatea era atât de surprinzătoare uneori, încât imposibilul devenea posibil, iar incredibilul devenea credibil și real, palpabil, tangibil, la o distanță de doar câțiva centimetri de inima ei…
Pe tot parcursul melodiei, cei doi au continuat să se privească în ochi și să se bucure în mod reciproc de companie, de parcă ar fi vrut să-și afle doar din priviri toate secretele și misterele din adâncul ființei lor. Fiorii de plăcere care traversau corpul Amandei nu se puteau compara cu nimic altceva… Nicio senzație nu era la fel ca aceea pe care o avea acum, în brațele lui. Bărbatul ăsta nici nu își imagina ce multitudine de trăiri o făcea să simtă… Cu siguranță el nu își putea imagina că ea l-ar fi sărutat și îmbrățișat până când s-ar fi săturat, lucru de altfel imposibil… Era ca și cum s-ar fi petrecut o vrajă și toți ceilalți din încăpere ar fi dispărut ca să rămână doar ei doi acolo, pentru a se privi, a se admira și a se tatona reciproc…

Amanda și-a făcut curaj și și-a lăsat capul pe pieptul lui, știind foarte bine că aceasta era o seară pe care nu o va uita niciodată… O clipă mai târziu, ea s-a desprins de el, așteptându-se la o reacție de împotrivire sau respingere din partea lui, însă, surpriză, nimic din toate astea nu s-a întâmplat. În schimb, i s-a părut că o ține în brațe ceva mai strâns decât până atunci, spre marea ei ușurare. Era o nebunie să simtă tot ce simțea pentru el, însă asta era realitatea și nu putea să facă nimic în privința asta… Ceva o avertiza să nu se arunce chiar atât de puternic în necunoscutul reprezentat de el, doar că erau unele momente în viață când rațiunea trecea pur și simplu pe planul secund. Își dorea ca acest dans să nu se mai termine niciodată, fiindcă se simțea atât de bine acolo unde se afla…
Câteva clipe mai târziu însă, melodia s-a oprit, iar realitatea a revenit ca un duș rece, îndepărtând-o de fanteziile ei, de dorințele ei, de el…
Cei doi s-au desprins unul de altul cu greu, cel puțin asta a fost impresia ei.
— Mulțumesc pentru dans, i-a spus el pe un ton straniu, pe care ea nu l-a mai auzit folosindu-l.
— Cu plăcere. Sper că nu dansez rău…
— Nu, deloc. Chiar te descurci foarte bine la asta…
— Mulțumesc, la fel. A fost interesant, mai ales că nu mă așteptam să se întâmple asta, având în vedere că suntem…
— Aici nu suntem ceea ce vrei tu să spui acum. În locul ăsta și în oricare alt loc în afară de baza aeriană suntem doar Trevor și Amanda, nimic mai mult și nimic mai puțin…
— Ai dreptate. Mă gândeam doar să nu fie vreo problemă pentru că am dansat împreună.
— O problemă? De ce?
— Nimic, nu mă băga în seamă.
— În clipa asta suntem doi oameni interesați și impresionați de artă. Și până și noi, oamenii, suntem artă… i-a zis el, privind-o concentrat, după care a plecat de lângă ea și s-a dus la prietenul său.
Amanda a privit lung în urma lui, nevenindu-i să creadă ceea ce a auzit. Era doar imaginația ei sau el tocmai ce a comparat-o cu o operă de artă într-un mod extrem de frumos și de sensibil? Dacă avea dreptate, asta era de-a dreptul incredibil din partea lui… Cât ar fi vrut să aibă curajul să meargă să îl întrebe, să se lămurească… Și totuși știa că nu putea să o facă… Ohh, de ce imaginația ei trebuia să fie atât de bogată și să-i dea o stare de confuzie? Nu putea să nu se întrebe dacă nu cumva exista o foarte mică posibilitate ca și el să se simtă atras de ea…
După câteva minute în care a admirat alte câteva tablouri, ea i-a salutat pe Brooke, Ken, dar și pe Trevor, după care a plecat acasă. Simțea nevoia să se odihnească și să își pună gândurile în ordine, gânduri care nu erau tocmai pașnice și inocente legate de domnul căpitan fermecător și ademenitor.
A urcat în mașină și a pornit radioul ca să asculte muzică, fiindcă știa prea bine că muzica o ajuta enorm în diverse momente ale vieții. Tot timpul a avut impresia că era o femeie destul de echilibrată și de puternică, însă trebuia să recunoască faptul că ziua de azi, dar și seara au avut un impact foarte puternic asupra echilibrului ei emoțional. A parcurs drumul destul de repede, iar muzica a ajutat-o să se simtă mai bine, la fel ca de fiecare dată.
Odată ajunsă în fața casei, ea a coborât din mașină și a blocat-o. Acela a fost momentul în care a auzit frânele altei mașini care a oprit în spatele mașinii ei. L-a văzut pe Trevor coborând în grabă din mașină și pentru o clipă a avut o senzație de neliniște, ca și când s-ar fi întâmplat ceva. L-a privit uimită cum venea spre ea. În câteva secunde el s-a oprit în fața ei. Seriozitatea din privirea bărbatului o nedumerea. Știa prea bine că nu a făcut nimic nepotrivit sau cel puțin așa spera, fiindcă în gândul ei lucrurile stăteau cu totul altfel…
— Bună! S-a întâmplat ceva?
— Da, i-a răspuns el pe un ton grav și serios.
— Ce e?
Spre surprinderea ei, el nu i-a mai spus nimic și doar s-a apropiat de ea, a luat-o în brațe și și-a lipit buzele de ale sale, sărutând-o într-un mod în care nu a mai fost sărutată vreodată, atât de pasional și de bine, încât s-a simțit topindu-se pur și simplu în brațele lui… În sfârșit, fanteziile ei cele mai ascunse prindeau viață, fiindcă toate erau doar despre el și despre ceea ce își dorea să trăiască împreună… Nici măcar un strop de împotrivire nu l-a lăsat să simtă din reacția ei la ceea ce îi făcea el, fiindcă dacă era să recunoască, și-a dorit asta încă de când l-a văzut pentru prima dată… Felul în care o ținea în brațe, strâns lipită de trupul lui, și modul în care îi asalta buzele o făceau să se simtă de-a dreptul minunat… Nu era nimic tandru și blând în sărutul lui Trevor, ci doar pasiune și nevoie brută… Nevoie de ea, lucru care o bucura foarte, foarte mult… Bărbatul ăsta emana masculinitate prin toți porii, iar acum, în acest moment, ea avea parte de o demonstrație extrem de reușită a ceea ce putea să-i facă el doar cu un sărut fulgerător și fierbinte…
În clipa următoare, el s-a desprins de ea și i-a dat drumul din brațele sale, lucru pe care ea cu siguranță nu și l-ar fi dorit… Fără niciun cuvânt în plus, el i-a sărutat mâna, după care a plecat în grabă, a urcat în mașină și a pornit, de parcă acela ar fi fost ultimul loc în care și-ar fi dorit să se afle…
Extaz și agonie. Exact acestea erau stările prin care el tocmai a făcut-o să treacă cu doar câteva clipe în urmă. Ea și-a simțit ochii plini de lacrimi privind în urma lui cum pleacă și se îndepărtează de ea, dar și de tot ceea ce au trăit mai înainte. Era o scenă atât de cunoscută, încât numai gândindu-se la asta, i se frângea inima. Și-a șters lacrimile, după care a decis să intre în casă și să lămurească situația în ziua următoare, chiar dacă urma să strice totul. Nu era posibil să vină și să o sărute în modul ăla superb, după care să plece de parcă ar fi regretat ce a făcut. Ei bine, era hotărâtă să nu lase lucrurile așa. Urma să-l înfrunte din nou pe frumosul ei căpitan, pentru că voia să se lămurească. Era atât de curioasă în privința a ceea ce a însemnat pentru el sărutul acela, încât îi venea să meargă chiar în clipa aceea și să-i ceară explicații.”
Romanul „Enigma” poate fi achiziționat de aici.