Acasă Literatura feminina contemporana Fragment din cartea „Fata cu cimbru în buzunar” de Marietta Dobrin

Fragment din cartea „Fata cu cimbru în buzunar” de Marietta Dobrin

11
0

Pachete 

Am citit mai demult un text despre pachetele primite de la părinți și mi-am amintit de cele pe care părinții mei ni le fac nouă ori de câte ori vin la noi sau noi mergem la ei. Pachetele acestea nu sunt altceva decât o prelungire a iubirii de mamă și de tată. Îmi amintesc bunăoară de cele pe care mi le făcea mama în timpul liceului. În fiecare dimineață de luni, când plecam la internat, mă aștepta în holul casei geanta cu două rânduri de uniforme, un trening, câteva haine de stat în cameră și de dus în oraș, prosoape, lenjerie intimă, nelipsitul borcan cu dulceață, biscuiți și mere, ca să-mi potolesc foamea atunci când mâncarea de la cantină nu era de ajuns.

Fata cu cimbru in buzunar - Marietta Dobrin - Libris

Uneori o clamă, un șnur sau o fundă pentru păr, o pereche de ciorapi mai drăguți, o bluză mai cochetă. Ce-i plăcea ei, ce i-ar fi plăcut să poarte la vârsta noastră, dar nu și-a permis să-și cumpere, acum ni le cumpăra nouă, fetelor ei. După ce m-am căsătorit, ori de câte ori ne întorceam în țară, se întrebau ce să ne pună în valiză la plecare. Cu vin, țuică și vișinată au insistat vreo câțiva ani, până când au priceput că pe soțul meu nu-l vor putea convinge: niciodată nu a fost interesat de alcool. În plus, este corect și ține la respectarea regulilor, așa că mama trebuia să ne bage în valiză pe ascuns borcanele cu dulceață cu eticheta scrisă de mâna ei, carnea afumată și cârnații din oala cu untură, zacusca și cozonacul. Când mergeam acasă cu mașina, ne-ar fi băgat în portbagaj inclusiv lăzi cu roșii, castraveți și ardei, un bidonaș cu varză murată, ouă proaspete și multe altele dacă noi nu am fi protestat.

Mulți ani au suferit ai mei pentru că nu voiam să luăm nimic de acasă. Respectam regulile impuse pentru zborul cu avionul, atât, dar ei nu înțelegeau de ce doar noi, fiindcă alții nu-și făceau atâtea probleme. Cu timpul, mai închideam un ochi și o lăsam pe mama să ascundă în valiză, printre haine, ce voia ea. Într-un an, la controlul din aeroport, vameșul m-a întrebat: „Ce aveți, doamnă, în pungile alea burdușite?“ Sâmburi de nuci, l-am informat senină. Soțul m-a privit consternat și m-a întrebat dezamăgit: „Sâmburi de nuci, Marietta?“ M-am simțit ca și când aș fi furat Cumințenia Pământului a lui Brâncuși.

Altădată, am uitat să bag pungile cu cimbru în valiză și mama mi le-a îndesat în buzunarele de la palton. Vameșul a văzut ceva suspect și m-a întrebat ce prafuri am în buzunare. „Cimbru“, i-am spus. A început să râdă și le-a spus colegilor: „Avem aici o fată cu cimbru în buzunar“. În vacanțele în care mergeam acasă cu mașina, la plecare mama se trezea cu noaptea în cap ca să le pregătească copiilor pizza. Știa că ei nu mâncau altceva în timpul călătoriei. Se amăra toată că nu mâncau pui crescuți de ea: „Off, mă, mamaie, că vă plac puii ăia morți de la voi din magazine, în loc să mâncați pui crescuți în curte, cu iarbă și boabe!“

Când părinții vin la noi, mama bagă în valiză doar câteva haine, restul sunt bunătăți preparate de ea și de tata. Apoi, nelipsitul cimbru, calendarul creștin ortodox, iconițe și brățări cumpărate de la mănăstirile pe la care se duce, sticluța cu agheasmă, cărți și ziare în limba română. Iar când mă întreabă ce să ne aducă și-i spun: „Nimic, mamă, sunteți de ajuns voi!“, o aud și-i simt dezamăgirea: „Off, mă, mamă, mă, că nu vreți niciodată nimic!“ De câțiva ani nu mă mai îndur să le spun să nu aducă nimic, pentru că în pachetele pregătite cu atâta drag pun truda și iubirea lor imensă. În borcanul cu dulceață e închis și dorul mamei mele de noi, în carnea afumată în gerul iernii stă cuminte dorul tatălui meu. Așa știu părinții să-și exprime iubirea, îmbrățișările și sărutările, în pachete în care stă închis tot ce au ei mai bun, mai frumos și mai drag pe lume. 

„Fata cu cimbru în buzunar” poate fi achiziționată de aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Introduceți aici numele dvs.