Razele trandafirii au apărut încet pe bolta cerească. Vântul adia uşor, mîngîind plantele una câte una. Foşnetul frunzelor era melodios. Păsările cântau, dând de veste că a sosit dimineaţa.
Iepuraşul s-a trezit voios, mulţumit că şi-a găsit partener de drum. A început să-şi facă toaleta: s-a spălat pe faţă şi pe dinţi cu rouă. Şi-a curăţat bine urechile, apoi şi-a aranjat codiţa pufoasă. După ce a verificat bocceluţa cu mâncare şi cu obiectele primite de la prieteni, a mers să-l caute pe păianjenul Paj.
Prietenul său era pregătit.
– Bună dimineaţa! Ești gata pentru marea aventură? întrebă păianjenul.
– Am emoţii, dar sunt gata, răspunse iepuraşul.
L-a așezat pe păianjen între urechi şi au pornit la drum. Nu îşi stabiliseră un traseu. Au pornit încotro au văzut cu ochii.
– Ce vreme frumoasă! Vreau să te întreb, iepuraşule, după ce ducem la bun sfârşit călătoria, ne întoarcem aici, la prietenii noştri? rosti puţin îngrijorat Paj.
– Nu ştiu. Cine poate şti ce ni se va întâmpla pe drum? răspunse iepuraşul. Eu aş vrea să ne întoarcem, să le împărtăşim celor de aici tot ce am văzut şi am trăit.
În depărtare se zăreau dealurile. Nu era un traseu tocmai uşor pentru un iepuraş obişnuit cu viaţa la câmpie. Dar toate animalele aveau încredere în eroul poveştii noastre, ţinând cont că era călătoria vieţii lui.
Soarele îşi rotea razele cu măiestrie. Căldura devenea insuportabilă, Nici vîntul nu mai adia.
– Parcă se aude susurul unei ape curgătoare, rosti iepuraşul.
– Ți-e sete, nu-i aşa? Cred că ar fi bine să poposim pentru prânz şi să ne recăpătăm forţele la umbra unui copac.
Au mai mers puţin. După un şir de arbori au descoperit un pârâu sclipitor, ce şerpuia printre plantele de un verde diferit, printre grânele ce aşteptau să se coacă, prin pădurea întunecată şi pajiştile luminoase şi însorite. Iepurașul Ronţ s-a aplecat şi a băut pe nerăsuflate din apa limpede şi rece.
– E aşa de bună apa aceasta, de parcă n-aş fi băut niciodată până acum.
– E precum o licoare. Apa este indispensabilă vieţii, mărturisi păianjenul, care tocmai se înfrupta pe cinste cu o insectă delicioasă.
– Mie îmi lipsesc deja prietenii lăsați în poiană, zise iepuraşul.
Nu au terminat bine de împărtăşit impresiile, când o umbră imensă se apropie de ei.
– Ce-i asta, ce-i asta? repetă iepurașul speriat, strângându-se de teamă.
Un vultur pleşuv, cu aripile deschise se rotea deasupra iepuraşului. Era o masă gustoasă pentru o pasăre prădătoare înfometată.
– Nu te panica. Trebuie să faci ceva. Fugi, ascunde-te, strigă păianjenul Paj.
– N-n-nu a-a-am u-un-de, răspunse iepuraşul speriat, cu vocea tremurândă.
Fără să stea pe gânduri, întinse lăbuţele după bocceluţa cu obiectele dăruite de prietenii săi din poiană. Scoase oglinda dată de veveriţa cochetă şi o îndreptă spre soare. Oglinda reflectă lumina chiar în ochii vulturului ce se apropia cu ghearele ascuţite spre iepuraş.
– Vaaai! Am orbit, strigă vulturul izbindu-se puternic de un copac din apropiere. Iepuraş netrebnic, pun eu mâna pe tine!
– Să fugim! Să căutăm o ascunzătoare. Hai repede, până nu-şi revine! bâigui Ronț.
– Mai am ceva de făcut, şopti păianjenul Paj. Du-mă aproape de vultur.
Ronţ îi ascultă cererea (a executat cerinţa). Odată ajuns lângă vulturul pleşuv, care îşi proteja ochii cu aripile, păianjenul i-a legat strâns picioarele cu un fir lipicios de pânză. A tors un fir cât pentru cinci pânze, dar a meritat!
– Ce se întâmplă? Nu se poate una ca asta! Lăsaţi-mă! Ajutor! Lăsaţi-mă! urla vulturul.
S-a zbătut cât s-a zbătut, dar nu a reuşit să se ridice. Aşa se întâmplă întotdeauna: cine sapă groapa altuia cade el în ea.
Păianjenul s-a urcat repede în spatele iepuraşului. Ronţ a fugit, şi a fugit până a ajuns în dreptul unei stânci. Acolo s-a oprit, respirând cu pauze scurte şi dese.
– Trebuie să găsim o peşteră, o vizuină, ceva, orice. Sunt foarte obosit! Avem nevoie de un adăpost sigur, spuse iepuraşul.
Prietenul Paj se uită atent de jur-împrejur şi exclamă fericit:
– Uite, o gaură destul de mare în stâncă! Pentru o noapte, cred că este suficient de ospitalieră, rosti mulţumit de căutări.
– Minunat! Poate găsesc şi ceva de mâncare, adăugă iepuraşul fără vlagă.
Odată ajunşi în peştera cea mică, cei doi prieteni s-au aşezat într-un colţ potrivit pentru odihnă şi, cât ai număra până la zece, Paj şi Ronț s-au cufundat într-un somn profund şi binemeritat după atâtea emoţii.
Soarele îşi pregătea cortina. La orizont s-au aşternut petele de culoare ale unui maestru pictor: roz, violet, cenuşiu și bleu, făcându-i lunii semne discrete să apară din spatele dealurilor de diferite forme. Stelele s-au ivit rând pe rând, ca niște adevărate bijuterii cu diamante dintr-o comoară.
*
Ce zi liniştită şi caldă! Peste tot şi toate se revărsa lumina soarelui. O şopârlă alerga pe stâncă, să ajungă cât mai sus, să se încălzească. Albinele zumzăiau printre afinele dulci. Norii se luau la întrecere pe cerul senin şi luminos. În scurt timp, au apărut niște sclipiri argintii, ce spintecau bolta. Erau fulgere de toată frumuseţea. Norii au început să se dueleze. Zgomote puternice făceau valea să răsune. Da, tunete se numesc!
Ronţ s-a trezit speriat şi a început să tremure. Nu ştia unde se afla şi nici ce se întâmpla.
– Nu trebuia să plec! Doar știam că sunt un iepure fricos. Ca toţi iepurii, de altfel.
Lacrimi fierbinţi au apărut în ochii săi frumoşi.
– Va fi bine. Nu ne putem întoarce învinşi. Am promis că vom avea lucruri interesante de povestit, şopti Paj.
– De unde veniţi? se auzi o voce subţire.
– Cine-i acolo? Arată-te mai întâi, răspunse iepurele încercând să pară curajos.
– Sunt şoricelul Chiţ.
– Mă bucur să te cunosc, afirmă Ronţ. Am plecat într-o călătorie. Vin din poieniţa de jos, spuse iepuraşul. Visez să colind cât mai multe forme de relief. Am văzut un glob pământesc într-un ziar purtat de vânt şi atunci mi-am pus în gând să călătoresc tot mai departe de locul unde am trăit atâţia ani.
– Interesant şi frumos visul tău. Îţi doresc să-l duci la bun sfârşit, grăi hotărât şi vesel şoricelul cu o ţinută sobră. Presupun că ţi-e foame, aşa că eşti oaspetele nostru.
– Am uitat să ţi-l prezint pe Paj, partenerul meu de călătorie, a spus iepuraşul dând din urechi pentru ca păianjenul să iasă în faţă.
Chiţ a făcut un semn discret, iar şoricica lui a apărut dintr-un colţ al peşterii.
– Draga mea, am găsit doi oaspeţi veniţi de foarte departe. Ei sunt iepuraşul Ronţ şi al său prieten, păinajenul Paj. Să le oferim o masă pe cinste.
– Sigur, cu multă bucurie! grăi şoricica, aducînd cotoare de varză pentru iepuraş şi câteva insecte pentru păianjen.
– Mâncaţi bine, pentru că aveţi de parcurs drum lung, nu glumă, spuse Chiţ.
Ronţ a mâncat aproape tot. Îi era foame şi nici nu ştia când va mai găsi hrană pe gustul său. Ca să fie sigur că va avea resurse, şi-a oprit trei cotoare şi le-a pus în bocceluţă.
– Prietene drag, pentru că îmi place visul tău, îţi dăruiesc acest fildeş, a spus şoricelul. Are puteri magice: te transformă în ce doreşti și cu ajutorul lui poţi trece peste orice obstacol. Trebuie să treceţi aceste dealuri, apoi veţi străbate păduri de foioase şi veţi ajunge la munţii cei mai înalţi din ţinut. Sunt sigur că veţi fi încântaţi de ce veţi vedea. Ronţ, îţi vor fi de folos aceste drumuri. Vei deveni un înţelept al poieniţei de unde ai plecat. Animalele îţi vor cere sfatul. Călătoria aceasta te va transforma. Vei căpăta încredere în tine. Drum bun, prieteni dragi!
Chiţ şi şoricica lui şi-au condus oaspeţii până la ieşirea din vizuină, făcându-le semne cu lăbuţele.
– Ăsta da curaj! mărturisi impresionat şoricelul.
Ploaia se opri din senin, aşa cum începuse. Cu bocceluţa încărcată, cu păianjenul între urechi, iepuraşul a pornit spre pădurea de foioase care se zărea în depărtare. Vegetaţia era bogată: stejarii, ulmii, arţarii și plopii parcă îi strigau. Multe animale îşi aveau adăpost acolo: lupul, vulpea, căprioara, mistreţul, jderul, veveriţa, pisica sălbatică, sturzul, mierla, cucul, ciocănitoarea, gaia, piţigoiul, sticletele. Vântul adia uşor, cum e firesc într-o zi călduroasă de vară. Soarele, cu puterea lui, uscase rapid bălţile produse de ploile bogate.
Ronţ a observat în faţa sa ceva care se mişca. S-a oprit şi a început să tremure.
– De ce ne-am oprit? întrebă păianjenul surprins de oprirea bruscă.
– Mi-e frică, mărturisi iepuraşul clănţănind din dinţi.
Era o imagine care se scurta treptat-treptat, pe măsură ce soarele urca semeţ pe cerul senin, pictat de un artist vesel, dintr-o singură mişcare a pensulei. Avea o culoare uniformă, de un albastru deschis, cald şi luminos.
– Nu te speria, iepuraşule, se auzi o voce blândă. Sunt Umbra şi am apărut pentru a vorbi cu tine. Trebuie să scapi de această teamă. Nu vezi că am aceeaşi formă cu tine? Nu trebuie să te sperii! Dar când în preajma ta apare o altă formă de umbră, atunci poate fi a unui animal periculos şi trebuie să te aperi. Vreau să devii un iepuraş curajos. Trebuie să înveţi ceva din această călătorie. Am văzut că ai obiecte magice în bocceluţă, nu ai voie să te temi sau să te opreşti din drum.
– Crezi că nu voi păţi nimic? şopti neîncrezător Ronţ.
– Nu, nu vei păţi nimic. Trebuie să înfrunţi tot ce-ţi apare în cale. Aşa vei ajunge un iepuraş ÎNȚELEPT, a spus Umbra, apoi s-a făcut nevăzută.
– Unde eşti? De ce ai dispărut? rosti iepuraşul cu o voce ştearsă, temătoare.
– Pentru că soarele a urcat pe cer. Era doar o Umbră ce apare în funcţie de poziţia soarelui pe cer, îi răspunse o căprioară. Şi mie îmi era frică de ea la început, până am înţeles cine este. De-acum vei fi un iepuraş curajos, nu?
– Da, sigur că da. Voi face tot ce-mi stă în putere ca să nu mă mai sperii de orice.
– Hai să-ţi arăt drumul prin pădure şi să ţi-i prezint pe prietenii mei, grăi zâmbind blînd (blajin) căprioara.
– Ți-l prezint pe prietenul meu, păianjenul Paj. Mă însoţeşte în această călătorie. Eu sunt Ronţ.
– Îmi pare bine de cunoştinţă. Eu sunt căprioara Ochi Căprui. Urmaţi-mă.
Nici nu termină bine vorba că a şi făcut un salt pe o cărare bătătorită din inima (adîncul) pădurii. Făcea câteva salturi, apoi privea în urmă, ca să nu-i piardă pe oaspeţii săi. Iepuraşul ţinea pasul cu ea.
– Mai avem puţin şi ajungem la căsuţa mea. Am o familie foarte frumoasă şi se vor bucura să le aduc oaspeţi curajoşi.
Zicând acestea, căprioara zâmbi şi îi făcu cu ochiul iepuraşului. După încă trei-patru salturi, au ajuns la o căsuţă frumoasă, între doi stejari falnici.
– Mami, tati, soră dragă, v-am adus musafiri!
– Foarte bine. Haideţi să vă odihniţi. Imediat punem masa, rosti încântată mama căprioară.
Sora căprioarei, Ochi Blânzi, se apropie de iepuraş.
– Cred că vii de departe. Pari obosit.
– Da, am străbătut un drum destul de lung. Fac o călătorie în care vreau să aflu cât mai multe lucruri, să văd locuri noi şi să mă întorc să le povestesc şi prietenilor mei din poiană.
– Sunt sigură că vei reuşi. Pari un iepuraş curajos. Nu am mai întâlnit pe cineva ca tine.
– Mulţumesc, a răspuns Ronţ în timp ce nasul i se roși.
Paj tuşi pentru a-şi face remarcată prezenţa.
– Aaa, el este prietenul meu de călătorie, păianjenul Paj, spuse mândru iepuraşul.
Familia căprioarei şi oaspeţii au luat cina. Au ascultat povestea de drum a celor doi călători, admirându-le curajul aventurii şi urându-le să ducă la bun sfârşit călătoria.
Ochi Blânzi rosti timid:
– V-aş însoţi cu mare drag, dar părinţii mă ocrotesc şi nu mă lasă să mă îndepărtez prea mult de casa noastră. Avem duşmani numeroşi. Bine, cred că nu există fiinţă care să nu aibă cel puţin un duşman.
– Preţuieşte dragostea părinţilor, Ochi Blânzi. Părinţii ştiu ce este bine pentru puii lor. Ai să vezi când vei deveni părinte că nu îţi vei trimite odorul în braţele primejdiei, afirmă înțelept iepuraşul nostru.
Ronţ rămase puţin pe gânduri: „Călătoria aceasta începe să mă transforme”.
A fost o seară liniştită, cu poveşti şi sfaturi. O seară a prieteniei. Când stelele au apărut una câte una, animalele s-au retras la un binemeritat pui de somn.
***
Cum îți planifici o călătorie? Discuți cu cei din familie? Te gândești la activități deosebite pe care le puteți face în locul unde veți merge?
Cu ce rămâi după o călătorie?
Ce îți place mai mult atunci când călătorești?
Lectura face parte din bagaj?
Mie îmi plac foarte mult și călătoriile care mă fac mai bună, mai puternică, optimistă și curajoasă!
Când am scris călătoria iepurașului Ronț, m-am gândit la mine ca mamă. Ce vreau să transmit copiilor mei? Cum să scape de frici? Cum să își aleagă prietenii? Cum să îi învăț să fie empatici și darnici?
Apoi, povestea a fost citită și corectată de Jane Mayer, scriitoare din America. Ah, asta după ce povestea a fost tradusă de omul drag Patricia Lidia Popescu Cevei, căreia nu am cuvinte să îi mulțumesc (mai ales că a dus un exemplar cu avionul chiar în America).
Hai și tu să descoperi tainele unei călătorii ce te va ajuta să scapi de temeri, să descoperi valoarea prieteniei și să îți împlinești dorințele.
„Călătoria iepurașului Ronț” poate fi achiziționată de aici.
