M-am nascut intr-o familie unita, o familie care m-a crescut invatandu-ma despre cele mai importante lucruri cu care va trebui sa pornesc la drum atunci cand voi dori sa-mi cladesc propria familie: iubire, intelegere si respect. Cu astea am crescut, despre astea am invatat si cu ele mi-am dorit sa merg mai departe in viata, orice ar fi. Stiam deja ca s-ar putea sa imi iau multe suturi in fund din prea mult respect pentru unii, ca as putea suferi din iubire, ca uneori intelegerea nu inseamna doar sa pici de acord cu partenerul asupra unui anumit lucru si, cu toate astea, am dorit sa imi iau viata in piept devreme si sa devin mama.
A trebuit sa inteleg foarte multe lucruri care imi marcasera copilaria, drept urmare viata a venit si mi le-a pus pe tava, rand pe rand, ca sa vad cum este casatorita, cum este divortata, cum este sa fii mama singura, mama cuplata, mama buna, mama rea. M-a invatat viata despre iubire si ura la un loc, despre mangaieri si abandon, despre cum poti sa pui stop si sa o iei de la capat. Cea din urma a fost lectia care a adus schimbarea in viata mea. Nu mi-a fost usor sa pun stop si sa constientizez ca sunt singura pe lume cu un copil, ca oricat de multi oameni ar spune ca ne iubesc, la final, fiecare doarme noaptea linistit sub plapuma lui, iar pe noi nu ne va intreba nimeni, nimic. Asta nu a facut din mine nici pe departe o victima, a fi singur nu este decat un lucru absolut normal si firesc, un act de curaj sa recunosti ca sunt zile in viata ta cand ai lasa totul si ai da bir cu fugitii, dar sunt si nopti cand privesti printre amintiri si realizezi ca tot ce ai putut face mai bun pe lumea asta a fost sa dai viata. Nimic nu se compara cu asta, nici prima iubire si nici ultima, nici cele mai bune si frumoase lucruri de pe acest pamant nu se compara cu faptul ca esti responsabil de viata si educatia unui copil. De aici viata se schimba cu adevarat. De acum nu mai este timp de pierdut fara rost, de bagat in seama lucruri care nu te-ar putea invata nimic bun. Nici macar durerile pe care ti le serveste viata cand ti-e lumea mai draga nu le mai poti lua in serios pentru ca ai un singur scop pe lumea asta: acela de a-ti face datoria de parinte, de a-l iubi neconditionat, de a-l proteja de tot ce l-ar putea rani, de a-l invata despre viata si toate fetele ei! Ai datoria de a-i indrepta pasii spre locul unde crezi ca s-ar putea regasi ori de cate ori ar putea sa sa mearga pe carari gresite, iar locul acela ar trebui sa fie la pieptul tau si acum cand este mic, si atunci cand va fi adolescent si de va recunoaste de prea putine ori cat de mult te iubeste si, mai ales, atunci cand vei fi prea departe ca sa se poata refugia in singurele brate in care se va simti protejat.
Am crezut ca in viata mea au existat schimbari cat in vietile a zece oameni la un loc, am crezut ca niciodata nu voi putea sa imi gasesc locul, iar familia mult visata nu o voi avea oricat mi-as dori. Si am inceput sa accept, sa constientizez ca sunt o femeie bogata atata timp cat am fost capabila sa dau viata fara sa imi fie frica ca va trebui sa ,,renunt” la mine si ca cel mai important loc din viata mea il va ocupa el, copilul meu. Si da, schimbarea a venit in momentul in care mi-am spus: ,,Si ce daca sunt o mama singura? Mi-au plans destui urmele, doar unul singur a pierdut cu adevarat, pentru el as fi putut fi aproape perfecta”
Nu stiu daca reusesc sa ma apropii de perfectiune, insa stiu ca nu m-a pierdut, ca pe degetul meu luceste un inel, ca in buletinul meu se va schimba numele de familie, ca atunci cand deschid usa, in casa mea pluteste un aer de liniste, ca am avut nevoie de lectii ca sa imi pot cladi familia bazata pe iubire, intelegere si respect. Nu regret ca viata mi-a adus o mie de schimbari, cu siguranta aceasta este cea care mi-a adus tot ce visam. Fericirea mea poarta numele lor, a baietilor mei, si, cu siguranta, impreuna vom mai ,,inventa” un nume care sa ne intregeasca familia.
Cand scriu …visez
Cand visez …zbor
Cand zbor …traiesc
Raluca, cum ti-am mai spus, tu esti o luptatoare. Determinarea si curajul sunt armele cu care lupti. Spun „lupti” si nu „ai luptat”, pentru ca lupta continua. Viata, însasi, este toata o lupta crâncena.
O mama singura va fi întotdeauna o luptatoare. Nu se va da batuta niciodata. Ea va purta steagul victoriei si o va face cu multa demnitate. Cunosc atâtea mame singure… si le admir, le respect, ma înclin în fata lor.
Ma bucur pentru tot ceea ce ai realizat, pentru optimismul si încrederea cu care privesti catre viitor. Pentru mine tu nu esti numai o luptatoare, ci, deja, o învingatoare.
Asa sa-ti ajute Dumnezeu!
Daniela, multumesc din suflet! Si eu am admirat mereu mamele singure, nu pentru ca am facut si eu parte din aceasta categorie, la mine a fost o perioada scurta, ci pentru ca mamele singure chiar sunt femei puternice! Te imbratisez!
Te-am descoperit intr-o perioada cand aveam nevoie de efervescenta ta copilărească. A trecut ceva vreme, ai dispărut puțin, dar niciun cuvânt din articolele de pe blogul tău, nu m-a părăsit. Cand l-am citit pe acesta, stiam cate ceva din ce simti, dar modul in care l-ai scris m-a surprins plăcut. Eu iubesc articolele voastre. E drept, nu mi-am facut timp sa intru sa le comentez, dar cum „lectia generozitatii” ne-a predat-o de curand, Daniela, -glumesc, fetelor!-nu am mai pierdut timpul și am venit sa spun si aici ce bucurie mi-ați făcut cu randurile voastre. Cred ca chic elite a avut idee bună sa ne adune la povesti adevărate. Si continuă in acest fel, și cu scrisul, și cu iubitul, dar mai ales cu cel de a fi aceeasi mamă minunata pentru Denis. Te pup, gărgă cu papion.
Te iubesc si tu stii asta!!
…Nu ai fost niciodată o „mama singura” ci din contra ai fost o mama „bogata”, o mama „împlinita”, dar mai presus o mama „luptătoare”! Ai străbătut cursul acestei vieți înfruntându-te cu multe obstacole si suferințe, dar ai făcut fața la tot ce a încercat sa te doboare, pentru ca ai fost puternica, pentru ca puterea ta era alimentata de bucățica care te ridica mereu: DENIS! Deseori vedeam 2 copii: TU si DENIS, prin caracterul tău copilăros emanai întotdeauna aerul „copilăriei” care te făceau pur si simplu ca problemele vieții sa para pur si simplu „fleacuri”. Când sunt cu tine sau doar câteva minute la telefon, totul pare mai ușor, totul se schimba in probleme „rezolvate” si asta pentru ca ești o Femeie puternica, o mama devotata, dar mai ales ești PRIETENA mea! Te iubesc pentru fiecare culoare din curcubeul caracterului tău ! <3
Te iubesc si iti multumesc ca esti langa mine si atunci cand sunt slaba si atunci cand sunt puternica, si cand sunt buna si cand sunt rea si cand pot si cand simt ca cedez. Iti multumesc, prietena mea:*
Nu stiu exact de ce tin „finalurile” fericite, dar cred ca in primul rand conteaza sa le vezi, daca nu sa le prevezi si sa le lasi sa ti se intample. Tu ai vazut, dar sunt multi oameni care nu, si de-aici si impotmolirea lor in incrancenare, in neajuns. „Nu inchide usa fara sa te uiti daca a mai ramas ceva pe-afara” e o varianta, pe care daca am alege-o intotdeauna, poate ca am fi mai putin nefericiti. 🙂
[…] Fericirea mea poarta numele lor […]