Ca intotdeauna, o bucurie sa pot sta de vorba cu una dintre scriitoarele contemporane cele mai vandute. Nu o data, in topul vanzarilor site-ului Libris.ro si nu numai (te rog sa ma corectezi daca gresesc). Ela EH. Un nume in spatele caruia se ascunde… cine? Ce ne poti spune despre tine, cea care esti cand nu scrii?
Draga Cristina, intai de toate, vreau sa iti multumesc pentru acest interviu drag. Este o placere si, totodata, o onoare sa raspund intrebarilor tale. Despre succes, pot spune doar ca el este in totalitate meritul cititorilor mei, pentru ca au acordat o sansa scrierii mele. Despre mine, imi este tare greu sa vorbesc. Sunt un om simplu, care iubeste oamenii. Poate ca tocmai aceasta iubire a dus si la succesul pe care l-am avut. Nu am vazut niciodata cititorul ca pe un cumparator, ci ca pe un prieten care iubeste si/sau sufera. Motiv pentru care, personal, nu am masurat succesul in cifre si vanzari, ci in emotiile, sentimentele si povestile de viata asternute in miile de mesaje, mailuri si scrisori pe care le-am primit. Iubesc, de asemenea, cuvintele. Pentru ca ele au acel dar minunat de a schimba viata multor oameni. Cuvintele mi-au adus foarte multi oameni dragi si tot ele ii mentin in viata mea. Pentru ca, stim cu totii, este greu sa mai auzim o vorba buna si sincera din partea celor din jur. Mai mult, iubesc florile, ele fiind nelipsite din scrierea mea. Cumuland cele trei mari iubiri, am reusit sa impletesc cuvinte si flori, care sa schimbe in bine, sper eu, vietile celor care simt si traiesc iubirea. Cand nu scriu, imi hranesc cele trei mari iubiri altfel. Ma bucur de cuvintele altor autori, avand mii se carti in casele mele. Citesc mult, ma bucur de zecile de flori pe care le am si incerc sa schimb in bine viata celor din jurul meu prin cuvinte nescrise si fapte bune.
Multi scriitori aleg sa scrie sub pseudonim, din si mai multe motive. Tu de ce ai optat pentru aceasta varianta? Avantaje? Dezavantaje?
O intrebare buna. Desi am mai spus asta de multe ori, ma bucur de fiecare data cand mi se ofera sansa sa explic numele sub care am publicat. Personal, nu-l consider un pseudonim, pentru ca l-am ales tocmai din dorinta de a fi recunoscuta mai usor. Familia si prietenii imi spun Ela. In actele de identitate, sunt trecuta cu numele de Elena, dar foarte putin oameni imi spun asa. Atat de putini, incat daca aud pe cineva adresandu-se cu „Elena”, nu am instinctul de a raspunde. In privinta acelui E.H., ei bine, este prescurtarea numelui/numelor mele de familie. Am nume compus sau doua nume (dupa casatorie, am decis sa imi pastrez numele si sa-l iau si pe cel al sotului). Pentru ca sunt destul de lungi, am hotarat sa pun doar initialele. Acestea sunt motivele pentru care am ales numele Ela E.H. Nu am considerat ca este un pseudonim, ci o prescurtare, daca pot spune astfel. In privinta avantajelor si a dezavantajelor, nu iti pot raspunde. Personal, consider ca numele sub care publici nu are o importanta deosebita. Important este mesajul cartii si cum reusesti sa ajungi la inimile cititorului.
Cum ai inceput sa scrii? Te putem citi si online?
Am inceput sa scriu datorita sotului meu. Cu ani in urma, a trecut printr-o perioada mai grea si avea probleme cu somnul. Asa ca m-a rugat sa-i cant sau sa-i spun o poveste pentru a putea adormi mai usor. Dumnezeu imi este martor ca, desi am trei ani de pian clasic, sunt o catastrofa cand vine vorba de cantat. Astfel, am inceput sa inventez povesti de oameni mari, daca pot spune asa. E tare amuzant, acum, cand imi amintesc. Pentru ca in timp ce pe mine ma fura somnul si uitam detaliile, el era extrem de atent si-mi atragea atentia asupra greselilor. Motiv pentru care, a trebuit sa le scriu in avans. Apoi, m-a rugat sa-i spun aceeasi continuare a uneia dintre povestiri si, fara sa realizez, s-a conturat o nuvela. Cand si-a revenit, era prea tarziu sa mai renunt. Eram deja dependenta de scris si, oricat de tare am vrut uneori sa renunt, nu am mai reusit. Scriu greu. Nu pot scrie dupa program, trebuie sa astept sa-mi vina inspiratia. Offf! Cum spuneam, sotul meu a fost cel care a trezit in mine aceasta latura si tot el este cel mai mare sustinator. Este extrem de important sa ai sustinere atunci cand ai o pasiune precum scrisul. Am spus-o de multe ori, eu o consider o pasiune extrem de costisitoare si chiar, de ce nu, periculoasa. Pe langa resursele financiare, necesita foarte mult timp. Sunt nopti la rand cand, pentru a putea scrie, dorm doar cateva ore. Prin urmare, sanatatea este afectata. Sa nu mai vorbim despre faptul ca unii dintre noi, autorii, trebuie sa intram in starile personajelor. Pentru a scrie un moment trist, eu trebuie sa-mi induc tristetea. Nu-i placut deloc. Uneori imi ia zile bune sa ies din starea aceea.
Referitor la ultima intrebare, imi doresc foarte tare sa am un blog, dar nu cred ca mai am timp suficient si pentru asta. Sunt implicata in prea multe proiecte pe care nu le pot abandona. In schimb, am o pagina de autor pe Facebook, careia mi-am propus sa-i dedic mai mult timp anul acesta.
Te rog sa ne impartasesti cate putin din istoria cartilor tale, mai cu seama din cea a bestseller-ului „Iarta-ma ca te-am iubit”.
„Iarta-ma ca te-am iubit” s-a nascut din dorinta de ancora iubirea la o realitate de care nu se prea vorbeste in cartile de iubire si de a-i ajuta pe cei care trec sau au trecut prin suferinta din iubire. Sunt o mare devoratoare de carti, citesc inca de pe vremea cand eram copil si intotdeauna am preferat romanele de dragoste. Stim cu totii ca finalul acestora este, de cele mai multe ori, unul fericit. Nu ma intelege gresit, iubesc finalurile fericite si chiar incerc pe cat posibil sa le am in romanele mele. Dar viata, realitatea si iubirea nu sunt intotdeauna in nuante de roz. Sunt putine cazurile in care oamenii ajung sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti cu prima lor iubire, si aproape niciodata nu se ajunge la asta atunci cand relatia este una toxica. Mai mult, multi confunda iubirea cu obsesia, iar asta naste monstri. Eu, personal, nu gasisem in miile de carti de beletristica citite niciuna care sa vorbeasca despre suferinta din iubire sau despre felul in care relatia cu parintii ne influenteaza relatiile pe care le avem la maturitate cu partenerii. Asa ca am simtit nevoia sa o scriu eu. Asa a luat nastere „Iarta-ma ca te-am iubit” si, ulterior, continuarea sa, „Permite-mi sa te mai iubesc putin”. Ambele sunt scrise in cea mai simpla si delicata maniera. M-am asigurat ca au un limbaj cat mai simplu si accesibil tuturor. Mi-am dorit cu ardoare sa ajunga la cei care au nevoie de ele si sa-i ajute. Multi le-au judecat din punct de vedere literar. Eu nu am studii de specialitate si, iti marturisesc fara nicio retinere, nu m-a interesat catusi de putin valoarea lor literara. Romanele acestea au fost menite sa transmita un mesaj puternic, sub forma unei povesti.
Care crezi ca sunt parghiile care contribuie la succesul unei carti?
Este o intrebare foarte grea. Daca consideri cartea ca fiind un produs si cuantifici succesul prin prisma vanzarilor, atunci as spune ca titlul, coperta, descrierea, categoria, ideea, stilul… toate aceste elemente si nu doar acestea, cumulate la un loc, influenteaza vanzarea. Pentru ca, daca vorbim despre „produs”, atunci e imperios necesar sa vorbim despre marketing. Pare simplu. Cu toate acestea, eu am o alta viziune. Vad fiecare carte ca pe un copil, care se naste din tipar cu propriul destin si, indiferent de ce ne dorim noi, autorii („parintii” ei), nu prea avem control asupra „succesului” sau. Degeaba iti doresti tu ca pruncul tau, de exemplu, sa devina un medic cunoscut, degeaba investesti in el, daca destinul lui este altul. Important este sa le fim cartilor noastre buni parinti. Indiferent ce sau unde vor ajunge, cum vor atinge succesul sau cat de multi le vor iubi, noi trebuie sa le sustinem in continuare, sa investim cat putem de mult( in corectura, editare, revizuire, publicitate etc) si, cel mai important, sa credem in ele. Poate ca nu au succes azi si nu vor avea nici maine. Poate ca nu ne ajuta si nu ne vor ajuta sa ne platim facturile, dar ne ofera cu mult mai mult de atat. Caci este foarte posibil sa vina o zi cand vom straluci in umbra lor, in negura timpului, ajungand astfel nemuritori.
Este greu sa fii scriitor in ziua de azi? Cum vezi piata de carte din Romania? Dar cititorii romani? Cum au primit ei cartile tale?
Este usor sa fii scriitor in ziua de azi. Nu mai trebuie sa rupem hartia si sa rescriem de la capat, acum totul se rezuma la cateva butoane. In schimb, este greu sa fii doar scriitor/autor, mai ales in tara noastra. Nu am suficiente date cat sa ma pronunt cu privire la piata de carte din Romania. In schimb, din observatiile mele de autor, cititor si membru al grupurilor de lectura, tind sa cred ca se citeste mai mult decat se cumpara/ vinde. Cartile mele au fost primite mai bine decat as fi putut vreodata sa ma gandesc, iar asta nu poate decat sa ma bucure.
Ce urmeaza?
Urmeaza romanul „Greu de cucerit”, dar nu am o data exacta pentru publicare. De asemenea, exista posibilitatea ca titlul sa sufere modificari. Este romanul meu de suflet, din toate punctele de vedere. In primul rand, consider ca este romanul maturizarii mele ca scriitor. In al doilea rand, ma identific foarte mult cu Elia, personajul principal. Tocmai de aceea i-am si ales acest nume. Este putin diferit de cele doua romane deja publicate, in sensul in care am redus dramatismul povestii si am adaugat mai multa actiune. Asta nu-l face mai putin sensibil si nici pe departe mai putin special, din contra. Doar ca se adreseaza unui public mai larg si nu mai este la fel de targhetat. Daca primele romane, „Iarta-ma ca te-am iubit” si „Permite-mi sa te mai iubesc putin”, s-au adresat indeosebi femeilor care au gustat din amarul suferintei din iubire, „Greu de cucerit” se adreseaza tuturor celor care vor sa citeasca un roman de dragoste care te tine cu sufletul la gura si din care poti invata lectii despre dragoste, seductie, viata. E un roman complex, care m-a solicitat foarte mult, dar merita din plin. Cel putin, eu asta simt si sper cu tarie sa simta asta si cititorii mei.
O intrebare de care nu scapa niciuna dintre intervievatele Chic-Elite: Care este viziunea ta vizavi de femeie si putere? Te consideri feminista?
O intrebare a carei raspuns poate ca te va surprinde. Nu am inteles niciodata doctrina feminismului. Ce se doreste, de fapt? Acordarea unei puteri mai mari femeii sau recunoasterea acesteia? Daca vorbim despre prima, eu intotdeauna am considerat ca femeia are o putere mai mare. Daca ne uitam in trecut, chiar Eva ne-a demonstrat acest lucru. Problema intervine in momentul in care femeia nu stie sa gaseasca aceasta putere in interiorul ei si sa o foloseasca asa cum trebuie. Daca vorbim despre recunoastere, atunci e diferit. Se stie faptul ca cei mai mari lideri, indiferent de genul/sexul lor, prefera sa conduca din umbra. Aici cred ca intervine o alta discutie. Nevoia femeii de validare, iar asta presupune nicidecum o lupta in a-i schimba si educa pe barbati, ci o lupta cu noi insene.
Stiu doar atat: FEMEIA este inceputul, ea insasi este puterea lumii, caci prin ea ne nastem.
Mutumesc tare mult!
sursă foto: arhiva autoarei, gandul.ro
