Citesti acum…
Familia – oare traiesc intr-o iluzie?

Familia – oare traiesc intr-o iluzie?

de  Andranoiembrie 27, 2015

andra

Sunt Andra, am treizeci si putin de ani. Sunt crescuta, ca mai toate femeile din generatia mea, in traditia respectului fata de familie. Nu vad nimic rau in asta si cu regret vad in jurul meu cum aceasta notiune se devalorizeaza de la an la an si este tratata tot mai superficial. Oare este momentul sa imi schimb perspectiva? Oare traiesc intr-o iluzie?

Pana azi am luptat din toate puterile mele pentru familia mea. Azi am ajuns la limita. Nu mai pot. Cuvantul de care am cea mai mare oroare, divortul, pare sa fie singura solutie pentru a supravietui.

De ce a fost nevoie sa fac acest lucru, sa lupt ani de zile, cand intr-o familie, nu-i asa, lucrurile vin cumva de la sine, cei doi soti se sprijina reciproc, se incurajeaza, au incredere unul in celalalt si tot asa? Cel putin asta am invatat de la mama si de la tata.

Dupa casatorie, barbatul pe care il iubeam nu a mai fost cel pe care il cunosteam de ani de zile – semnarea certificatului de casatorie a insemnat startul intensificarii umilintelor, a cuvintelor grele, a gesturilor de anulare a tot ceea ce ma straduiam din toate puterile sa fac bine. Am primit fiecare episod cu uimire, nu eram pregatita pentru asa ceva. Am ajuns sa ma gandesc de zece ori inainte sa deschid gura, chiar si in ceea ce priveste lucrurile marunte, de teama ca il voi infuria si iar nu va mai vorbi cu mine tot week-end-ul, dupa un perdaf serios, care, ca de obicei, se va sfarsi cu lacrimi din partea mea. Oare asta inseamna realitatea? Prietenele din jurul meu imi spun sa ma trezesc, da, asta e realitatea, sa zic mersi ca nu e violent. Asa imi spune si el, subliniind ca sunt o norocoasa!

Sunt ceea ce numim o femeie de cariera. Cu toate acestea, de dragul barbatului de langa mine, am devenit si gospodina. Si, stii ce, imi place! Il astept seara acasa cu trei feluri de mancare si desert, si de la un dezastru total care s-a numit prima mea ciorba, acum am ajuns sa raspund provocarilor cele mai dificile din cartile de bucate ale lui Jamie Oliver. Hai, sa nu ma laud, sa spunem, insa, ca ma straduiesc si ca atunci cand am pe cineva invitat la masa, primesc laude si o farfurie goala, care sa le adevereasca. E si firea mea competitiva la mijloc, am invatat de copila ca, daca tot fac o treaba, sa o fac bine! Sotul meu imi spune ca mai bine isi lua un sandwich din oras daca stia ce il asteapta acasa. Cuvintele si atitudinea lui indiferenta ma dor ca bulgari de foc care imi intra in cosul pieptului. Unde gresesc?!

Privirea mi se stinge de la o zi la alta, nu ma mai recunosc. Am ajuns tematoare, eu care odinioara eram o curajoasa gata oricand sa darame muntii. A renunta la o valoare esentiala pentru mine, familia, este inimaginabil, cu toate acestea, restul de stima de sine care mi-a mai ramas si instinctul de supravietuire imi spun sa nu mai indur, nici de dragul copilului, nici al muncii mele din ultimii ani, al carei rezultat este acum in contul lui.

De ce va scriu? Pentru ca am vazut mesajul vostru ca scrisul inseamna echilibrare si curatarea de gandurile care ne apasa. Poate ma va ajuta. Si pentru ca imi dati incredere.

Voi ce ati face in locul meu?

Care este reactia ta?
Articol bun
100%
Autor recomandat
0%
Despre autor
Andra
2Comentarii
  • noiembrie 28, 2015 at 12:08 pm

    Prietenele au dreptate. Si de foarte multe ori adevarul doare. Umilintele pe care le accepti acum, nu se vor atenua cu timpul, ci dimpotriva.
    Se spune ca persoanele care pretind putin, primesc putin. Daca ajungi sa te multumesti ca nu este violent fizic (pentru ca psihic este deja, umilirea fiind una dintre cele mai grave forme de violenta, care lasa urme profunde si greu de „tratat” dupa), ai sa te multumesti si ca ajunge într-un târziu acasa sau îti lasa pe masa o mica contributie pentru întretinerea familiei. Ai sa te multumesti, asadar, cu atât de putin încât fericirea nu va avea de unde sa-si traga „seva”. Timpul trece… si trecerea lui nu favorizeaza pe nimeni, nici atât pe tine (din pacate).
    Alege sa fii fericita, ca sa poti face fericiti pe cei dragi!

  • decembrie 3, 2015 at 7:43 pm

    Fată dragă, îmi vine să te zgâlțâi de umeri ca să te trezești la realitate. Ceea ce descrii tu, nu este o familie nici pe departe. Fă-i urgent bagajul și trimite-l unde va vedea cu ochii. Dacă ai un job și ai din ce trăi chiar nu văd de ce te chinui în halul ăsta. Divorțează urgent și vei vedea că viața e frumoasă!

Lasa un comentariu