Citesti acum…
Em Sava: „M-am născut în zodia femeie”

Em Sava: „M-am născut în zodia femeie”

de  Cristina Lincuoctombrie 9, 2019

Îmi plac oamenii, cuvintele și culorile.. ” se prezintă Em Sava pe catchy.ro, revista online prin intermediul căreia am cunoscut-o. Misterioasă, talentată și iubită de cititori, Em este co-autoarea cărții „Pași”.

Am emigrat în Canada în 2001 și am ajuns aici printr-un joc al destinului. Nu am făcut parte niciodată dintre românii care visau să plece. S-a întâmplat pur și simplu. Fratele meu, în schimb, era decis să părăsească țara și azi ne amuzăm că s-a întâmplat fix pe dos.

Em Sava

Locuiești în diaspora de foarte mult timp. Cum ai ajuns în Canada și cum a fost procesul de integrare?

După un drum Cluj-Toronto pe care l-am bocit generos, că despărțirea a fost sfâșietoare, integrarea a fost peste așteptări de ușoară, prima perioadă fiind ceea ce se cheamă „luna de miere a emigrantului” când stai și te miri de noutăți, de diferențe. Iar Canada este o țară superbă. Apoi vine în ajutor tehnica modernă, care azi dizolvă distanțele. În plus comunitățile de români sunt mari. Vorba tatălui meu „Numai mamă și tată nu ai în Canada”. Și, firește, cred că și-a spus cuvântul și capacitatea mea de adaptare, pentru că înclin să văd partea plină a paharului, asta la modul general. Oricum, plecând din România nu am renunțat la nimic. Am câștigat un al doilea loc pe care-l pot numi acasă.

Pentru tine, imigrarea reprezintă un act de slăbiciune sau unul de curaj?

Clar de curaj. Sunt foarte apropiată de părinți și de tot ce-i românesc. Pentru mine „a fi român” nu e o sintagmă goală. Eu mi-am dus România cu mine, nu am renunțat la ea și nici ea la mine.
În plus, am fost îndrăgostită de meseria mea: profesoară de limba română la un liceu clujean. Adică, ce poate fi mai frumos?
La plecare, am fost conștientă că pun punct carierei mele. Renunțări majore. Dar am predat românește și în Canada la Școala internațională. Chiar și înainte să public, mereu am fost implicată în proiecte românești: profesor de română, corector de ziar și carte, am făcut parte din comitetul ARTA (Asociația Românilor din Triunghiul de Aur – Kitchener etc.) Iar apoi am apărut cu proză și poezie în multe publicații (drag sufletului meu este ziarul Observator, din Toronto, ediția tipărită, unde am o rubrică permanentă) și am devenit redactor la două edituri mari din România. Adică nu am plecat practic nicăieri. Doar… geografic.

Ce faci când ți-e dor de acasă? Blogul tău, scris în limba română, „Sweet & Salty” are vreo legătură cu faptul că ai emigrat?

Când mi-e dor, pun mâna pe telefon. De fapt, o pun și când nu mi-e dor, pentru că vorbesc de două-trei ori pe zi cu ai mei. Și merg des în România. De acasă vin acasă și invers.

Blogul nu are nici o legătură cu emigrarea. Am început la un punct să scriu (trădasem pasiunea pentru o vreme) pentru că pur și simplu fructul era copt. Se cerea afară, transferat în litere. Îi venise vremea.

Sunt două nume dragi sufletului meu. Catchy e ieșirea mea în lume, confirmarea literei mele. Botezul. Știi? De fapt, un prieten a trimis primul meu text la revistă. Tot insista să trimit, iar eu nu îndrăzneam. Amânam, nefiind mulțumită îndeajuns de ceea ce scriam. El a trimis. Catchy a publicat și textul a ajuns primul din top 5. A fost wow pentru sufletul meu. El îmi trimitea mesaje și-mi spunea entuziasmat cum crește numărul de vizualizări cam ca și cum ai anunța un scor: atâtea și atâtea vizualizări.
La Itaca, unde sunt și redactor și corector, am ajuns ceva mai târziu și cumva m-am simțit acasă. E revista scriitorilor români din diaspora și avem noi așa, pe haine, un soi de praf de dor cu care scriem și respirăm. Și ne recunoaștem.

Em Sava

Ce înseamnă pentru tine „Catchy.ro”? Dar revista „Itaca Dublin”?

Într-un articol spuneai că „Nu devii scriitor. Te naști scriitor. Poți să ții în tine diamantul ca un cărbune, să scrii doar în tine, să arzi în tine și să nu pui penița pe hârtie.” Tu ai ales însă s-o faci și asta nu poate decât să-i bucure pe cititori. În acest context, vorbește-ne, te rog, despre cartea al cărei co-autor ești, „Pași”.

Așa cred. Așa cum te naști blond ori brunet, muzician sau pictor. Cred că e vorba de talantul acela…


„Pași” s-a născut dintr-o joacă. A fost inițial un soi de dialog pe blog. A plăcut mult cititorilor blogului și FB-ului care au cerut carte. Și, după un an și ceva de muncă și șlefuire, a prins contur de hârtie între coperte. A fost o experiență minunată. Foarte multă lume a rezonat cu subiectul, cu personajele, cu scriitura. Am primit enorm de mult feedback.

„Pași”

Lucrezi la vreun proiect literar în prezent? Și dacă da, ne poți dezvălui despre ce e vorba?

Lucrez la câteva proiecte în paralel. Cel mai „fierbinte” e „Ana”, cred că așa se va numi. E o poveste tare specială, care mi-e tatuată în suflet din multe motive. Istoria protagonistei se petrece pe fundal satului românesc, surprins la începutul secolului trecut, cu realitatea lui specifică: obiceiuri și tradiții, istorie și folclor, dramă, iubire, erotism, umor ardelenesc și psihologia omului de rând care înfierează aspru și scurt tot ceea ce iese din tiparul, de multe ori absurd, al mentalității strâmte a satului.

Un altul urmărește viața și experiența mea și a altor persoane în Canada. De la primul pas al emigrării, întâmplări, unele dramatice, altele haioase, soare ori furtună… În fine, acești optsprezece ani trăiți în Canada, trecuți prin filtrul meu personal.

Am apoi un alt proiect care se va numi Sava-rine. Ideea numelui vine de la un cititor drag și pornește de la Sava. Acesta are un conținut surpriză.

De asemenea, am început Pași 2. Foarte multă lume l-a cerut.

Sunt „șantiere” deschise. Însă „Ana” e cap de listă.

Em Sava

Psuedonim sau nume real? De ce?

Pseudonim. Iarăși întâmplarea. Mică fiind, copilărind la Sava, satul bunicilor mei, mă visam pictând tablouri pe care plănuiam să le semnez așa. Când am deschis blogul, mi-a venit cumva firesc. Trebuie să-ți spun că eu nu am fost cititoare de bloguri. Așa că am făcut ce m-a tăiat capul, fără să știu că cineva o să fie vreodată interesat să mă citească. Un pic mi-am complicat existența. Dacă aș fi bănuit la ora aceea că voi ajunge să public, cred că m-aș fi gândit de două ori înainte. Însă așa a fost să fie și mi-e drag acest nume. Em a venit un pic mai târziu: inițialele numelui meu: Ela Mihu. Dar mi s-a lipit atât de tare acest nume și îmi spune atât de multă lume așa, încât a devenit parte din mine.

Mai ai timp pentru tine?

Oh, aici e simplu răspunsul: nu.

O întrebare de care nu scapă niciuna dintre intervievatele Chic-Elite: Care este viziunea ta vizavi de femeie și putere? Te consideri feministă?

Am spus într-un articol că eu m-am născut în zodia femeie. Respectivul articol, care conține răspunsul la întrebarea ta, era oarecum o satiră la adresa feminismului exacerbat. De fapt, noi, femeile, avem niște atu-uri extreme. Și nu am înțeles niciodată această luptă, această căutare ori încercare de afirmare. Eu mă simt bine la birou scriind, în bucătărie „dirijând” ochiurile aragazului, cu pensula în mână lângă șevalet etc. Noi suntem cele puternice și e frumos să fim ocrotite de cei pe care, la rândul nostru, îi ocrotim. În plus, noi avem toată paleta coloristică, pe când bărbații văd doar în alb și negru. Glumesc (și nu prea).

Care este reactia ta?
Articol bun
0%
Autor recomandat
0%
Despre autor
Cristina Lincu
Comentarii

Lasa un comentariu

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord