Cuvintele insele se prezinta extrem de sugestiv.
Daca “succes” e relativ simplu de descris de oricine si foarte prezent in discutiile uzuale – implicit in asocieri din care cu greu s-ar lasa desprins: “om de afaceri de succes”, “femeie de succes”, “poveste de succes”, “retete de succes” si tot felul de tactici si tehnici care il promit, ba chiar il garanteaza, “implinire” te pune un pic pe ganduri inainte de a incerca un raspuns. Fascinant si prin rezonanta lui vocala, succesul a trecut printr-un episod public care aproape i-a “consacrat” si o forma atipica de plural. Implinirea e mai putin “pretentioasa” in etalare publica. Si cu atat mai putin interesata de forme de plural.
Intre alte diferente, succesul se raporteaza, in general, la atingerea unor obiective atat in viata profesionala, cat si in cea personala, iar implinirea tine de “alinierea” cu vocatia, cu pasiunile, cu “vocea interioara”. O aliniere care nu e tocmai facil de realizat. Pentru ca arareori vocea mintii si cea a inimii sunt la unison. Atunci cand se intampla, se vorbeste despre “coborarea mintii in inima”. Ceea ce poate constitui un fel de “indicator” in calatoria vietii.
Succesul, daca nu e de-a dreptul ostentativ, oricum cauta expunerea. Asta il si valideaza, oarecum. Implinirea e discreta.
Succesul este o “declaratie de conformitate” fata de ceea ce societatea propune ca “model”. Implinirea este mai mult o “declaratie de independenta”.
Succesul se traduce prin diverse substantive ce urmeaza verbului “a avea”. Implinirea tine de “a fi”. De ce ajungi sa fii. De ce devii.
Daca succesul are nevoie de vorbe, imagine si imagini, arareori acestea sunt necesare in cazul implinirii autentice. Un semnal de “nefiresc” este atunci cand atributele specifice implinirii – si care tin de zona de intimitate, devin titluri in ziare, apar pe burtiere tv. Este ca un tipat de atentie cand inima ar vrea/cere tihna.
In viata personala se poate vorbi de succes in raport cu o relatie sau… casatorie. Niciodata, insa, in raport cu iubirea. Care se afla in relationare autentica doar cu implinirea. In cazul fericit cand ai sansa sa intalnesti, sa recunosti si sa pastrezi iubirea. (Despre acest subiect, poate intr-un articol viitor.)
Succesul e cuantificabil. In lucruri. Si, in consecinta, precum lucrurile, perisabil. Implinirea nu se cuantifica. Se simte, se traieste…
Exista, insa, intre ele si o asemanare: ambele presupun renuntari si determinare. In cazul succesului, se vorbeste mai ales despre “sacrificii”; in cel al implinirii, despre “jertfa”. Nimic nu este tocmai simplu intr-o viata de om si, probabil, daca ar fi simplu, nu am cunoaste-o si nici nu am aprecia (adevarata) valoare.
Una din marile provocari este ca nu se prea intalnesc intr-o viata. Alergand dupa succes, nu prea ai cum prinde implinirea, dupa cum, orientat fiind spre implinire, nu te intereseaza expunerea, deci nu cauti succesul. Preocupat(a) de criterii exterioare, nu prea ai timp sa le descoperi si sa le valorifici pe cele proprii. Este precum diferenta intre “a fi la moda” si a fi tu insuti/insati, alegand ceea ce (consideri ca) te reprezinta si in care te simti confortabil, firesc.
Tu ce alegi?
In parteneriat cu: 
