Pretextul randurilor ce urmeaza este, desigur, sintagma ce a dat titlul unei emisiuni si care denota gandirea asociata: sugereaza exemplul femeii moderne ca intruchipare a tuturor celor 3 ipostaze: sotie, mama si femeie de cariera; toate la superlativ, cum altfel?!
Sa vizezi excelenta in toate si cu atat mai mult sa te vezi sau chiar sa incerci sa treci drept “intruchiparea ei”, e cam pretentios. Cand optezi pentru o cariera mereu in ascensiune, inevitabil timpul pentru altceva, pentru latura personala a vietii, e mai putin. Si invers. Sunt de admirat femeile care reusesc sa impace toate cele 3 coordonate. Iar a le impaca inseamna un echilibru al balantei. Sau, poate, sunt si persoane care traiesc “echilibrul in excelenta” pe toate… talerele.
Si, totusi…
Dupa “razboaiele publice”, observam femeia in adevarata ei natura atunci cand raportarea se face la familie. E momentul cand, obosita de atatea revendicari si roluri, femeia se intoarce acasa. Ca sa rasufle in bratele barbatului iubit; ca sa intre in universul mirific al copilariei, pe care copiii il construiesc si-l apara cu vrednicie de eroi, cu entuziasm de Feti-Frumosi sau Ilene Cosanzene. Daca il si/sau ii are.
Indelungata vreme, razboaiele de toate felurile, ca si rolurile publice, cu tot consumul lor, apartineau barbatilor.
Aparut ca o necesitate in recunoasterea unor drepturi egale ale celor doua genuri, sexe – desi complementare in esenta lor, totusi in competitie (din pacate!) in cea mai mare parte a situatiilor, feminismul avea sa degenereze si sa loveasca in insasi esenta femininului, cu repercusiuni dificil de remediat. Nu imposibil, insa! Indemnul unei doamne de-o profunzime dublata de discretie si sensibilitate, m-a determinat sa recitesc povestea Reginei Estera, apropo de subtilitatile, atu-urile, de resursele femininului, in general si, mai ales, de cauze nobile carora sa se dedice. (Avem si in spatiul romanesc vieti deosebite, de la cele de regine, la femei-regine neincoronate, cum este Elisabeta Rizea). Am descoperit-o intr-un mod ce anterior imi scapase si pe care am avut reflexul initial de a-l dezvalui. Dar cred ca e mai potrivit sa o parcurga fiecare in parte.
Nu imi reprim, insa, alte ganduri “scandaloase” pentru “spiritul timpului”. Un timp in care, de exemplu, aproximativ 84% dintre angajatii cu studii superioare si varsta intre 20 si 50 de ani cred in necinste, compromis si manipularea adevarului (potrivit unui studiu Result Development din 2015). M-a marcat acest studiu, din moment ce si dupa atata vreme inca are ecou dureros in mine. Opresc “ecouri dureroase” mai recente, caci nu aceasta e tema.
Intre “gandurile scandaloase” la care ma refer, primul se dezvaluie asa: indiferent de sex, oamenii care a fost sa faca diferenta in vreo privinta sau in vreun domeniu n-au avut nevoie de “discriminare pozitiva”. Aveau niste date native, erau diferiti si au facut diferenta chiar dincolo de potrivinicia mediului (sau de orice potrivnicie) in misiunea pe care o aveau de implinit. Sunt implicit (si explicit) exemple de remarcabile femei de stiinta, femei-politician, femei-antreprenor, femei-inventator, femei ce s-au dedicat unor cauze prin care au schimbat in bine vietile altora sau lumea din jur – la scara mai mica sau mai mare, femei care au facut performanta in sport sau… in (ori)ce si-au propus. Cam in orice vreme.
Alt gand vizeaza tendinta actuala de spulberare a oricaror tabu-uri. Pudoarea, discretia au ajuns sa jeneze. Intimitatea parca se vrea alungata din vietile noastre si… din cetate. Lasand la o parte voluptatea autoexpunerii pe conturile “din retele” a oamenilor obisnuiti, pe site-uri si in reviste mai mult sau mai putin dedicate, femeile dezvaluie si lucruri mai potrivit, parca, a fi pastrate, protejate in universul si in intimitatea lor. Sau macar a familiei. Nu ca am vrea sa ne intoarcem in timp, dar mai demult femeile nasteau de mai multe ori si fara atata “zarva” in jur. Si parca traiau mai firesc (cu) totul. Acum, pare-se, fara publicitate barbatii nu-s “valabili”, casniciile n-au farmec, iar copiii n-ar mai avea prea mare “haz” la aparitia sau prin prezenta in viata modernilor.
Dupa ce au militat pentru “drepturi publice”: dreptul la educatie, dreptul de vot, dreptul de a detine functii publice, e foarte posibil sa fim contemporani miscarilor de recastigare de catre femei a “drepturilor private”, cum sunt: dreptul (implicit timpul!) de a pregati crema de zahar ars (de casa 100%, nu trisand cu semi-preparate) pentru copii, dreptul de a-si dedica timp lor insele sau de a-l petrece cu barbatul iubit. O “specie pe cale de disparitie”…
E trista perspectiva ca barbatii sunt nedemni de iubire si doar buni de… dus sacose din piata sau de trimis la cumparaturi, de insotitori la party-uri, de “paravan” cand te sperii de… fulgere, de exemplu sau de… “sponsori”; indispensabili in atingerea uneia din dimensiunile definitorii ale femininului, maternitatea (ca “investitie” emotionala, sufleteasca sigura), dar necesari doar in si pana la “bifarea obiectivului”.
E trist acest val, pentru ca intre barbatii zilelor noastre – nu stiu cat de buni sau mai putini buni prin comparatie cu barbatii din alte vremuri, sunt si dragii nostri tati sau frati, bunii prieteni, amici sau colegi… Si viitorii barbati, acum copii.
Feminismul revendicat din varful buzelor marcate puternic cu ruj sau de la inaltimea tocurilor-cui, nu ca-i sperie (nu-s ei chiar asa speriosi!), dar ii face sa pastreze distanta de tot zbuciumul femeiesc al “femeilor puternice” si, probabil, le asteapta sa se intoarca… acasa. La ele insele.
Am lasat pentru final o idee pe care o percep a fi atat de gresita, incat este mai dureroasa decat celelalte. Din intelegere eronata sau prin mecanisme (persuasive) abile ale celor interesati sa distorsioneze lucrurile, crestinismul a fost catalogat in mod NEDREPT a fi “alungat” femeia in obscuritate, in supusenie, in ascultare oarba si altele asemenea. De fapt, crestinismul per ansamblu se doreste a fi discreditat prin asocieri cum ar fi: perimat, anost, piedica in evolutie… Cand spun crestinism, ma refer mai ales la ortodoxie, religia careia ii apartin. Si in care ma regasesc in mod firesc. Or, in adancul fiintei mele simt ca, in fapt, crestinismul propune si daruieste lumii (implicit ei insasi) femeia in cea mai NOBILA si INALTATOARE dimensiune. Fara “a arunca cu piatra” spre vreo ipostaza (temporara) de ratacire, caci in insasi esenta lui crestinismul are samanta recuperarii.
In neastamparul pe care cei apropiati mi-l cunosc, dincolo de ceea ce simt, am cautat sa aflu, am intrebat… Intre cei care au avut gentiletea sa raspunda deschis, va impartasesc randurile unui reputat teolog – ale carui atentie si delicatete in abordarea feminului le-am descoperit intr-o postare pe Blogurile Adevarul – profesorul RADU Preda. Imi ingadui sa fiu femeia care “calatoreste cu intrebarea”. O adresez si las barbatului-teolog “ultimul cuvant”.
Opinia mea este ca mentalul masculin nu a prea reusit sa depaseasca perceptia asupra femininului ca “dimensiune a raului” (prin femeie a intrat raul in lume; femeia trebuie stapanita de barbat pentru ca si raul sa fie sub control etc.) Probabil e mai greu de acceptat ca tot printr-o femeie a venit si recuperarea omului. E adevarat ca la nivelul mentalului si chiar al manifestarilor feminine, prin „tiparul” ei ademenitor, razvratit (necuminte, daca pot spune asa), Eva este mai prezenta si mai accesibila ca model, prin comparatie cu sublimul Fecioarei Maria. Pe fondul acestor prejudecati (limitele noastre, practic), perceptia asupra femeii la nivelul publicului larg este, cred, distorsionata.
Ce aduce nou, diferit Iisus Hristos in raportarea la femeie? La femeia de rand, sa spun asa.
RP: Totul! In raport cu invelisul cultural al Orientului in mijlocul caruia ia trup Dumnezeu, raportarea la femeie reprezinta una dintre pricinile de scandal. Simplu fapt ca Mântuitorul tolereaza in jurul Lui femei, altele decat Fecioara Maria, intriga. Conversatiile cu ele, mesele comune, minunile, prima fiind, cum stim, la o nunta, la rugamintea Maicii Domnului – toate confirma o alta abordare, asa zicand. Mai mult, cum ne arata si Paul Evdochimov, Întruparea insasi este un mare paradox de gen: se poate lipsi de lucrarea efectiva a unui barbat, de unde paradoxul fecioarei care naste, dar nu si de daruirea femeii. Ca sa nu mai vorbim despre rolul femeilor in aflarea si raspandirea stirii Învierii, inaintea Sfintilor Apostoli, timorati si ascunsi de vazul cetatii. Fara a lungi prea mult, prin Crestinism, femeia este readusa in centrul unei antropologii religioase care, de-a lungul timpului, a fost si va mai fi abuziv corectata de mentalitati si practici excesive, in folosul exclusiv al barbatului. Sfantul Apostol Pavel e invocat și criticat (macar de ar fi citit si citat) pentru acel taios indemn „Dumnezeu nu este al neoranduielii, ci al pacii. Ca in toate Bisericile sfintilor, femeile voastre sa taca in Biserica, caci lor nu le este ingaduit sa vorbeasca, ci sa se supuna. Iar daca voiesc sa invete ceva, sa intrebe acasa pe barbatii lor, caci este rusinos ca femeile sa vorbeasca in biserica” (I Corinteni 14, 33-35). Tacerea aceasta, vedem, nu este echivalentul interdictiei la gandire, ci o punere in raporturi firesti a unor misiuni distincte. In contextul epocii, femeile sunt rugate sa nu transporte in timpul slujbelor freamatul si comentariile de afara. Este ca si cum spunem noi astazi, indiferent de gen, sa fie inchise telefoanele mobile pe durata Sfintei Liturghii. In fine, acelasi Pavel readuce aminte unei comunitati incercate de dispute faptul esential ca „toti sunteti fii ai lui Dumnezeu prin credinta in Hristos Iisus. Caci, cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca, pentru ca voi toti una sunteti in Hristos Iisus. Iar daca voi sunteti ai lui Hristos, sunteti deci urmasii lui Avraam, mostenitori dupa fagaduinta” (Galateni 3, 26-29). Aceasta este baza antropologica: fara sa amestecam rolurile, fara sa credem ca ne putem inlocui unii pe altii, unitatea existentiala este un dat, nu un simplu drept. De unde si abordarea complet alta, in cheie crestină autentica, a problematicii emanciparii si a feminismului.
Cu rezerva enuntata fata de juridicizarea excesiva a datului vietii, confirmat de aderarea constienta la credinta, cred ca, in lumea noastra, marcata de excese, polarizari ideologice, manipulari si alte forme de conformism plat, superficial, esentiala ramane, totusi, intelegerea si practicarea propriei inzestrari. Nu poate exista o lupta mai inadecvata, in lumina celor citate mai sus, decat cea dintre barbat si femeie. Sigur, asemeni deviatiilor din epoca pre-Hristos, dar si dupa aceea, nici situatia de azi a femeilor, generic, nu este intru totul limpezita, usurata, garantata etc. Om intreg, femeia nu trebuie mereu definita ca ne-barbat, ci tocmai ca fiinta care are o valoare proprie, potentata de cea a barbatului care nu este o femeie “ratata”. Conflictul de gen saraceste umanitatea, in loc sa o faca mai buna si mai dreapta.
Radu Preda este conferentiar universitar in cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa a Universitatii „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca; presedinte executiv al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc (IICCMER)
Imagine:
Caricatura din albumul “D’ale romanilor”
Autor: Alexandru Lincu – scriitor, traducator si caricaturist premiat la concursuri nationale si internationale. Dl Lincu a lucrat si in cadrul Ambasadelor Romaniei din Brasilia, Santiago de Chile si Madrid (consul general intre 1997 si 2001).
